4. Alpha

6.3K 406 22
                                    

De cum ușile de mahon solid se depărtară, privirea îmi căzuse pe el. Prințul. Un vortex de putere, ce comanda atenție. Întreaga încăpere părea să se rotească în jurul său. În jurul unei axe, a unei forțe predeterminate.

Așezat pe un jilț cu spătar înalt, privirea nu i se ridică de pe cupa pe care o ținea în mână, nici când am intrat și nici când cel cu care tocmai încheiase o conversție se scuză din cameră. Omul trecuse pe lângă mine tremurând, capul aplecat, o pală de vânt ar fi fost mai sesizabilă, decât el.

Avea capul înclinat pe un umăr. Ochii întredeschiși ce absorbeau din priviri cupa din mâini. Coama de păr argintiu îi era împletită printre zimții negrii a coroanei ceremoniale pe care o purta pe creștet de parcă se născuse cu ea. Buzele pline îi erau strânse într-un nod de contemplare.

Îmi trag ochii de pe el și înaintez în cameră fără să aștept vreo invitație din partea lui. Ceea ce este o imprudență ce mi-ar putea costa viața.

Prințul îşi duse un deget înmănuşat de-a lungul marginii atât de delicate a cupei aurite. Prima mișcare pe care o făcuse de când am sosit.

Îmi trasem un scaun de la masa lungă ce ocupă întreaga încăpere. Stătea în capul mesei, așa că mi-am ocupat imediat următorul loc. Purta încă capa vişinie de azi-dimineață, de la nuntă. Îi curgea în valuri peste umerii lați, ca mai apoi să cadă peste brațele elegante ale scaunului său. Pelerină de aceiași culoare cu rochia pe care o purtam. Ne asortam, iar asta nu e o întâmplare ci munca și planificarea unei curți întregi, cât timp a durat ca nunta să fie organizată. Totul pentru a triite un semn împreună, uniți suntem mai puternici.

În rest corpul masiv îi er acoperit în negru. Auzisem că bahirii preferă negrul. Zvonul spune că sângele nu e atât de vizibil pe negru.

Simțindu-mi, parcă, scrutina, își ridică capul spre mine. O mișcare atât de subtilă și de ușor executată încât dacă nu l-aș fi privit nici nu mi-aș fi dat seama că s-a mișcat. Un alt indiciu asupra letalitășii bahirilor.

Obrajii supți, ascuțiți aproape, îi făceau ochii verzi să îi iasă şi mai mult în evidență. O astfel de combinație pe oricare alt bărbat ar arăta nobilă, poate chiar sofisticată, dar pe el arată crudă și vicioasă.

Înfățişarea sa dădea o nouă denumire trăsăturilor nobiliare. Răcoare îi ieşea prin pori şi fiecare os în corpul lui se îmbina într-o armonie peste care prințul deținea un control înspăimântător.

Îşi duse cana spre buzele subțiri luând o ultimă înghițitură din orice s-ar fi aflat acolo.

--Întrebări?

Rupsem tăcerea. Cedasem presiunii, dar noile răni începuseră să mă mănânce, iar dacă liniștea asta ar mai fi continuat mult, aș fi început să strig de exasperare. Simțeam câteva înțepături în picior. Alena reuşise să îmi lase câteva cicatrici bune. Nu erau primele.

--Întrebări?

Repatse cuvântul lungind "e"-ul pe vârful limbii. Întregul cuvântul luă o nuanță de ridicol în gura lui. Își lua tot timpul din lume cu mine, de parcă nu ar știi că un regat întreg ne așteaptă în camera de vis-a-vis. Îmi întind palmele pe masă, încerc să nu scrâșnesc din dinți când îi spun:

--Eu am. Întrebări. Vreau să ştiu ce este în plan pentru noaptea nunții? Dacă vom locui în castelul ăsta şi când voi primi o armă cu sabie făcută de fierari bahiri?

Nu îmi răspunse. Mă privea drept în față și nu spunea nimic. Ca pe o insectă. Nu putam să-l atac pe Prinț. Nu uita de toată munca și pregătirea care te-a adus aici, Elena, nu poți să-l lovești.

O Domnie Însângerată (completă)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum