O Domnie Însângerată (completă)

Nu spune

Îmi venea să râd. Atât de tânără, bahira asta avea toată viața înaintea ei. Trebuia să se îngrijească numai de o moșie. O moșie! Nu un ducat întreg. Nu avea de gestionat o armată și nici nu avea pe umeri greutatea unei case a cărei sânge era mai vechi decât fluviile ce curgeau prin Vinegra!

Ceva în mine se învârtise, ceva ce mă făcuse să-i dau câteva clipe să dispară dinaintea mea înainte să o îngenunchez în fața curții și să-i tai coada.

--Amintește-ți cui îi vorbești. Ea e un bahir, tu ești un om.

Îmi spune Leviantul urmărindu-mi privirea. Se apropie să îmi ridice bărbia cu degetele, dar mă trag în spate un pas.

În jurul nostru valsul se desfășoare neîntrerupt. Le simt privirile familiei pe ceafa mea.

--Și? Ce vreți să insinuați Majestatea voastră? Că nu aș putea să-i fac față.

O sprânceană argintie se arcuiește.

--Prea uiți că nu ești singură. Ești consoarta mea, iar astfel tot ceea ce faci se reflectă și asupra mea.

O scânteie verde.

Îmi încleștez pumnii. Niciodată nu am mai fost atât de aproape de prăpastie ca acum. Niciodată nu am mai fost atât de beată. Nu mai aveam de pierdut nimic. Totul mi-a fost luat!

Leviantul se îndreaptă din umeri. Ceva din privirea mea îl făcu să se retragă.

Fac un pas înainte. Îmi desfășor degetele peste vesta de catifea neagră.

--Nu pentru mult timp, Prințe. Mă întreb, cât de mult va lua până o vei ridica pe De Șaha în locul meu? O zi? Adică se înțelege, doar Vinegra nu poate rămâne-

--Despre ce îmi vorbești?

Mă prinde de încheietură. Pielea rece îmi trimite un șoc prin venele înfierbântate.

--Ah, nu știi? Cum să nu ști?

Se apleacă înspre mine.

--Acum nu e timpul pentru jocuri, Valeriana.

Nu-mi pot abține o mimă.

--Atât de serios, mereu, serios, încruntat ca o stană de piatră. Un mort viu. Vrei să dansezi.

Mă trage brusc. Sunt acoperită de el. Stă deasupra mea ca o copertină, iar tot ceea ce pot respira e aerul pe care îl acaparează.

--Vom dansa, dar aștept un răspuns.

Îmi dau ochii peste cap.

--Întotdeauna atât de intens. Nu te obosești?

--Cred că ai avut prea mult din ambrozie.

O spune ridicându-și privirea peste capul meu, analizând întreaga sală. Strategic caută un loc în marea de mulțime rotitoare. Mă împinge ușor în centrul ringului, acolo unde doar dansatorii cei mai pricepuți sunt destul de curajoși să se posteze și chiar și ei se retrag mai înspre margini când ne simt prezența.

Coada Leviantului pocnește odată aerul, iar orchestra pornește din nou.

Regele și Regina sunt la masa regală, dar întreaga sală e în armonie cu mișcările Prințului. E ceva mai mult decât titlul pe care îl deține ceea ce îi dă alura asta, iar din păcate eu știu ce monstru slujește.

--Vorbește.

Suspin. Îmi trec printre degete câteva șuvițe ce i-au căzut din jurul coroanei. Sunt atât de aspre la atingere, dar într-un fel plăcut.