O Domnie Însângerată (completă)

38. Juvaierul îngropat

Sunt doi paji postați în cortul regal când intru înăuntru.
Unul îi aranjează tunica pe umeri Leviantului, celălalt toarnă apă din carafă.

Leviantul avea în mâini o carte din care citeşte fără a avea problema întunericului. Doar o lumânare pâlpâie şi şi aceea îndepărtată, cu mult scufundată în întunericul cortului.

--Adu mai multe lumânări.

Îi spun unuia.

Pajul lăsă carafa pe masă, întorcăndu-şi privirea spre Leviant.
Acesta continuă să citească netulburat.

Îmi las şalul pe spătarul unui scaun apropiat şi îmi continui înaintarea în cort.

Încăperea era destul de largă cât să cuprindă două camere spearate printr-o făşie subțire de material.

,,O cameră de dormit una pentru tocmit." spuse de Şaha când pomenisem cu voce tare, în dimineața trecută, felul în care era împărțit cortul.

--Trebuie să mă repet ? Vrei să le aduc eu? Vrei să le şi mănânci după aceea?

Pajul era vizibil bulversat. Înghite în sec ezitând.
Îşi trecuse din nou privirea peste chipul impasibil a prințului. Niciun răspuns.

Cu paşi mărunți se îndreaptă spre ieşire. Mersul lui de melc era explicat prin faptul că aşteapta din moment in moment să fie oprit de Leviant.

Nu se întâmplă asta.

Întorc un pocal de pe tavă şi îmi torn din sticla ce e pe jumătate plină cu un lichid vişiniu negricios.

--Ce faci?

Leviantul îmi prinde încheietura oprindu-mă cu sticla în aer.
Pajul se dezecihilbră, atât de repede se mişcase bahirul.

--Ieşi.

Comandă prințul cu ochii ațintiți spre mâinile noastre.

Nu bag în seamă tremuratul pajului şi ieşirea lui în grabă, din cort.

--Ce să fac altceva decât să hrănesc monstrulețul din mine?

Vocea îmi e sarcastică, încerc să-mi rotesc silabele în gură, să par dezinvoltă şi nepăsătoare.
Încerc.

Pupilele Leviantului se dilată vizibil.

--Ce vrei?

E ceea ce mă întreabă întețindu-şi strânsoare.
Mirosul de sare şi rugină mi se urcă înspre nări.

--A fost în noaptea nunții, nu-i așa? Mi-ai făcut ceva atunci. Mă întrebamsem de atâtea ori de ce nu-mi mai aduceam aminte de noaptea nunții, pe care le petreceam împreună. Cum de putusem să uit totul? Atât de uşoară de cap nu eram?

Îmi ia sticla din mână.
Îl las.

Îşi întinde palma largă şi subțire. Îi pun dopul în mână.

Închide sticla şi o aşează cu grijă înapi pe masă. În tot acest timp mă ascultă vorbind:

--Prima dată am crezut că e un efect secundar din faptul că tu eşti bahir. Dar nu era asta. Aparent m-ai lăsat însărcinată, unu lucru care până acuma două nopți era imposibil.

--Lucrurile nu sunt atât de simple pre cum crezi. Există nuanțe.

Îmi taie scurt monologul trecându-şi degetele prin coama de păr argintiu.

Dinții îmi scrâşnesc sub presiune.

--Fii sigur de asta.

Zic, dar continui repede să vorbesc, înainte de a putea să-mi prindă înțelesul cuvintelor.