O Domnie Însângerată (completă)

28. Auzind în rugăminți

--Consider a fi contraproductiv comportamentul tău față Nicole de Şaha, consoartă.

--Nu trebuie să doarmă în aceași cameră cu mine. Ceea ce i s-a părut că a auzit aseară a fost o invenție de-a ei sau vântul printre ramuri. Nu știu.

Leviantul îşi trecuse degetele lungi înmănuşate peste sfera neagră.
Nu îşi ridicase privirea de pe suprafața lucioasă când îmi răspunse:

--Ai ceva să-mi spui, consoartă?

O simțeam pe Nicole de Şaha în spatele meu. Stătea în poziția ei.
Avea mâinile în jurul armelor, lejer lăsate, dar gata să le apuce
Bănuieşte ceva.

Aseară am reuşit cu greu să o îndepărtez de cameră cât să apuc să curăț orice urmă pe care Oman ar fi putut-o lăsa că a fost în cameră.

--Nu. Doar o întrebare. Ce vom face dacă se dovedeşte că nu e vreo urmă de activitate din portaluri?

Leviantul își ridicase privirea. Punct ochit, punct lovit.
Mi-am înfipt degetele în marginea de lemn a balustradei încercând să mă pregătesc pentru impactul privirii sale.

Jadul ce ardea mocnit taie drept.

--De ce crezi că primim o vizită din partea emisarilor din Ecavastra?

Îsi trecu un braț pe sub mâna mea obligându-mă să mă sprijin de el.
Eram sus în balcon interior, ce ne lăsa să privim de sus tot ceea ce se întâmpla în curtea barăcilor.

Leviantul mă conducea spre tronul pus pe balcon. Aveam să îi întâmpinămi emisarii trimiși de Ecavastra.
Mi-am lăsat trena să-mi cadă din mână în încercarea mea de a-mi recâştiga echilibrul.
Îl apuc de braț cu ambele mâini.

Rochia pe care o purtam era de un negru lucios ce-mi înconjura coapsele în linii voluminoase. Peste rochie de o parte şi de alta a pieptului sunt adunate banderole albastru închis, însemnele Prințului.

--Emisari direct de la curtea regală sau ambasadori regionali?

Leviantul nu-mi răspunse continuându-şi pasul alert.
Strânsoarea cozii pe încheietură se înteți. Devenea durereos.

--Dacă sunt direct de la curtea regală înseamnă că sunt disperați. Atât de disperați incât dacă nu se va îmbunătăți situația următoarea vizită va fi însăşi de la rege.

Ofer o variantă de răspuns.

--Un Rege nu-şi părăseşte regatul decât mort pe tronul său. Însă regele ăsta nu e Rege.

Leviantul vorbea în tonul unuia care oferea sfaturi de viață, zilnic și era prea încrezător în ceea ce spunea ca măcar urmă de dubiu să-i picteze cuvintele.

Era ca o mângâiere cu lama unui cuțit. Speri că nu te vei tăia şi când eşti atentă cu ea.

Nicole ne urma pas cu pas.
Ea, împreună cu restul gardienilor responsabili de siguranța noastră care umpleau întreg balconul.
Se auziră copite de cai şi fluieratul heraldului la intrarea în curte.

Leviantul se aşezase pe tron.
Era singurul scaun de acolo.
Mă pregăteam să mă îndrept din spate, să stau în picioare lângă tron, când prințul mă trase jos în poala sa. Eram atât de uimită încât a trebuit să-mi rețin un țipăt.

Leviantul îmi trase la o parte şuvițe de păr ce-mi acopereau ceafa şi urechea dreaptă. Buzele lui îmi atinseseră pielea sensibilă când îmi murmură:

--Joacă o mască pentru mine, soție. Prefă-te că eşti amorezată de mine. Joacă-ți rolul de consoartă. Cu convingere.

Mă întorc spre el.
Capul îmi era aşezat undeva sub obrazul lui perfect tăiat în structura feței sale cizelate.