O Domnie Însângerată (completă)

31. Deschide-te pentru mine

Sunt neant şi nu mă simt.
Nu am formă şi mă împrăştii.

Încerc să mă țin.
Încerc să mişc ceva din mine, dar nu mai am un mine şi cad.
Cad încontinuu şi cad fără oprire.
Plonjez.
Mă împrăștiu.

Dintr-o dată mă cutremur.
Ca un nor în fața vântului sunt adunată strâns şi purtată în altă direcție. Mi-ar fi greață de-aş avea un corp.
Mi-ar fi groază de-aş avea simțul morții.
Ceva mă răstrânge, mă cheamă, mă obligă să vin.

E o putere care nu mi-e străină. O forță pe care o recunosc imediat pentru că nu am nevoie de ochi spre a-l recunoaşte.

Mă strânge în mine şi mă adună înspre el. Suntem pâlpâieturi de lumimă într-un gol mai întunecat de cât cel al facerii, iar el mă recunoaşte.
Stele într-un cer rupt.
Îl cuprind , iar el mă sugrumă în strânsoare.

Cădem .

Cădem.

*

Mă târâi înspre coloanele de marmură.

Apa încă îmi trăgea picioarele înspre ochiul de apă.
Țuşesc gura de apă pe care am înghiț-o cu nesaț. Ceea ce cred că e apă. Se dispersă în valuri rozalii, transparente când le cuprind în pumni.

Îmi fac degetele greblă şi îmi formez drumul spre marginea de marmură ce cuprinde întreg bazinul de apă.
Ceva ieşise din apă deodată cu mine. Nu ceva, cineva. O siluetă care ajunse la marginea bazinului, care stătea dreaptă pe marginea de marmură. Mi-am tras brațul peste ochi. Clipesc des. Mă ridic în genunchi, apoi în picioare. Apa îmi ajungea pănă la glezne. Îl văd. Stătea printre coloanele de marmură spiralate amețător de înalte.

Îmi bat pieptul încercând să-mi uşurez respirația. Plămâni presați.

--Cum?

Vocea îmi era aspră şi secată.
Leviantul îşi întoarse privirea spre mine. Ochii fulgerători, umeri puternici, mușchi ce se rotesc pe spatele său masiv, animându-i întreaga postură și aducându-l la viață.

--Cum? M-ai subestimat, Elena. Sunt atât de uşor de trecut cu vederea?

Elena.
Mă numise Elena.
Inima îmi săltă în piept. Parcă un crivăț trecuse peste mine. Nu mă numise după titulatura mea, Valeriana. Nu mă mai recunoaştea drept consoartă?

Pentru că era o posibilitate.
Mare. Ar trebui sa fie orb pentru a nu vedea că ceea ce urma să fac se numea trădare. Mi-am dezertat locul, am fugit de lângă el ca să mă pun în pericol să ajung la portaluri. Eram un bun al regatului, iar riscându-mi viața  mi-am riscat poporul.

Prințul bahir îmi zâmbeşte rece.
O suviță din părul lui alb îi căzuse peste față. Eram amândoi scăldați în lichidul bazinului. Îmi simțeam pielea pe brațe fină, orice strat de îmbrăcăminte, până și piele moartă mi-a fost îndepărtată.
Aproape că mă durau vârfurile degetelor. Unghiile îmi țiuiau în vibrații. De parcă vidul încă îmi era ascuns pe sub piele.

--Cum ți-ai dat seama că voi trece prin portal?

Îmi iau privirea de pe le rotindu-mi-o în jur. Maxilarul îmi era atât de strâns încât mai aveam puțin până îl auzeam pocnind.

Leviantul cuprinse momentul.

--Spune-mi drept în ochi de ce ai trecut portalul, draga mea. Recunoaşte-mi în față de ce ai ales să-ți rişit viața trecând printr-o lume în alta.