My Babysitter

Capitolul 7.✔

Sunt în fața ușii casei mele și încerc să îmi dau seama ce e de făcut. Să intru? Să nu intru? Sunt atât de stresat! În viața mea nu m-am simțit așa doar gândindu-mă la o persoană... Tremur din tot corpul și transpir ca naiba, nici măcar nu e atât de cald azi și totuși... Îhhh, simt că o s-o iau razna!

Ridic ușor o mână tremurândă și apăs clanța. Oare e prea târziu să fug de acasă? Cred că dacă mă întorc acum, pot să îl ajung pe Ren din urmă și să mă ascund la el pentru câteva zile. Da, da! Asta e o idee bună!

Îmi ridic mâna de pe clanță și mă întorc, când, dintr-odată, dau nas în nas cu Black. Doar privindu-i fața serioasă simt cum mi se înmoaie picioarele și palmele încep să îmi transpire și mai mult.

- Black... tu... de cât timp stai în spatele meu?

Black își ajustează ochelarii apoi spune pe un ton rece:

- Aștept de vreo 5 minute să te hotărăști să deschizi ușa. Ai uitat cum funcționează o clanță?

- N-Nu am uitat! Cine ar putea să uite așa ceva?

- În cazul ăsta, mișcă-te mai repede și deschide.

- D-Da.

Deschid și intrăm înăuntru. Mă descalț și îl privesc pe Black cum făcea la fel privirea mea intersectându-se cu a lui. Preț de câteva clipe stăm în liniște privindu-ne unul pe altul, fața mea schimbându-se în nuanțe interesante de roșu. Rup contactul vizual și mă pregătesc să plec, când vocea lui Black mă face să rămân nemișcat.

- Hey!

Spune el. Mă întorc încet spre Black și mă trezesc cu el lângă mine. Acesta mă apucă de cravata ce făcea parte din uniformă și mă trage aproape de el, între fețele noastre fiind o distanță de maximum 5 centimetrii.

- B-Black...?

Îi scanez fața în încercarea de a-mi da seama ce are de gând.

- Sper că nu ai spus nimănui ce ai văzut aseară!

Spune el, vocea lui fiind serioasă, pe fața lui putându-se citi un amestecată de răceală și furie.

- N-Nu am spus nimănui.

- Pentru binele tău, sper că spui adevărul!

Spune el, dându-mi drumul. Black ăsta e... complet diferit de cel pe care îl știu eu și de cel pe care l-am întâlnit aseară, și totuși... inima mea continuă să bată nebunește de fiecare dată când îl privesc. Iubirea este cu adevărat un sentiment terifiant...

- Merg să gătesc, vrei ceva anume?

Întreabă el pe același ton creepy. Încerc să îmi adun puținul curaj rămas și spun:

- Sunt ok cu orice.

- Am înțeles.

Black pleacă în bucătărie, iar eu în camera mea. Îmi las ghiozdanul undeva prin cameră, îmi schimb hainele, apoi cobor. Merg cât de silențios până în pragul bucătăriei, neîndrăznind să pășesc înăuntru. Mă asigur că nu sunt văzut și îl privesc pe Black cum își pune un șorț de bucătărie și începe să gătească.

Stai, mă transform cumva în stalker? Se cheamă că sunt stalker dacă stau ascuns și îl urmăresc?

- Shiro, e vreo problemă?

Întreabă Black, vocea lui readucându-mă pe Pământ. Clipesc de câteva ori, apoi intru temător în bucătărie. Mă scarpin jenat în cap încercând să prind curaj pentru a-l privi în ochi.