O Domnie Însângerată (completă)

19. Stăpânul Întunecat

--Cum a mers întrunirea?

Printre lemnele desprinse a grajdului intrau razele slabe ale torței sale abia aprinse..

--Radek, nu ar trebui să fi aici.

Mi-am tras eşarfa peste cap, acoperindu-mi umerii şi mijlocul în mătasea neagră.
Mă aplecasem pe scândurile legate ce formau un perete pentru grajdul cailor.

Vocea sa rugoasă continuă să se facă simțită:

--Oficial nici tu. Trebuia să fi deja ajunsă la Zidul de Est împreună cu întreaga armată.

Știam asta. Nu aveam nevoie să îmi reamintească. Trebui să ajung la portarurile alea. Iar asta trebuia să se întâmple neîntârziat.

--Ne vom ocupa noi de conte. Nu îți risca acoperirea. Întoarce-te la treburile tale.

Radek nu trebuia să respire în partea asta de regat. Întâlnirile astea cu mine pe care le risca erau mai mult decât nesăbuite, erau necesare, iar asta mă irita cel mai mult.

--Elena. Îmi pot purta și singur de grijă. Am lăsat un om de încredere să mă înlocuiască până mă întorc.

--Desigur. Dar ce ar fi dacă regele subteranului ar pleca și nu s-ar mai întoarce? Un înlocuitor s-ar putea întreba asta.

Mă izbește cu zâmbetul său încrezător, trecându-și degetele răsfirate între cârlionții săi negrii.

--E cineva de încredere.

Iar felul în care o spusese purta atât de mult devotament încât mă făcea să mă cutremur.

--Ștefan?

Întreb, dar liniște adâncă e ceea ce mă confruntă. Adaug:

--Plănuiesc să mă îndrept spre Zid cât mai repede. Mâine, sper.

Radek îşi îndepărtase vesta de piele de pe el. Un iz puternic de sânge uscat îmi lovise nările, îndepărtând orice miros de bălegar sau aer mucegăit.

--Ce e cu sângele?

Intrebasem nonşalantă mutând-mi mâna peste mânerul pumnalului ce-l țin la coapsa stângă.

Radek îmi întinse vesta pe care o luasem pregătindu-mă pentru greutatea semnificativă pe care o prezintă.

Piele tăbăcită şi strânsă în împletituri dense, iar cuțite de aruncat împodopeau parta din față.

--O ambuscadă.

Îmi răspunde sec, ridicându-şi cămaşa înnegrită.

De la coapsă se ridicase o tăietură ce la prima vedere părea superficială.

Nu trebuia să ating rana sau măcar să o văd în întregime pentru a ştii:

--Rana e infectată. Sabia era îmbibată în otravă.

Radek încuvință, luându-şi vesta din mâinile mele.

Nu mă întrebase de unde știam că era vorba despre o sabie cu lama curbată şi lată, mânuită de un dreptaci.
Ştia mai bine decât să-mi pună în dubiu antrenamentul.

Îi arătasem cu brațul spre camerele în care i-am cazat pe vindecătorii ce au rămasa în urmă.

--Călătoreai singur?

L-am întrebat ridicând liniştea şi încercând să-l animez prin punerea în dubiu a abilităților lui.

Radek lăsă un râset înecat.
Se ținea drept, dar vedeam cu rana îi făcea corpul dornic să se aplece într-o parte.

--Aveam banda cu mine. Călăream numai eu la vedere. Ceilați erau ascunşi prin pădure, urmându-mă de pe marginea crestelor. Niciodată nu am fost singur. Avem de făcut următoarea mişcare în unul dintre oraşele apropiate. Tehnic vorbind nu pot să-ți spun care.

Învelişul întunericului nu făcuse nimic pentru a-i acoperi zâmbetul jucăuş. Cato, era numele de căpetenie sub care Radek îşi obținuse supremația peste lumea de jos.

--Urmează-mă.

Îi fac semn spre cărarea spre tabăra vindecătorilor.

Piața neagră şi tot ceea ce înseamnă hoți, criminali, bandiți, scursuri ale societății. Fiind oficial urmărit pentru mai multe acuzății aduse coroanei, iar eu fiind printre primii servitori umili ai coroanei....pot spune că aveam grijă să mă întâlnesc cu geamănul meu doar sub acoperământul întunericului.

Anela şi Jiji erau singurele ce ştiau despre el, la curte înafară de familia noastră.

Aveam nevoie de servitoare care să-l cunoască, pentru a-mi purta mesajele sau a-mi asigura întâlnirile cu el.

În plus Jiji şi Anela aveau motive destul de bune pentru a nu dezvălui vreo informație despre el.

--Am auzit de Contele de Surser şi am călărit din tabără până aici pentru a vedea ce s-a întâmplat. Trebuie să vorbesc cu tata, de asemenea.

Deschid uşa cabanei unde stau vindecătorii.

Îi fac semn să păstreze tăcerea şi să ia loc pe unul dintre scaune.
În câteva minute reuşesc să aduc un vindecător fără a-i trezi pe ceilalți sau a face prea mult zgomot.

Vindecătoarea se apucă numai decât să inspecteze rana.

--Dar cum ai fost atacat?

Îl întreb cât timp vindecătoarea plecase să aducă cele necesare curățării rănii.

--Unul dintre gardienii tăi.

--Imposibil.

Şoptesc cu fervoare aplecându-mă spre el şi apoi continui:

--Nu poartă niciunul săbii încovoiate sau îmbibate în otravă. De fapt niciun luptător din nord nu practică aşa ceva. E obişnuit în sud astfel de armamente, dar..

Cuvintele îmi rămă seseră blocate în gât amintindu-mi de un anume Duce de Kavar.

Incredibil. Rămăsese cu noi în urmă, aparținând grupului ce se opriseră în așteptarea mea și a Leviantului.

De ce? De ce nu se dusese direct spre Zidul de est? De ce rămase in urmă cu noi?

Când Leviantul anuțase că vom rămâne, eu si cu el, în urmă armatei, garda noastră a mai primit alți luptători voluntari și duci care au ales să rămână în spate pentru a ne proteja.

Cel puțin ,,proteja " era cuvântul oficial pe care îl folosiseră.

Ce căuta Kavar cu noi?

În toată alarma nu îl văzusem de când pornisem la drum.
Dar în mare parte nu observasem aproape pe nimeni, prea ocupată cu Zidul de est, Sersar și Prinț.

Prințul.
Prințul care probabil va fi iritat că nu mi-am făcut apariția la cină.
Va porni să mă caute si atunci cu cine va da nas în nas pe lângă grajduri? Radek

Îmi şi imaginez cum ar merge întâlnirea:

,,Uite dragul meu, el este fratele meu geamăn, dat dispărut de la o vârstă minoră si supranumit Stăpânul negru, ce conduce piața neagră şi întreaga gloată de mercenari şi delicvenți ce nu vor să respecte regulile coroanei. Cină?"

Îl sărut pe Rqdekpe obrazul nebierbărit.

--Trebuie să merg. Sunt aşteptată. Ai grijă, frate.

Cato îmi sărută celălat obraz încuvințând.

Ieşisem înainte ca vindecătoarea să se întoarcă.

Mi-am trecut şalul peste umăr şi mi-am mărit pasul spre cabana în care mă aştepta Leviantul.

#08.09.2017