My Babysitter

Capitolul 42.

- Black, Shiro, ce faceţi?

Ne îndepărtăm unul de altul, dar nu prea mult, și îi vedem pe mama și pe Micle privindu-ne șocaţi. Ei când naiba au ajuns aici, nici nu i-am auzit când au intrat!

- Ămm... păi, să vezi, e amuzant! Ăăă... uite ce s-a întâmplat de fapt, deci Black se îneca, iar eu îl resuscitam. Da, exact, asta făceam!

Sună plauzibil. Sigur i-am convins cu scuza asta.

Atât părinții cât și Black își pun mâinile în sân și îmi aruncă o privire gen: pe bune? Tu chiar ai spus așa ceva?

Sau poate că nu i-am convins...

- Black, de ce vă sărutați?

Întreabă mama cu o voce pe care nu știu cum să o descifrez. Nu părea nici furioasă, nici supărată, dar nici prea încântată de situație. Ceva îmi spune că am dat de naiba și în mod clar eu și Black nu mai facem nimic în seara asta... Concentrează-te, Shiro! La ce-ți stă mintea în astfel de momente?

Privesc spre Black, iar acesta inspiră adânc, apoi expiră și spune:

- Eu și Shiro suntem împreună.

- Oh... și de când se întâmplă asta?

Întreabă mama pe un ton cât se poate de calm.

- De ceva timp, de la aniversarea lui Shiro suntem oficial împre-

Dă Black să spună, dar este întrerupt de Micle care nu părea de loc prea încântat să afle că eu și Black suntem împreună de atâta timp.

- Destul!

Spune el pe un ton serios și ferm.

- E târziu, să vorbim despre asta dimineață.

- Bine, dragule. Shiro, du-te în camera ta.

- Și Black, du-te și tu în camera ta.

- Prea bine.

Răspunde Black și se descalță, apoi intră înăuntru mergând direct în camera lui.

- Shiro, du-te.

Spune mama. Înghit în sec și pentru o dată în toată viața mea, ascult ce-mi spune ea și merg în camera mea. După câteva ore în care m-am foit pe toate părțile încercând să adorm, decid să merg să văd ce face Black. Mă asigur că s-a lăsat liniștea în casă, apoi ies din camera mea cât de silențios pot. Pentru prima dată, ușa lui Black nu era încuiată, ceea ce a făcut mai ușoară aducerea la îndeplinire a planului meu. Intru înăuntru și mă pun în pat lângă el.

- Cum poți dormi așa liniștit într-o situație ca asta?

Întreb eu cu voce tare analizându-l pe toate părțile. Dintr-odată aud vocea lui Black spunând:

- Nu voi rezolva nimic dacă mă agit sau mă stresez prea mult.

- Nu credeam să primesc răspuns la întrebarea asta. Când te-ai trezit?

- Cânt te-ai băgat în patul meu. Acum liniștește-te și culcă-te, e târziu.

- Nu pot dormi, sunt prea speriat.

- Tocmai de aia ți-am zis să fii calm și să dormi. Dacă stai treaz nu vei schimba nimic.

Are dreptate, dar nu mă pot abține. E ca atunci când ai urcat multe trepte și când să o urci și pe ultima te împiedici sau atunci când te-ai urcat în copac după un măr și fix înainte să îl apuci se rupe creanga cu tine, am pățit, e dureros. Cum să explic? Eram deasupra lumii pentru că Black l-a respins pe Dark și m-a ales pe mine, apoi am căzut de pe culmile gloriei când au venit părinții, cam așa.