O Domnie Însângerată (completă)

1.Prolog

E un cântec al lunii.
Al umbrelor. Al morții.

Mai întâi alunec în somn.
Mă cuprinde căldura, sufletul mi se umple în propriul trup, se excită asteptând scăpare.
Adorm, răspunzând chemării lui de departe.

Nu mă văd, deşi eu sunt cea prin care văd. Atât de multe.
În visul lunii întotdeauna sunt peste capetele mulțimii.

O regină ce păseşte desculță pe dale de marmură.
Aceasta sunt eu.
În jurul meu, o mare de slujitori se deschide.
Au capetele aplecate spre picioarele lor. Şusotesc, vorbesc, râd, dansează, ba chiar se împerechează fără ca măcar unul să ridice ochii spre noi.

Le dăm ce vor, iar ei ne mulțumesc întreit. Singurii ochi care îndrăznesc să mă privească sunt ai lui.
Un zâmbet îmi deschide fața.
Regele ce îşi aşteaptă regina.

Mă trezesc.
Am pielea umedă.
Lumânarea încă arde.
Bătaie în uşă. Aud vorbe. Zumzete.
Sunt peste tot și aparțin doar unuia.
Mă tachinează.

Ceea ce urmează sunt cele ce îmi amintesc din zilele în care credeam că lumea are un bine și un rău, când lumina adevărului încă străbătea întunecata zare, când disperarea nu devenise cântecul fiecărei vietăți.

Atunci când încă eram singura stăpână pe ființa mea, iar mâinile nu îmi erau scăldate în sânge.