Dintre florile mov cățărătoare, împletite asemenea unei perdele pe ramurile salciei plângătoare, Anela izbucnise în fața noastră. Încă doi pași și s-ar fi ciocnit în mine. Se aplecă imediat de cum văzu cine era în fața ei.
--Majestate, o zi splendidă să aveți.
Prințul își înclină capul. Eu mă încrunt. Hainele îi erau deșirate pe ea de parcă trecuse printr-o bătălie. Umerii aplecați, ochii fanatici. Ceva se mișcă de după fustele sale. Din spatele ei ochi curioși ne urmăreau. Fata se lăsă într-o reverență când fu trasă în jos de Anela.
Înainte să am timp să spun ceva, din spatele Anelei apăru un bărbat îmbrăcat în armura oficiala a bahirilor.
Ca într-un semn Prințul se desprinse de lângă mine urmat de Monaco şi Feris. Furie se citea pe fața lui Monaco şi era îndreptată spre mine.
Expir. Inspir. Expir. Inspir.
--Ce înseamnă asta?
Mă răstesc spre Anela care purta un zâmbet feminim pe buze uitându-se după cei care tocmai părăseau labirintul.
--Doamnă, am adus-o pe Jiji, spuse privind în gol, după Prinț.
--Anela, du copilul în camerele mele şi aşteaptă-mă acolo. În drumul tău spunele surorilor mele să aibă grijă de ferestre.
Anela se desprinse din transă. Îşi luă fustele în mâini ieşind cât mai repede din labirint trăgând după ea mogâldeața de copilă.
M-am întors înspre liliacul ce stătea aplecat cu florile sale mov aplecându-se într-o ploaie stelară.
În grădina mamei de la conac înfloresc asemenea lilieci.
Îmi trec mâna peste flori precum am făcut-o acum un an după ce a venit scrisoarea cu pecete neagra.
***
Ducesa de Duvnir stătea aşezată pe banca albă, tronând în mijlocul grădinii ce se întindea pe hectare întregi. Mama era înconjurată de Doamna Varvara, înaltă doamnă a regiunii muntoase, de asemenea și bunica de sânge din partea mamei.
Contele Surser era aşezat în opoziția ei, unchi din partea mamei, înconjurat de marchizele Stelas. Marchizele erau îmbrăcate în rochii ce se asemănau în croială şi le evidenția şi mai mult pentru faptul ca erau gemene.
Tata sorbi din cana sa. Fu primul care se mişcase de când ne asejasem cu toții în grădina mamei.
--Băiatul de Lilis va fi o problemă, sparse liniştea Doamna Varvara luând cana din mâna tatei. Mâinile ei subțiri şi încărcate cu bijuteri nu tremurau. Mişcările îi erau rigide, dar fluide.
Rochia roşie cu dantelă neagră se onduia pe corpul ei atletic punându-i în evidentă trăsăturile severe.
--Nu, nu va fi. Mă voi ocupa de el.
Îi răspund privindu-i pe ceilalți din colțul ochiului. Eram singura care stătea în picioare.
--Drăguțo nu fi prostuță. Tu ai altele pe cap.
Monaco nu ar rezista la orice ar fi avut Doamna Varvara în cap. Bunica trage băieți şi fetițe în castelul ei din când în când şi îşi face de cap cu ei. Seara se aud țipete ce învelesc întreaga regiune deja obişnuită cu zgomotul ce vine de pe proprietatea ei. Sătenii de la poalele dealului ei dormeau cu frică și obloane strânse.
Sunetul greierilor şi a țipetelor erau simfonia serii la castelul Doamnei Varvara.
--Cu tot respectul cuvenit, Monaco rămâne problema mea, răspund şi apoi mă grăbesc să adaug, precum ştiți am trimis scrisoarea cu confirmarea. Ceea ce îmi lasă trei săptămâni în pregătire pentru selecția de la palat.
--Sunt mişcări şi zvonuri de tensiuni pe zidurile de est. Se aşteaptă ca un conflict puternic să izbucnească.
Spuse Marchiza Lia Stelas împingându-şi mai bine ochelarii pe nas.
Rochia ei de un verde măslină stătea țeapăn pe ea şi părea nelalocul ei pe ea. Mâinile i se jucau în poală, nerăbdare citindu-se pe toată ființa ei.
Sora ei geamănă în schimb arăta ca o păpuşă de porțelan în rochia ei roz cu blăniță la guler şi mâneci.
Sia Stelas aprobă raportul surorii sale şi adaugă:
--De la palat se aud veşti de revoltă printre canditate. Cele din mediile defavorizate se ridică protestând şi cerând egalitate cu acele canditate din familile nobilare. Spun că cea care va fi aleasă consoartă nu trebuie să fie aleasă pe baza averii şi puterii familiei ei ci pe puterea ei de a sta pe proprile picioare şi alte calități.
Doamna Varvara bufni în râs acompaniată de mamă şi un zâmbet pe buzele contelui Surser.
--Vorbesc despre iubire şi potrivirea sorții. Perechea destinată să înfrunte răul ? mama vorbi printre râsete.
--Pun pariu că pe acolo pe undeva au şi o profeție care să vorbească despre o astfel de vorbire.
Adăugă contele de Surser.
Marchiza Lia Stelas confirmă dând din cap:
--Noua Consoartă va aduce victorie şi pace în sufletele supuşilor ei, ea va...
--Lasă asta, altceva?
O întrerupse Doamna Varvara déjà plictisită de speculațiile oamenilor de rând.
--Aceasta oponență câştigă încurajări din partea populației. Gândul unei consoarte lângă tronul prințului, care să provină din rândul celor simpli le convine şi le surâde celor mai mulți.
Contele de Surser îşi împreună mâinile în poală privindu-mă:
-Mă pot ocupa de această inconvienență. Cât de bine stai cu antrenamentele?
Tata îi împinse dosarul meu în față.
Unchiul luă dosarul gros de o palmă trecând repede prin el.
În dosarul acela stăteau cuprinse ani de antrenamente în limbi, strategie şi tactică militară, cultura bahiră, tradiții şi obiceiuri a diferitelir zone din Vinegra, biologie, geografie, matematici, muzica, pictură, mânuirea armelor şi tehnici de luptă.
Toate marcate cu note pe o scară a evoluției mele. Familia Duvnir lua în serios această alegere de consoartă. Am fost crescută şi născută pentru a ocupa tronul.
Contele nu spuse nimic. Se uită în dosar după care îl închise şi mă privi gânditor.
--Vom face o vizită la palat. Mă voi prezenta acolo cu treabă, tu , Elena mă vei urma împreună cu ducesa de Duvnir. Așa ne vom înscrie.
--Bun, afirm hotărârea contelui şi pentru că nimeni nu se opune deciziei continui, Sia vei veni cu mine la palat vei fi ochii şi urechile mele, Lia, tu-
--Va veni cu mine pe frontul de est. Dacă e ceva ce necesită puțin mai multă fracțiune ne chemați, interveni Doamna Varvara cu un zâmbet mişel pe fața ei netedă.
Tata se ridică de pe scaun. Toți stau mai drepți pregătiți să atace sau să fugă când el se mișcă. E o reacție naturală care vine la vederea contelui de Duvnir.
Tata se apropie de mine. Mirosul de liliac îmi inundă nările.
--Voi rămâne şi voi pregăti terenul aici. Selecția, am o senzație, va fi făcută aici, în ochii tatei se citeau secrete adânc îngropate şi cunoștințe atât de vastă încât deveneau înfricoșătoare în vastitatea lor, o voi ajuta să fie făcută aici. Elena, nu uita vreo clipă că să devii consoartă a fost misiunea familiei de generații întregi. Asta e partea noastră. Nu uita care e scopul tău şi datoria ta.
Îi răspund fără ezitare aşa cum o spun în fievare seară, rugăciunea mea are un altfel de formă şi sună aşa:
--Să iau tronul. Să devin regină a regatului Vinegra.
***
Rup din liliac o creangă şi o învârt între degete. Surorile mele încă vorbesc cu bahirii şi oameni ce rămaseră în curte. Trec pe lângă ele îndreptându-mă spre camerele mele.
//09.08.2018//
![](https://img.wattpad.com/cover/116986677-288-k652047.jpg)
CITEȘTI
O Domnie Însângerată (completă)
FantezieElena Duvnir va face pasul pentru care familia ei plănuise veacuri întregi. Va accepta să se căsătorească cu cel mai periculos, mai feroce şi mai inteligent adversar pe care şi l-ar fi putut vreodată imagina, însuşi prințul bahir: Leviantul. Coşmaru...