O Domnie Însângerată (completă)

45. Tocmiri între frați

Când încă mergeam la aceași școală, împreună, Radek ne-a înscris pe amândoi într-o tabără umană.

Mergeam la o școală bahiră, fiind oameni cu părinți bogați ne permiteam.

,,Tabăra de vară umană" era un proiect dedicat în mod special elevilor bahiri, care formau peste nouăzeci la sută din totalul elevilor școlii, spre a înțelege și a coopera mai bine cu lumea umană.

Școala bahiră nu era o școală umană. Nu existau copii bahiri, toți acești
,,elevi" erau bahiri care cădeau in trei categorii principale:
bahiri însetați de cunoaștere, care își petreceau zilele spre studii într-un ritm obsesiv;
bahirii pedepsiți, care prin lege, după ce și-au petrecut un timp în închisoare, erau forțați să urmeze cursuri de reeducare și în sfârșit, bahirii care voiau să înainteze pe scara socială și aveau nevoie de diplomele școlii.

--Radek, ideea asta îmi displace. O lună întreagă pierdută pe ceva excursii și drumeții.

Radek își trecude mâna prin părul încă umed. Își trase cămașa curată peste el. În jurul nostru pădurea freamătă.

--Eli, gândește-te mai departe de atât!

Îmi dau ochii peste cap auziindu-i entuziasmul din voce. Îmi înmuiasem cârpa în apa râului și o trecusem peste lama cuțitelor.

--Dacă e din nou chestia cu Ștefan, îți mai spun că e stupid. Nu poți să-l lași în pace? El nu e ca noi.

---E mai mult ca noi decât oricare alt bahir.

--Da? pentru că e om?!

Îmi scăpă un mârâit. Îmi dau sabia jos din poală și-mi trec palmele peste față.

--Nu poate să înțeleagă lumea noastră, a caselor noblie. Doar pentru că e om asta nu-l face instantaneu de încredere sau înțelegător. Suntem viitorii moștenitiri ai unei dintre cele mai puternice case. Nu se face să fi văzut cu oameni, în special cu cei săraci.

Radek își ascuți zâmbetul la vorbele mele. Se ridicase de pe bolovanul din fața mea și se îndreptase spre căruță. Aruncase în spate armele proaspăt curățate.

--Tot vom merge în tabără. Am vorbit cu ducesa și ducele. Am învoirea lor.

Întotdeauna a avut un fel de-a lui de a vorbi și a-și scoate din final tot ce voia.

--Atunci nu vin eu.

Radek trase cadavravul uneia dintre creaturi spre căruță. Cu o flexare de brațe și avânt, rămăsițele aterizară cu un "buf".Mă ridic să-l ajut.

--Cum vrei Eli, dar atunci am să mă asigur că Monaco știe de prietenia ta cu Cristi.

Îmi încleștasem maxilarul și am strâns atât de tare brațul mort al creaturii că se auzise ruptura osului.
Capul cu șapte ochi i se bălăngănea pe umeri, sânge stătea încrustat printre fâșiile de piele.

--Nu ai face asta.

Îl provoc aruncând corpul peste celelalte, în căruță. Radek îmi aruncase o privire peste umăr zicând:

--Doar nu e secret că bahirii tind să fie posesivi cu ceea ce cred că le aparține. Cristi s-a înscris și el de îndată ce ne-a văzut numele pe listă.

--Dacă crezi că mă poți șantaja cu Cristian să știi că te înșeli.

Radek latră un râset sugrumat. Avea expresia unui incredul. Îi plăce să se joace cu mine.

--Oh nu, Eli de gheață, știu că nu-ți pasă de el în felul ăla, dar e un bahir care te are în vedere. Dintr-un pur raționament strategic te vei strădui să-i pastrezi atenția. Și nu orice fel de bahir ci chiar un Molier.

--Merită Ștefan chiar atâtea? Să mă tragi prin noroi?

--Nici măcar nu ai idee.

Lăsă o șoaptă, dar era destul cât să-l aud. În câteva clipe eram la gâtul lui.

Aveam paisprezece ani, amândoi. Încă Radek nu avuse timp să crească mai înalt decât mine așa că îl aveam prins de guler cu o mână.

--Idiotule, nimic nu e mai important decât familia.

Eram nas în nas.
Ochii lui luceau în furie represată sau aceia erau ochii mei reflectați într-a lui?

Îmi prinse încheietura într-o strânsoare de clește. Era cu spatele lipit de căruță. Duhoarea creaturilor îmi anestezeau simțurile.

--Eli sunt obosit, hai să mergem acasă.

Îmi întețisem strânsoarea și rămasem în tăcere. Nu m-am lăsată mișcată nici măcar de tremuratul din voce.

--A fost o zi lungă. Au fost mai multe creaturi decât de obicei. Suntem obosiți, haide, Eli.

Îmi dăduse un ghiont, dar tot rămase neclintită. Îmi deschisem gura uscată să spun:

--Mama și tata au planuri pentru tine. Vor să te facă să dispari. Vor să te pierzi în lumea de jos. Să devii un nelegiuit să fii cu totul și cu totul mort pentru casa noastră.

Radek lăsă un oftat si se uită în direcția soarele. Nu mai era mult până la răsărit.

--Cum îi vei explica asta lui Ștefan, de exemplu?

Radek zâmbise subțire. Se întoarse brusc spre mine.

--Asta nu e despre om. Nu te preface măcar pentru un moment că ții la sentimentele lui. Asta e despre tine și cum vei rămâne singură.

Îmi desprind mâna de pe el.
De ce am început conversația asta în primul rând? M-am retras un pas în spate.

--Eli ne vom mai vedea. Voi încerca să vizitez, oricum va trebui să țin legătura cu Casa altfel care ar fi fost rolul de a ma infiltra în lumea de jos? Pe piața neagră?

--Nu o să îmi fie dor de tine. Ha! Din partea mea poți să nu te mai întorci deloc.

Dau cu piciorul în coastele crăpate din fața mea.

--În numele daraki, Eli! E în regulă să simți. E mai bine.

Ce știe el?

Radek a fost mereu cel care își purta emoțiile pe față. Plânge dacă îl durea ceva, râdea dacă simțea nevoia și se lasă bonsumflat dacă nu-i convenea altceva. Era atât de ușor de citit ceea ce gândea, doar uitându-mă la chipul lui puteam știi.

Iar mama și tata știu asta. Știu și cum să-l citească și să-l vorbească.

--Tabăra asta stupidă o să fie o idee proastă.

Radek zâmbi larg.

--Asta înseamnă că o să vii?

Ridic din umeri. Îmi trec cureaua, ce-mi ține tecile, peste umeri.

--Cineva tot trebuie să meargă să se asigure că nu-ți scoți ochii din greșeală sau cazi în ceva cascadă.

--Destul de corect. Ce m-aș face fără surioara care ar împinge în prăpastie orice copil ce îndrăznește să se apropie de ochii mei?

--Har, har, har. Foarte amuzant.

Mă urc pe șa și iau hățurile de după încheieturi. Radek se urcă cu o bufnitură, în spatele căruței.

Primele raze ale dimineții ne prind pe drumul spre casă.

#20.01.2018