My Babysitter

Capitolul 44.

De când au aflat părinții de noi, lucrurile între mine și Black au mers foarte bine, eh... nici chiar foarte bine, dar bine. Îl sărut și iau în brațe când am chef fără să îmi pese dacă mama sau Micle se uită la noi, asta e bine. Foarte bine ar însemna ca Black să facă același lucru, dar știți cum se spune: nu le poți avea pe toate. Deși mi-aș dori ca Black să îmi ofere mai multă afecțiune, eu sunt mulțumit că nu mă respinge, și asta e ceva, nu?

Am început să vorbim, mă rog, eu am început să vorbesc despre posibilitatea de a locui împreună, doar noi doi. Știind-o pe mama, nu ar fi tocmai greu să o conving să mă lase să mă mut cu Black, pentru ea Black e cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla, cel greu de convins e Black însuși. Așadar am stat o săptămână întreagă și m-am gândit cum să fac să îl conving și am scris și rescris un eseu de 3 pagini cu argumente și motive pentru care să ne mutăm împreună. Sincer, mă așteptam să fiu ignorat când i l-am citit lui Black, dar nu am fost. La sfârșitul speech-ului meu Black mi-a zis ce greșeli am făcut, că mai am de muncă până să îmi iasă un eseu convingător și că se va gândi la cererea mea. Nu a spus da, dar nu a spus nici nu, asta înseamnă că pot să sper!

În prezent sunt singur acasă. Mama e la muncă, Micle e și el la muncă, iar Black... habar n-am unde e, zicea că are ceva de făcut și întârzie.

- Mă plictiseeeeesc!

Spun eu în timp ce stau pe pat cu capul în jos și mă uit la televizor. De m-ar vedea Black acum mi-ar spune să stau normal că îmi voi suci gâtul, dar mă plictisesc...

*Ding dong*

Vorbeam de lup?

Mă ridic și merg să deschid, doar pentru a mă trezi față în față cu Dark. Și eu care speram să fie Black... Stai! Nu asta e important acum!

- Ce cauți tu aici?

Întreb eu de-a dreptul confuz.

- Am venit să mă întâlnesc cu Black.

- De ce?

- A promis că mă ajută cu niște teme.

- Oh, păi... nu este acasă.

- Știu, mi-a spus să îl aștept aici. Pot să intru?

- Dacă trebuie...

Spun și mă dau la o parte făcându-i loc să intre.

- Îmi pare rău pentru deranj.

- Da, da.

Dacă îţi părea rău nu mai veneai! Îmi spun eu în gând în timp ce îl conduc în sufragerie.

- Simtete ca acasă.

- Bine.

Spune Dark și își lasă ghiozdanul pe care îl avea cu el sprijinit de marginea canapelei, apoi se așează pe ea. Mă așez și eu, dar nu prea aproape de el. Niciunul din noi nu mai spune nimic atmosfera devenind din ce în ce mai tensionată și habar n-am de ce. Oh, stai, ba știu! Pentru că eu sunt aici și Dark e aici și el e fostul iubitului meu și CE NAIBA O FI FOST ÎN CAPUL LUI BLACK CÂND I-A ZIS SĂ ÎL AȘTEPTE AICI?!?!?!?!?!

Văzând că mă tot agit, dintr-odată Dark întreabă:

- S-a întâmplat ceva?

- Ceee? Nu, nimic, eu doar... Vrei ceva de băut?

Spun eu încercând să schimb subiectul.

- Ce ai?

- Suc, cafea, energizant...