O Domnie Însângerată (completă)

25. Mesagerul zburător

Vinegra e încercuită de ziduri, naturale și artificiale.

Ziduri ce o despart de alte tărâmuri. Zidul de Est era cel mai lung zid artificial construit în întreaga istorie a Vinegrei.

Zidul se compunea din pietre masive, bucăți de rocă unite prin munca de generații a strămoşilor.
Unii spun ca zidul a putut fi ridicat pentru că vinegrii cunoșteau pe atunci secretele elementelor.

Mi-am strâns mai puternic haina pe mine. Paltonul negru, tivit la margini cu fir albastru, mă proteja de viscolul ce se pornise în cer.

Mi-am pus o mână pe piatra rece a parapetului. Sus urcată, pe Zid priveam înspre tărâmul Ecavastra. Verde se întindea cât puteam vedea cu ochii. Verde străin ce nu era al Vinegrei.

--General Duvnir.

--Da?

Herladul înghițise în sec. Iar cum nu continuă imediat, i-am dat un imbold:

--Ce este?

--Sunteti aşteptată jos la tabără. Majestatea sa m-a trimis de urgență. Nu mi-a încredițat informația de ce.

Heraldul se apleacase în fața mea.
Îmi trecusem degetele peste teaca paloşului.

L-a urmat pe scările în jos, ce mă vor ajuta să cobor de pe Zid.

Gardienii din spatele meu mă urmau fară sa spună ceva. Veșnic silențioși.

In special de Şaha. Ceea ce ar fi fost reînvigorator, dacă n-aş fi ştiut mai bine să mă tem de linişte.

Trecând prin tabără vedeam oameni și bahiri, atrenându-se în perechi, fugind de colo încoace cu sarcini de îmdeplinit.

Îmi purtam hainele de luptă.
Cei care ma vedeau mă recunoşteau şi se înclinau subtil din cap.

Pantalonii negri strânşi în mici inele , ca solzi, se adunau peste glezene până pe coapse de unde înfloreau în solzi mai mari, negri ce îmi acoperau stomacul, pieptul şi apoi, gâtul.

Mâinile îmi erau înmănuşate şi părul prins într-o coroană deasupra capului. În cinstea profeției, cristale negre îmi erau împletite în păr.

De cum m-am apropiat de barăcile regale cu atât simțeam mai intensă agitația generală.
Servitorii fugeau atât de repde dintr-o parte în alta încât și îmipedincându-se, se ridicau și continuau să alerge.

De cum intrasem în camera principală mai multe capete se întoarseră în direcția mea, gata să sară pe mine.

Se întorc când văd cine sunt. Mi-am tras gluga de pe cap.

Gardienii mei se poziționaseră la uşă. Numai de Şaha intrase cu mine.

--Ce se intâmplă?

Întreb păstrându-mi tonul calm.

Trec cu privirea peste cei din jur. Au fețele trase şi înfundături în spatele orbitelor. Aceia sunt generalii ce au stat deja un an întreg pe frontul zidului.

Ceilalți, noii veniți păreau încrezători în propriile forțe și gata să dovedească cât de mult ei vor putea să facă.

Unde era Leviantul?

--Doamnă, a venit un mesager.

Îmi întorc brusc privirea spre cel care vorbea. Un soldat minor ce stătea la scaunului unuia dintre generalii vechi.

Ce m-a facut să mă întorc înspre el era tonul cu care vorbea.

Atât de umil, aproape înspăimântat. Gata să se târească în genunchi dacă era nevoie.