O Domnie Însângerată (completă)

Temelie sfărâmată

Să fugi? Când a fost asta vreodată o opțiune? Pot fugi, dar nu mă pot ascunde. Întâlnirea asta a fost de mult cerută. De prima dată când am călcat în blestemată Sală a Tronului. Numai că de data asta nu mai eram om la zeu. Eram divin întâlnind divin.

Curba cerului se blurase. Violetul țipa întuneric. Două forme se ridicau pe creasta dealului. Îmi priveau înaintarea. Fulgere loveau văile. Explozia de electricitate era singura lumină care mă mai lăsa să-i văd.

El stătea cu un picior ridicat pe un bolovan despicat. Părul îi stătea nemișcat pe creștet în ciuda viforului pornit. Era îmbrăcat în haine simple. O bluză și o pereche de pantaloni. Atât cât să-i acopere forma umană pe care a luat-o. Obusus avea forma adaptată la Vinegra. Nu se putea desfășura în toată forța sa de zeitate. Tărâmul nu l-ar fi putut ține. L-ar fi evacuat.

--Cine ești? Heraldul acestui sfârșit?

Vocea încărcată cu un paner de batjocură venea de la cea de-a doua figură. Stătea mai departe de Obusus. Pentru un moment m-am oprit nu numai să-mi trag sufletul, ci pentru a clipi des.

Era de parcă mă uitam în oglindă. Forma mortală a Hussei-Daraki era aproape o copie a mea. Singuraexcepție, singura diferență care sărea în ochi era cicatricea de pe obrazul ei.Cele trei semne de gheară care îi traversau obrazul. Semnul meu de adio.

Avea părul prins în două agrafe bogate înnodate cu diamante. Ochii îi erau subliniați cu linii albe ce se împleteau înspre frunte. Spre deosebire de Obusus, îmbrăcămintea ei inspira agresivitate. Era din cap până în picioare îmbrăcată în armură, deși nici o armă nu i se vedea.

Îmi rotisem sabia de lemn în palmă.

--Cine te-a trimis?

Insistase încă o dată. Probabil se așteptase să mă opresc. Să nu mai urc dealul. Să nu mă apropii atât de mult de ei.

--Prea puțin sunt cei ale căror comenzi le iau.

Un răspuns elevat. Poate puțin prea pregătit, dar pauza lungă pe care mi-o luasem între întrebare și răspuns îmi permise să compun ceva care măcar să se compare cu diamantele din părul Hussei-Daraki în termen de strălucire.

--Atunci de ce ești aici?

Obusus pusese întrebarea evidentă. Lăsasem tăcerea să-mi fie răspuns, măcar că îmi dădea timp să-mi revin de la fugă și urcatul dealului. Ar fi trebuit să fac mai multe pauze și odihne în zilele de când mă întoarsem din portal. Îmi consumase mult prea multă energie.

--Tu? Ne provoci?!

Era incredul. Se uitase înspre Hussa-Daraki. Ea nu părea atât de surprinsă, dar nici în culmea bucuriei nu se îmbăia. Fața ei rămase înghețată într-un abia format zâmbet.

--Ai zis că nu știi cine ne atacă!

Era furios. Vorbise în șoaptă. Nu avea nevoie să strige. O galaxie întreagă de putere era îndeajuns cât să-i propulseze cuvintele în mințile noastre.

--Era adevărul. Nu am știut că sângele meu s-a pus asupra unei astfel de misiuni.

Era intrigată. Oh, să nici nu înceapă. Limba de viperă pe care o purta putea să facă din lână fir de aur.

--Ți-am simțit provocarea. Este teritoriul nostru.

Completase ea, referindu-se la mine. Îmi vorbea de parcă aveam nevoie să-mi traducă ceea ce avea loc în momentul de față.

--Nu și dacă am ceva de spus despre asta.

Am replicat. În următorul moment un fulger pocnise bucata de pământ din fața mea. Mult prea repede pentru a avea vreo reacție. Nici nu apucasem să sar în spate. Ar fi putut să mă prăjească până la os.

--Mai ești atât de sigură că vrei să te joci la masa mare?

Mârâise Obusus cu venin picurând.

Inima îmi bătea până în timpane. Îmi ridicasem privirea dinspre pata imensă de arsură din fața mea.

Obusus avea palma larg desfăcută de pe care cădea globuri de electricitate.

--Vinegra nu e a voastră.

Mi-au simțit latura divină. De asta au venit. Au venit să extermine orice zeitatea destul de novice și idioată care a fost destul de nătângă cât să încerce să le ocupe teritoriul.

--Dar a cui este, dragă? A ta?

Hussa-Daraki mă fixase cu privirea în stilul ei atât de familiar. Nu puteam să o privesc. Era grotesc. Era de parcă mă judecam de una singură.

--Ce vrei să zici? De aia că te-ai născut aici? Eu te-am adus aici.

Continuase Hussa-Daraki. Râdea cu gura deschisă. Era gol râsul ei. Era furioasă.

--Eu am trăit aici.

--Și ce? Știi mai bine? Peste noi care avem secole? Cine crezi că a ținut în rând Vinegra? Uhu? Crezi că e așa un teritoriu blând și drăguț? Dacă ar fi fost de ce ar fi avut nevoie de doi zei să-i potolească sălbăticiunea?

Obusus o luase înspre linia discursurilor. Cu fiecare propoziție scuipată vocea i se ridicase din ce în ce mai tare. Țipa peste vânturile care dezgropau copaci din pământ. Auzeam în fundal cum Zidl de Est se crapă. Cum stânca însuși cedează în fața forței lor. Și încă nici nu au făcut ceva. Era de prezența lor care forța tărâmul înspre a acționa. Erau ca un corp străin pe care îl voia dat afară.

--Eu! Eu nu vă vreau aici! Uite ce faceți.

Mi-am deschis brațul larg, indicând cu sabia de gheață spre orizontul călcat la pământ de către furtuna lansată.

--Spune-o așa. Spune că e despre TINE!

Hussa-Daraki țipase. Mișcările ei au fost fine. Până să înregistrez țipătul ei avea un arc de foc încărcat într-un arc în flăcări. Lăsase ața. Mă uitam la săgeata care ar fi retezat direct înspre mine. Ridicasem cotul.

Nu simțisem nicio lovitură. Un zid de gheață subțire se ridicase înaintea mea. Îmi lăsasem brațul jos. Gheața se strivi înaintea mea.

Hussa-Daraki își pliase buzele. Ceva sclipea în ochii ei. Adimrație?

--Interesant.

Spusese mai mult pentru ea, pentru că mai apoi se întoarse spre Obusus și îi spuse:

--Nu am să mă lupt cu ea. Poate să aibă Vinegra dacă asta își dorește.

--Ești slabă.

Obusus își înecase cuvintele la cât de furios era. Peste braț i se încolăcise un șarpe de electricitate.

Îl aruncase în direcția mea. Căzuse pe pământ și într-o mișcare străfulgerătoare își deschise gura să înfulece.

Îmi lovisem sabia în creștetul lui. O împlântasem destul de tare până vârful mușcase din pământ. O explozie urmase. Ajunsesem în fund, aruncată la câțiva metri depărtare.

Furia mi se strângea mai tare, cu atât mai mult, în mine divinul ieșea la suprafață. Încetul cu încetul mânerul sabiei de lemn începuse să-mi fie înghețat. Mai întâi fire de îngheț care se împletiseră peste lemnul maroniu. Până ce începuseră să avanseze din ce în ce mai mult, să se construiască una peste alta. Bucăți de gheață se adunaseră până formaseră o lamă din gheață. Sabia promitea să taie.

Un râset îmi bubuie în piept așa cum nu mă mai cuprinse vreodată în toată viața mea. Toată furia lui nu-l va ajuta să mă înfrângă.

Eram acasă. Eram în Vinegra.

Pământul asculta chemarea mea. Vibra în ritmurile în care sângele îmi pulsa în vene.

Poate ceva în privirea mea comunicase determinarea care mă cuprinse pentru că nu mai înaintase. Se oprise. Avea o linie aspră trasată cu buzele sale alipite.

Aveam un tremur în pumnii închiși.

--Haide.

Șoptisem pe sub bărbie. Rămăsesem pe poziții. Haide, haide.

//09.08.2020//17.45//