O Domnie Însângerată (completă)

Alege-ți tabăra

Mă lasasem mai în spate, pe piciorul care părea mai zdravăn. Ochii lor erau holbați.

--De către cine?

Vorbeam blasfemie. O simțeam în vene.

Clarvăzătorul se apropie, trăgându-se pe genunchi. Unul dintre bahiri își rotise lama sabiei, îndeajuns cât să-și afle vârful amenințător de aproape de burta zelotului.

Începuse să vorbească, gesticulând cu mâinile legate, să imite flăcări tresăltând și pocnind din lemne și cum Zeul daraki le trimite semnale prin foc, le ghidează viziunile, le ascuțeau mințile.

Aveam un nod în stomac. Mă trăgea atât de tare în adâncuri încât mă vădeam înecându-mă cu propriul întuneric.

Leviantul mă strânse de cot. Nu-l simțisem mișcându-se lângă mine. Îmi ridicasem bărbia înspre el, era de ajuns cât să ajung să șoptesc:

--E o capcană asta?

Își încrucișase sprâncenele arginti. Mă lăsasem mai mult, să alunec înspre forma lui.

--Clarvăzătorii; oprirea în pădure. M-ai adus aici ca să vezi dacă am luat legătura cu ceilalți daraki. Cu un anume daraki.

Nu puteam să-i zic numele bunicii, nu în planul acesta de existență. Aveam o vagă senzație că pământul se va surpa sub picioarele mele numai dacă leg acele vocale și consoane care-i poartă numele în mințile noastre.

Clarvăzătorii nu au lideri. Sunt normanzi, trăiesc în grupuri răsfrânte, nu au un regat al lor, sunt o sectă, a fi clarvăzător este un fel de chemare, așa cum este să devii preoteasă/ preot în numele lui Obusus. Motiv pentru care erau alungați și izgoniți pentru că slujeau zei păgâni, daraki.

Jadul din ochii lui rămase neclintit, dar puteam să văd în reflecția lor fața lui Obusus, zeul ce l-a creat. Mi se ascuțiseră buzele într-un zâmbet feral. Eram păpuși mânuite într-un conflict între zei.

--Eliberează-i. Nu ai nimic ce afla de la ei.

--Îmi confirmi suspiciunile.

Ridicase un degete înspre ei.

--Unul dintre ei a început profeția, profeția care te avea în vizor.

--Crezi că era un truc?

Nu răspunse. Puteam să-mi prind inima din aer la ce tare bătea, amenințând să rupă os și piele, să iasă din cartilajul care o ținea prizonieră.

--Nu putem avea discuția asta aici.

Coada lui plesnise aerul. Îmi încrucișasem brațele, aripile îmi fluturară cu o scurtă bătaie.

Își cuprinse podul nasului. Gardienii bahiri din jurul nostru încercau să-și păstreze fața pasivă, dar le simțeam curiozitatea curgându-le din fiecare por.

--Nu vreau să pornim o luptă între noi pentru beneficiul lor.

Aproape că scrâșnise cuvintele, printre colți, care păreau mai alungiți acum, potriviți să taie prin copertină de carne.

Un frison îmi trecuse pe șirea spinării, amintindu-mi de ochii goi a creaturii din Ecavestra. Purtasem un astfel de monstru în pântece. Urina încă îmi era pătată cu sânge și fire de mâzgă verde. Creatura rupse mai mult decât prevăzusem, din mine, când își făcuse drum înafara mea.

--Până acum, singura care a luptat, am fost eu.

Nu răspunse imediat, privindu-mă din cap până în picioare, considerându-mă. Brusc, era în fața mea, iar la fel de repede lama pe care o strânsesem în pumn era între noi.

--Ai grijă ce tabără îți alegi.

Ne legăm privirile, iar ce merge nespus îi comunic cu o privire: te-aș putea ucide. Acum am puterea să o fac.

Ai fi putut-o face și înainte. Îmi strânse încheietura cu lamă și îndreaptă vârful spre pieptul lui, înfășurat în straturile de armură fină.

--Dacă ne întoarcem împotriva altuia vom juca în plasa lor. Noi nu suntem ca ei. O luptă între noi este inutilă.

Cât de doritor de a împărți informație a devenit de când cu mica mea aventură pe pământul celălalt și înapoi.

Urma să-mi despart buzele uscate, să fluier o replică printre dinții încleștați.
Un vârtej mă zgudui în interior, iar pielea începu să mă piște, să mă usture de parcă făceam o baie în urzici.

Leviantul mă prinse, cu  cealaltă mână de umăr și îl auzisem cum sâsâie. Îmi îndreptasem privirea în jos, singurul loc unde părea că nu se învârtea planeta cu mine și înainte de a-mi putea vizualiza genunchiul lovind iarba călcată de copite, lovesc marmura.

Palmele Prințului mă cuprind și mă trag înspre corpul lui, ce ne ferise în căderea liberă. Căzusem cu un cot în stomacul lui, el era întins pe spate, eu în genunchi, deasupra lui. Stăm pentru câteva, infime clipe, nemișcați.

--Vizitatori? Atât de repede? Nici măcar prima vizită și deja ne acomodăm?

Râsetul era ca o tăietură în porțelan, clinchetul pașilor, nu, nu pași.... Gheare. Îmi ridicasem capul. Bunica e în forma daraki. Aripile întinse larg peste un șezlong larg, înconjurat de o vegetație atât de stranie și străină ochilor mei încât puteam să recunosc că eram înconjurați de plante numai pentru că vedeam verde pe forme asemănătoare frunzelor și tulpinilor din Vinegra.

În scurtul moment cât îmi luă să pun cap la cap ce se întâmplă, Prințul mă trase de umeri, izbindu-mă de el, într-o mișcare atât de rapidă că-mi întoarse stomacul, ne ridică pe amândoi în picioare. Stătea acum de-a stânga mea, privire îndreptată spre bunica din care curgea un halou de lumină ce făcea privitul să fie chiar  o muncă în sine.

Bunica își duse un deget subțire peste marginea cupei ce o ținea de-a dreapta ei. O ridică îndreptând-o înspre Prinț.

--Până la urmă nu a mai fost nevoie să molestezi unul dintre săracele creaturi care ni se închină. Ești aici. Puneți întrebarea.

Prințul zâmbi. De aș fi avut vreo credință în vreo putere, m-aș fi rugat, pentru orice să nu intervin între ei doi. Pe fața lui nu se citea vreo reacție, era mult prea detașat pentru cineva care a apărut de nicăieri în fața unei astfel de creaturi.

Bunica luă o gură din orice se clătina în pocalul ei.

--Am auzit că tati este supărat cu tine. Aproape că ai devenit un fiu rătăcitor.

Spuse ea, ca mai apoi, mimând aplauzele să adauge:

--Nu aș fi crezut că o ai în tine.

Privirea ei se asmuți înspre mine:

--Nu zici nimic? Nu mă saluți?

Îmi simțeam sprâncenele atât de ridicate încât, dacă am fi avut vreun cer deasupra capetelor noastre ar fi lovit cupola în acel moment.

--Nu eu am cerut să fiu adusă aici. Eram în mijlocul unei conversații, precum vezi.

Adaugasem mai multă inflecție, gesticulând înspre Leviant.

--Ar trebui să te târâi în genunchi și să-mi săruți ghearele pentru asta.

Niciodată. Niciodată nu mă voi mai târâi în fața lor. Își încruntă fața, într-o mimă de meditație, părea să citească ce îmi era întipărit pe chip, dar în același timp, alesese să nu adreseze acel ceva, întorcându-se spre Prinț.

--Ei bine?

--Am o propunere.

19.06.2020//12:08//