O Domnie Însângerată (completă)

Astfel de banchete, bucuroși de invitați

Îmi țineam capul în palme, îmi țineam brațele în coate sprijinite pe masa cleioasă, care avea mai mult iz de vomă decât de bere uscată sau vin picurat. Îmi frecam tălpile pe fânul și rumegușul de pe podea, încercând să mă mențin trează.

Preoteasa era cu un picior pe scaun, un braț în aer ridicând carafa plină cu spumă:

--În seara asta, băuturile sunt din partea lui Obusus!

Câțiva dădură paharele de pământ, pentru că deja aplauzele și strigătele nu mai ieșeau chiar așa în evidență.

Ajunseserăm spre înserat în alt oraș cu mica șatră pe care o târâiam după noi în drumul spre castel. Aveam până și o caravană. Preoteasa luase încă șase slujnice cu ea, plus o mână de gărzi, pe lângă ei, bineînțeles că și pe cei mai devotați supuși ai săi.

I se aduseseră coroane de flori, dulciuri și copii să-i sărute, pentru noroc și binecuvântare. Nu numai că era ultimul bahir recent făcut, dar acum avea și titulatura de ,,Îmblânzitoarea de dragoni". Ceea ce suna interesant de la depărtare, chiar senzațional, dar când erai tu dragonul din titulatură, treaba nu mai era așa de frumos mirositoare.

--....pentru că există dreptate în lumea asta pentru cei ce sunt credincioși și silitori.

Cuprinse lanțul de fier ce-mi ținea cătușele laolaltă. Mă smuci dintr-o dată. Eram în picioare. Clipeam des. Zei! Îmi scăpă un căscat. Încercam să mă abțin din a face astfel de mișcări, dat fiind că oboseala m-ar face o victimă ușoară, mă refer la preotese, că de restul eram protejată. Nu mulți sunt cei care îndrăznesc să treacă peste cuvântul preoteselor lui Obusus și să atace ce au sub protecția lor. Din cauza asta, sau mai bine zis ,,datorită acestui fapt", s-ar fi zis că aș fi prins și eu niște nopți bune de somn, măcar cât să-mi mai recuperez din energie și să mi se mai vindece din răni.

--Tot ce o ține în loc din a nu ataca tot ce prinde și îi iese înainte este legătura dintre noi! Eu îi sunt stăpână și cuvântul meu e lege pentru daraki!

Mă lovi cu cotul într-una dintre rănile abia cusute din șold. Mă aplecasem, mă prinsesem cu celălalt braț de stomac. Vedeam cerculețe verzi și mov înaintea ochilor. Îmi venea să sau afară și cele câteva bucăți de pâine pe care apucasem să le înghit cu puțin lapte.

În continuare, prostimea continua să strige și să ovaționeze. De unde aveau atâta energie pentru un spectacol de doi bani? Era alcoolul din ei? Sau așa sunt oamenii de obicei, iar eu nu aveam de unde să știu pentru că, surpriză, aparent în tot acest timp eram un daraki sub acoperire?

Nu știu cât de mult o mai pot duce până îmi voi pierde cunoștința, dar cert era ceva, că nu era în interesul preoteselor să mă fac bine. Nu cât mai voiau să-și țină capetele pe umeri.

--Ce bestie? Ce fiară? Ce e cu creatura asta care abia că stă întreagă de la cât de peticită e de bandaje! Ce fel de ,,îmblânzitor" te numești tu?

Acum, nu ar fi fost mai nimic că cineva îndrăznea să vorbească încontra. Se întâmpla mereu ca cineva să fie împotriva curentului. Nu asta era motivul pentru care preoteasa se opri din vorbit pentru a da atenție glasului care venea de undeva de la intrare. Conta că mulțimea se dăduse la o parte ca din fața ultimului coșmar pentru a-i face loc. Sala tăcu. Lăsă cuvintele ei să se lovească de lemnul ce compunea pereții. Doamnelor și domnilor, Nicole de Șaha tocmai ce și-a făcut intrarea în scenă.

Îmi abțineam un oftat, pentru că în acel moment mă dezechilibrasem și căzusem cu șezutul pe scaun când preoteasa îmi lăsă legăturile.

--Nu stați la ușă, stimabilă. Veniți, luați un loc la masa noastră.

Preotesele puseseră și un zâmbet pe fețele lor crispate, traseră și un scaun aproape de ele. Oamenii priveau ca în transă.

Nicole de Șaha era în cel mai modest punct din viața ei. Părea că se apucase de păstorit la cum imita umilința. Avea pe ea o mantie cârpită, din in, un material zgrunțuros la atingere și care nu părea deloc plăcut la atingere. Își lăsă gluga să cadă. Aproape că nici nu vedeam uniforma militară, cu zalele specifice, negre-vișinii ce îi acopereau pieptul și brațele. Cele două benzi aurite de piele tăbăcită care îi treceau încrucișate pe de-a lungul spatelui și îi susțineau cele două săbii scurte, bine prinse în teacă. Două cozi lungi îi cădeau de pe un umăr pe altul. Zâmbi, fără să-și arate dinții.

Nu-mi aruncă vreo privire. Își mișcă umerii. Fiecare pas călcat pe podeaua cârciumei erau numărați de bătăile și respirațiile ținute ale celor din jur.

Preoteasa își ținu carafa încă ridicată. Nicole de Șaha smuci din palmele celei mai apropiate persoane o altă halbă. O ridică deasupra capetelor.

--Eu, Nicole de Șaha

Iar la numele ei, cumva tăcerea se transformă în frică palpabilă, mai aveau puțin și se ușurau pe ei. Cel puțin cei pe care îi aveam în vizor.

--Ridic un pahar, să cinstesc botezul viitor, al celui mai nou bahir al Vinegrei. Beți, în numele Prințului.

Asta mă făcuse să mă ridic brusc în fund și să mă uit spre ușă. Îmi auzeam inima bătând în urechi.

--Hura, Hura, Hura,Hura!! O,o, o Prințului!

Vocile erau mai potolite, mai cumpătate în a striga titulatura celui de-al doilea bahir din Vinegra. De parcă s-ar fi temut să nu-l cheme. Nu erau singurii.

Nicole menținu contactul vizual neîntrerupt cu Salvia. Își ciocniră cupele deasupra mea, iar stropi se prelinseră peste capul meu.

--În sănătatea ta, soldat.

--Bine ai venit în lume, bahir.

Băuseră fără să respire, până la ultimul strop.