O Domnie Însângerată (completă)

Obusus

Aveam cinci ani împliniți când ducesa Duvnir mă luase într-o dimineață de primăvară târzie să punem tămâie la altarul zeilor dragoni. Era unul dintre rarele momente când se lăsa să fie tandră cu mine. Aveam părul despletit, iar al ei era o cascadă ce îi acoperea spatele lat. Se lăsase într-un genunchi în fața mea întinzându-mi o mână de bobițe de tămâie. Avea gura întinsă în ceea ce mult mai târziu voi înțelege că era un zâmbet. Eram singure în cavernă, iar singura lumină ce pătrundea în spațiul ala nu părea să vină de la cele câteva candele aprinse ci din ochii ei.

—Elena, bunica te iubește.

Lama preotesei îmi ciupise pielea. Îi citisem în încordarea bruscă a brațului că era pregătită să lase greutății pe care o reprezentam, adică să-mi lase capul liber după ce va săpa cu lama în jugularul meu. Am ghearele desfăcute și mă asigur că le sap adânc în încheietura ei. Scoate un strigăt, mai mult de surpriză decât de durere, dacă e să citesc corect disperarea din irișii ei dilatați.

Celelalte preotese sunt pe poziții, gata să spintece dușmanul infiltrat prin secta lor de fanatici. Nu vreau să le rănesc. O împing cu putere de lângă mine. Preoteasa e mai pregătită pentru o luptă decât aș fi crezut pentru că își ține echilibrul destul de bine înainte de a cădea într-unul din bazinele alăturate împroșcându-mă cu apă.

Văd din colțul ochiului preotesele cu arcurile deja întinse. Sar în câteva clipite în același bazin, amestecat cu sângele din rana preotesei. Se trage cât mai departe de mine. Mă năpustesc spre ea. E rănită, iar suratele ei nu vor îndrăzni să pornească torentul de săgeți înspre mine dacă ar risca să o lovească și prea mărita.

—Dă-mi drumul!

Țipă ca din gură de șarpe. Încerca să-mi ajungă la față, să-mi zgârie orbitele afară din craniu. Pot să și-mi imaginez ceremonialul pe care l-ar avea după un astfel de succes. Ar numi o zi în cintea omorului meu.

—Unde ți-e zeul să te salveze, acum?

—Blasfemii!

Ar fi încercat să mă scuipe, dacă nu o scufundam cu capul în apă. O ridic imediat înapoi. Împroașcă și se zvârcolește.

—Deschide portalul. Du-mă la el.

Se lupta destul de tare. Dacă o continuam așa voi rămâne fără energie ca să mă mai apăr, spre deosebire de ea, eu nu am mai avut un somn bun de zile întregi. Pentru o preoteasă de vârstă mijocie cu o burtă umflată de sămânța lui Obusus și o încheietură aproape smulsă, se dovedea un admirabil oponent.

—Obusus! Obusus, o mare zeu al națiunii bahire, Liga-daraki îți cere o audiență!

Îmi ridicasem capul deasupra apei rozalii și îmi îndreptasem vocea spre cupola ce ne acoperea capetele, încercând să-mi adun tot aerul din plămâni pentru sumonarea asta. Era o lovitură în întuneric. Eram pe muchie de cuțit, dacă ceva nu avea să se întâ—

Valuri mărunte începură să se adune în jurul nostru. Preoteasa se opri din scuturături și începu să murumure în bărbie ceea ce puteam lua doar ca rugăciuni în limba bahirilor.

—Cădere dreaptă... sângele pur al ....demnitatea și curățenie... de-o potrivă te rugăm dă-ne iertare.

Preotsele lăsaseră arcurile din mâini de ceva timp și erau cu capetele lipite de podeauna străvezie. Nu conta că părurile împletite și aranjate în stiluri dureros de complexe se mânjeau în apa pământie, ori că hainele trase prin fire subțiri, o invidie de material chiar și la palat se încărcau de tot ceea ce aveau marginile bazinelor unde se scăldau mulțimi de leproși, ciumați și bolnavi ce tușeau sânge la fel de mult pe cât respirau.