My Babysitter

Capitolul 41.

De ce nu vine odată? Au trecut ore întregi! Ce îl poate reţine atât? Are momente când ajunge acasă înaintea mea. De ce nu e aici încă, au trecut ore bune! Nu-mi spune că... "Lasă că vezi tu ce păţești pentru asta!" Cuvintele lui Black se aud ecou în mintea mea. Nu! Black nu m-ar părăsi pentru atâta lucru! N-Nu-i așa?

Oftez zgomotos și îmi ridic picioarele la piept lăsându-mi capul pe ele.

Dintr-odată ușa se deschide și sunetul ei mă face să tresar.

- Oh, doar tu erai mama...

Spun eu dezamăgit.

- Da, doar eu. Shiro, de ce stai pe podea în faţa ușii?

- Da ce, nu am voie să stau aici?

- Nu e că nu ai voie, dar e frig și te va trage curentul.

Spune mama dându-mi de înțeles că de fapt voia să spună ceva gen: copilul ăsta e mai ciudat pe zi ce trece. Aceasta intră înăuntru și în scurt timp se întoarce cu o pătură pe care mi-o pune pe umeri spunând:

- Nu înțeleg de ce stai aici, presupun că are ceva de a face cu energiile Fanșui.

- Feng shui, mama.

- Da, alea, cum le-ai spus tu. Oricum, nu vreau să răcești.

- Aha.

- Merg să fac ceva de mâncare, te chem când e gata masa.

- Pot să mănânc aici?

- Ămm... sigur, cred... Devii mai ciudat pe zi ce trece.

Spune ea plecând în bucătărie. Eu v-am spus că la asta se gândea! Sărind peste, până să fie gata masa a venit și tatăl lui Black acasă. Când m-a văzut că stăteam la intrare s-a uitat la mine de parcă aș fi fost nebun, dar nu a zis nimic și doar și-a văzut de treabă.

Am cinat, ei în bucătărie, iar eu pe hol, totuși Black tot nu s-a întors acasă. Cu fiecare oră ce se scurge îmi simt inima frângându-se în bucățele mici mici... De ce nu vine?

- Shiro.

Mă strigă mama trezindu-mă din starea depresivă în care eram cât pe ce să mă cufund, dacă mă mai gândeam mult la Black.

- Da?

Întreb eu privind-o nedumerit. Atât ea cât și Micle erau îmbrăcați în haine de ieșit în oraș.

- Mergem la cumpărături, vrei să vii și tu cu noi?

- Nu, mulțumesc.

- Oh, bine atunci. Vrei să îți cumpăr ceva?

Stau câteva clipe și mă gândesc apoi spun:

- Iaurt.

- Bine. Ne întoarcem repede.

- Da, da, plecați odată.

Spun eu nepăsător. Cei doi părăsesc perimetrul ca să zic așa, iar eu rămân singur cu gândurile mele negre care să îmi țină de urât.

- E așa târziu, unde e Black acum? Dacă e cu...

Nici nu îndrăznesc să îmi termin propoziția. Doar gândul că ar putea fi cu el acum îmi dă fiori de gheață pe șira spinării. Privesc în jos și încerc să mă abțin să nu plâng cât de mult pot.

- B-Black... Black nu mai vine acasă, nu-i așa?

Ar fi trebuit să mă aștept la asta, la urma urmei Black îl iubește pe Dark, iar Dark pe Black. El e iubitul, eu sunt copilul enervant căruia i-a aruncat un os din milă... Dintr-odată se aude ușa de la intrare deschizându-se, dar nu mă obosesc să îmi ridic privirea. Sigur sunt mama și Micle, Black e cu Dark...

- Shiro, ce cauți pe podea?!

Se aude vocea autoritară a lui Black strigând la mine. Îmi ridic privirea și când dau cu ochii de el, corpul meu se mișcă pe cont propriu și mă ridic luându-l strâns în brațe.

- Hey, ușor. Ce s-a întâmplat?

Întreabă el, dar eram prea prea ocupat să mă lupt cu lacrimile care îmi năvăleau ochii ca să îi răspund. Încerc să mă adun și spun cu vocea tremurândă:

- T-Te-ai întors întors la mine...

- Shiro?

- Credeam că nu vei mai veni acasă în noaptea asta, am fost așa de îngrijorat!

- De ce să nu mă întorc acasă?

Întreabă el nedumerit. Mă desprind din îmbrățișare și îl privesc în ochi spunând:

- Pentru că ai întârziat... Pentru că e noapte... Pentru că... te-ai întâlnit cu Dark...

- Shiro...

- Eu te-am așteptat. În tot acest timp te-am așteptat chiar aici. Aici am stat de când am ajuns acasă, aici mi-am făcut temele, aici am mâncat, aici... te-am așteptat să vii acasă... Unde ai fost, ce ai făcut în tot acest timp?

Spun eu, vocea mea devenind din ce în ce mai disperată cu fiecare cuvânt rostit.

- M-am împăcat cu Dark.

Spune Black simplu.

- P-Poftim? N-Nu cred că te-am înțeles... Poți să repeți?

Întreb eu cerând confirmare. Doar nu a spus ce cred eu că a spun, nu-i așa?

- Am spus că m-am împăcat cu Dark, eu și el suntem din nou prieteni. Totul ți se datorează ție, îți mulțumesc.

Spune Black apropiindu-se de mine. Până să apuc eu să procesez ceea ce se întâmplă, Black își înfășoară brațele în jurul taliei mele lipindu-se cu totul de mine. Rămân stană de piatră preț de câteva clipe, până când acesta își ascunde fața în umărul meu și mă trezește la realitate. Îmi ridic mâinile tremurânde și îi răspund la îmbrățișare mângâindu-i părul ușor.

- Black, ești bine?

- Da, sunt perfect! După atâta timp eu și Dark am avut în sfârșit o conversație. Am putut să ne reglăm conturile, iar acum suntem din nou prieteni. Sunt fericit. Își sunt recunoscător și... e ok să o facem în seara asta...

Spune el desprinzându-se din îmbrăţișare și evitând contactul vizual.

- Dacă vrei, bineînțeles.

Continuă el.

- Vreau.

- Bine, dar tu intri.

- De ce eu?

- Te dezgustă ideea de a-ţi penetra fratele mai mare?

Întreabă el folosindu-mi propriile cuvinte împotriva mea.

- Normal că nu!

- Ok, așa rămâne.

Îmi pun mâinile în jurul taliei lui Black și îl trag spre mine, acesta își pune mâinile pe pieptul meu menţinând o oarecare distanţă între noi. Îl privesc și abia acum îmi dau seama că sunt la fel de înalt ca el. Cât am putut să cresc în doar câteva luni...

- Bine. Oh, micul meu tsundere~.

Spun eu cu un zâmbet pe faţă.

- Nu sunt tsundere.

- Da, nu ești.

Spun și îmi lipesc buzele de ale lui într-un sărut, împiedicându-l din a mai spune ceva sau de a protesta. Black îmi răspune la sărut, braţele lui alunecând, ca să zic așa, pe pieptul meu până ajung în jurul gâtului meu trăgându-mă mai aproape și micșorând distanţa dintre noi.

Aș fi putut sta așa o veșnicie, și vorbesc serios, dacă o voce atât de binecunoscută mie nu ne-ar fi făcut pe amândoi să tresărim.

- Black, Shiro, ce faceţi?

Ne îndepărtăm unul de altul, dar nu prea mult, și îi vedem pe mama și pe Micle privindu-ne șocaţi. Ei când naiba au ajuns aici, nici nu i-am auzit când au intrat!