O Domnie Însângerată (completă)

Spirale caramelizate

Aveam încheieturile albite. Strângeam atât de tare bilețelul încât foaia era întinsă ca pielea lăsată la uscat într-o zi cu prea mult soare. Riscam să-l rup.

Prințul se oprise din a se învârti din acolo încoace. Mâneca cămășii îi atârna ruptă, singurul semn că mușchiul său purtase o imensă tăietură acolo numai acum cinci minute.

--Nu cred că ar trebui să fim chiar atât de surprinși.

Spusesem continuând să privesc foaia din fața mea. Îmi țiuiau urechile, de aceea nici nu eram sigură dacă vorbisem cu voce tare sau doar avusem impresia.

--Că cineva a vrut să mă asasineze?

Întrebase rece Prințul. Am dat din cap în semn de afirmație. Din câte îmi spusese lăsase asasinul în viață. Era undeva jos legat și păzit.

Se aștepta judecata noastră.

Puteam să înțeleg ceea ce se întâmpla. Era o lovitură de stat. Rebelii deșertului atacaseră palatul cât timp jumătate din trupele Vinegrei își dăduseră sufletele la Zid. Asta înțelesesem destul de clar din bilețetul care proclama supremația noii puterii.

--Dar regele?

Întrebasem cu respirația tăiată. Prințul scrâșnise din colți.

--Le-ar fi întins sceptrul și coroana de cum ar fi ajuns la zidurile palatului.

Un rege care-și privește propriul interes. Prințul privise în gol:

--Când l-au urcat pe tron l-au aclamat. Nu voia să conducă regatul. L-au declarat dezinteresat de tron și pentru asta au decis că nu va fi cotropit de putere.

Luptele pentru tron erau periculoase. Erau sângeroase și de cele mai multe ori se finalizau în moartea mai multor clanuri. Când aduseseră noul rege pe tron l-au declarat imparțial și dezinteresat de conducere. Era o păpușă dornică să fie trasă de sfori.

Știam din cărțile care mi-au fost date spre lectură, în casa Duvnir, că nicio mișcare politică pe care aș fi dorit-o să o fac nu ar fi ajuns la vreun rezultat dacă aș fi mers la rege. Atât Radek, cât și eu am fost învățați că puterea stă într-o mână de doisprezece guvernatori care survolau diferite părți ale regatului. Ei luau deciziile. Ei erau puterea.

Sau cel puțin așa a fost până ce Prințul apăruse în plan.

--Îi voi lăsa să creadă că planul de asasinare s-a dus la capăt.

--Cum? De unde putem garanta că asasinul nu ne-ar trăda și ar divulga planul dintr-una?

--De Șaha îl va urma pe drumul înapoi spre Palat. Se va putea preface ori ca prizoniera lui, ori ca aliata lui.

Slabe șanse cu partea de prizonieră. Asasinii nu aduceau prizonieri. Nu pentru asta erau plătiți. În plus, destul de dificil să stai afară din vederea autorității când ești mai mult decât cu persoana ta la drum.

--Ca aliata lui. Este de-a deșerturilor. Ar putea să meargă.

Printr-un noroc uimitor. Era de parcă încercam să lovim ținta cu un arc proaspăt întins stând într-un copac pe partea cealaltă a malului unui lac.

--Și apoi?

--Vom merge să strângem o armată. Vom lua ce este al nostru înapoi.

Duraseră câteva clipite, înainte de a prinde firul. Stai. Să fie oare? Nu avea despre cine altcineva să vorbească. Toți soldații răspund coroanei. Coroana care era acum în mâna rebelilor. Singura armată pe care am mai fi putut-o forma ar fi fost pe piața neagră, în orașul subteran.