Black e așa drăguţ, dar doar uneori. Și nu îl ţine mult starea asta, după vreo 5 minute e înapoi cum a fost, un stricător de chef. Nu m-a lăsat să încui ușa, a zis că dacă o încui atunci părinţii vor crede că ne omorâm unul pe altul sau așa ceva. Oh, și asta nu e tot! A spus ceva gen: numai la sex ţi-e mintea, dacă nu ai nevoie de ajutorul meu la teme, eu mă duc să mă culc că mi-e somn. Apoi a plecat în camera lui și sunt destul de sigur că a încuiat și ușa. Lasă că vede el! Noroc că am fost inspirat și mi-am făcut mai de mult copie după toate cheile din casă! Shiro intră unde vrea el! Diseară Black nu mai scapă!
Black's p.o.v.
***
Dormeam liniștit și, dintr-odată simt ceva cald și umed în jurul părții mele inferioare, ceea ce mă face să tresar. Îmi deschid ochii și privesc șocat cea mai de groază scenă petrecându-se în fața mea. Clipesc de câteva ori și îmi frec ochii, apoi spun:
- Shiro, ce naiba crezi că faci?
- B-Blow j-job.
- Nu vorbi cu penisul meu în gură, dă-mi drumul.
- Nu.
Spune el continuând ce făcea.
- Potolește-te odată!
Spun eu punându-mi mâinile pe capul lui încercând să îl împing de pe mine. Shiro mă prinde de încheieturile mâinilor și le îndepărtează de pe capul lui, apoi continuă să îmi lingă și sugă cu putere erecția. Mă străduiesc din greu să mă abțin, să nu îmi dau drumul în gura lui și spun:
- Shiro, sunt aproa-
Dar nu mai apuc să îmi duc la bun sfârșit avertismentul și ejaculez în gura lui. Shiro îmi dă drumul și mă privește fix în ochi înainte să înghită. Își linge buzele ușor, apoi spune:
- Black, ești delicios~.
Îl privesc jenat și puțin scârbit în același timp spunând:
- Să nu mai faci asta niciodată!
- De ce? Tu ai făcut-o pentru mine.
- Și dacă eu sar de pe pod, sari și tu?
- Da.
De ce nu mă miră răspunsul ăsta?
Oftez, apoi îl privesc cum își apropie fața de fața mea și mă prinde într-un sărut lung și umed. Îl las să adâncească sărutul și să își introducă limba în gura mea, apoi îmi pun mâna după ceafa lui și îi răspund la sărut, limba lui continuând să se joace cu a mea.
Când naiba o fi învățat să sărute așa, habar n-am!
Continuăm tot așa preț de câteva clipe, apoi rupem sărutul din lipsă de oxigen. Imediat ce își recapătă suflarea, Shiro îmi atacă gâtul unplându-l cu săruturi și mușcături pe care le alina mai apoi cu limba.
- Nu îmi mai face alte semne pe gât, mama ta deja le-a văzut pe cele vechi, vom da de bănuit dacă vor apărea altele noi.
- Atunci pot să îți fac semne unde nu le va vedea nimeni?
Întreabă el coborând cu săruturile până pe pieptul meu.
- Sunt așa norocos că tu tot la bustul gol dormi. Cum ar fi aici? Sau aici?
Coboară tot mai jos până pe abdomenul meu și spune:
- Sau poate aici?
CITEȘTI
My Babysitter
RomanceVolumul #1: My Babysitter Volumul #2: Your Babysitter Volumul #3: I Loved You...~Black's Story~ Volumul #4: It's Not Incest! Volumul #5: - Volumul #6: The Third Wheel - Cred că m-am îndrăgostit... - Da, hai că asta a fost bună! Dar serios acum, ce e...