O Domnie Însângerată (completă)

12. Leviantul dezmiardă

Trosnetul lemnului în foc nu făcea nimic pentru a calma tensiunea din aer. Din contră, fiecare pocnet de vreasc concura cu ticăitul ceasului de perete. Mă surprinsem numărându-mi bătăile inimii.

Prințul îşi privea pocalul din mână. Îşi trecu degetul arătător peste gura umezită cu vin a pocalului. Nu spun nimic. Refuz să fiu prima care cedează. Vedeam liniştea dintre noi ca pe o competiție.

Leviantul aproape că m-a luat pe sus, când m-a adus în camera asta după ce sala tronului s-a golit de vasali.

Lumina focului ce ardea în şemineu nu era destul de puternică încât să deschidă vederii întreaga încăpere.

Dar camera era mică. Îmi dădeam seama după aerul care devenea din ce în ce mai apăsat cu fiecare clipă pe care o petrece amândoi aici.

Leviantul şi-a reținut din putere treptat până şi-a retras-o de tot în sine. Nu avem nevoie de servitori care să leşine de fiecare dată când treceau pe lângă el din cauza presiunii exercitate. Era dificil de explicat, felul în care aerul se subția, pete negre îți colorau viziunea, iar sângele începea să-ți curgă franatic în tot corpul, de parcă s-ar fi grăbit să sară în întâmpinarea Prințului și pe tine să te lase secătuit, stafidizat pe podea.

Îmi mişcam poziția pe scaun. Îmi trecusem un picior peste celălalt.

Materialul rochiei bleumarin mi-e tăiat într-o crăpătură ce ține de la şold până la glezne. Îi simt privirea rece peste pielea dezvelită. Mai luă o gură din pocalul său lăsându-se mai bine pe spătarul scaunului.

Ceea ce ne despărțea era o masă rotundă de lemn gros pe care era amplasată carafa cu vin şi încă o cupă de care am refuzat să mă ating. Voiam să rămân lucidă pentru orice reprezenta întrevederea asta.

--Ducatul de Lilis e inferior Duvnirilor.

Vocea lui era o ceață ce amenița cu apropierea ei. Era furtuna de care te temeai să fi învăluit pentru că ştiai că te vei pierde în ea. Mi-am dat o scamă invizibilă de pe braț la o parte.

El continuă fără a aștepta vreun răspuns:

--Mi se pare curios. Având în vedere că băiatul e înfierbântat după tine. Mi se pare interesant cum l-ai folosit pe el ca plan secund și nu pe oricine altcineva. Un bahir, poate.

Mă privea. Ochii verzi străluceau cristalini. Mă înghețau, iar eu eram în fața șemineului.

De unde ştia de planul meu de rezervă? Eram atât de previzibilă? E drept că dacă nu aş fi reuşit să devin consoarta regală a Vinegrei aş fi pus mâna pe ducatul de Lilis şi prin Monaco l-aş fi format după voia mea. Nu aș fi avut de gând să mă căsătoresc vreodată și nici nu aș fi avut nevoie. Monaco îmi mânca din palmă.

--L-ai îmbătat pe săracul băiat. Primesc raporturi din doua în două zile de la gardieni spunându-mi că provoacă mişcări prin baruri împotriva mea. Dragonul care i-a furat prințesa.

Zâmbetul lui taie. Colți îi ating buza de jos.

Leviantul lăsă cupa pe masă. Sunetul cupei zdrăngăne ca un clopot în aer.

--Ceea ce ai făcut azi nu a fost necesar. Intervenția ta nu a foat apreciată nici folositoare.

Prințul se ridicase. Nu m-am putut opri din a nu privi spre uşa închisă. Nu era prea mult drum între noi pe care avea nevoie să-l străbată. Ajunse din doi pași. Mă prinse de-o parte şi de alta sprijinind-se pe brațele scaunului. Se aplecase uşor înspre mine. Mi-am dat capul pe spate. Ne priveam ochi în ochi. Respiram același aer. Nu aveam să cedez.

--Nu eşti aici să joci de-a stăpâna casei. Nu eşti ducesa casei mele. Nu vorbeşti pentru mine. Nu eşti ceva.

Nu încă.

--Sunt Consoarta regală, precum ai spus, iar asta înseamnă că am mai multa putere de decizie decât orice duce din stat.

Gura lui se răsuci într-un zâmbet ce mă răscolea.

--Consoarta regală exercită mai multa putere în fața Prințului decât orice alt nobil. Asta ți s-a spus, sunt sigur, de nenumărate ori, dar fără ca să înțelegi exact ce înseamnă. E vorba despre influență, prințul va asculta mai întâi ce are de spus consoarta lui. E logic. Până la urmă ajung să mă culc cu tine nu cu întreaga nobilime. Daca începi să-ți adresezi opiniile in timpul actului nu am cum să te împiedic.

Aveam un cuțit legat la gamba stângă.

Aş fi putut ajunge la el. Dacă m-ar slăbi din strânsoare. I-aş scobi ochii afară cu vârful cuțitului.

M-aş îmbăta in țipetele lui.

--Ah, uită-te la tine, privirea asta, gata să îmi deschidă stomacul si să-mi numere intestinele.

Mă prinse de după coate şi mă ridică pe masă. Cu mult prea multă uşuriță.

--Nu sunt servitoarea ta. Sau micul duce căruia i-ai sucit mințile. Surorile tale care te urmăresc ca un cârd de gâşte. Eu sunt cu totul altceva.

Astea fiind spuse, îşi trase vârfurile colților de-a lungul buzelor mele rănindu-mi-le. Probabil aş fi simțit gustul sângelui daca n-aş fi fost invadată de prezența lui. Îmi sparse baricada dinților.

Mi-am rupt gura din îmbrățișarea buzelor lui. Inima mea bătea atât de puternic încât mi-o puteam imagina numai ca o pe molie pe cale să se ardă. Excitate de prospectul morții.

--Vreau respect. Sunt Valeriana. A trebuit să intervin. Îi striveai pe cei prezenți. Mai avem nevoie de vasali pentru a putea duce lupta asta. Sunt Valeriana.

Dar îmi lipsea încrederea din spatele cuvântului. Încă nu însemna nimic noul nume. Încă.

Prințul se aplecase trecându-şi dinții pe pielea mea sensibilă ce trepida la atingerea lui.

--Valeriana.

Îmi gusta numele pe limbă, era contemplativ. Mi-am înfipt degetele în coama lui argintie trăgându-i capul spre ochii mei.

--Eşti un monstru.

Mă apucase de după spate şi mă întinse pe masa de lemn. Carafa de vin se rostogoli vărsând vinul peste noi. Vinul vărsat îmi îmbiba părul și îmi săruta pielea.

--Un monstru? O forță ca tine are nevoie de un monstru ca mine.

Dar ochii îi erau prea întunecați, iar vocea mult prea joasă, ceea ce aveam înaintea mea nu era bahirul nobil, controlat, creatura cizelată. Aveam lupul descoperit din haina de oaie. Soarele spre care nu trebuia să zbor.

Îmi pipăisem lama până la gambă, degetele îmi alunecaseră. Tot vinul acesta, îmi intra prin fiecare colțișor.

Mă prinse de încheietură. O privi pentru câteva clipite ce la fel de bine ar fi putut fi decenii. Îmi vedeam de aici venele umflate de adrenalină. Va mușca?

Nu am stat să văd rezultatul, cât timp era distrat mi-am încordat picioarele și îl lovisem cu tălpile direct în piept. Nu fusese destul cât să-i facă vreo lovitură ce să lase urme, dar a fost îndeajuns cât să-l dezechilibreze, să-mi facă loc de trecere.

--Noi doi nu suntem deloc la fel.

Trasem clanța cu toată puterea, aproape rămânând cu ușa în mână. Ultima imagine pe care o aveam întipărite în minte era palma lui dusă acolo unde făcusem contact.