Waiting for the sunrise

9

— Cine te-a supărat? M-a întrebat iar eu mi-am lăsat privirea în jos fără să îi răspund.

— Nimeni. Mi-e dor de tine.

Mi-am ridicat capul spre el și m-am pus cu picioarele la piept în fața lui.

— Și mie Mia. Îmi pare rău, am fost un egoist. Trebuia să îți spun în seara aia despre Claire.

— A trecut... cum vă merge?

—Bine. Am petrecut mai mult timp cu ea... și chiar îmi place.

— Cum adică? Nu vă cunoșteați? M-a privit și s-a strâmbat la mine.

— Ce? Și Cum s-a întâmplat să ajungeți până aici?

— Pfff... am ieșit vreo săptămână cu ea... și după nu ne-am mai văzut. Iar în urmă cu 3 săptămâni m-a căutat și mi-a zis că voi fi tată.

— Serios? Și de unde știi că e al tău?

— Păi, merg pe încredere... și cred că e al meu.

— Cine ar fi zis că la 22 de ani vei avea un copil  pe drum și o soție... am râs amândoi și după am sărit și l-am îmbrățișat.

Îmi lipsea prietenul meu. Nu pot să spun că mi-au trecut acele sentimente pentru el... dar poate doar mi s-a părut... poate sunt prea confuză și nu știu să fac diferența între iubire și prietenie. Kail mereu stătea și îmi asculta poveștile și mă înțelegea ca nimeni altcineva.

Mi-a sărutat obrazul și după m-am retras din îmbrățișare. Aveam nevoie de asta. De puțină afecțiune.

— Ce ai pe gât?

M-a întrebat făcând semn spre partea draptă a gâtului meu. Probabil e vreo urmă lăsată de idiotul ăla! Mi-am acoperit gâtul cu mâna, și simt o ușoară umflătură în acel loc. Mi-a alunecat mâna de pe gât și am lăsat-o în poala mea începând să îmi frământ degetele.

— Nimic! Nu contează!

Am lăsat capul în jos și nu am mai spus nimic timp de câteva secunde.

— Ai pe cineva? M-a întrebat cu o urmă de regret în glas, și nu știu ce să îi răspund. Nu știu ce explicație să îi dau pentru urmele de pe gât.

— Da... am cunoscut pe cineva. I-am răspuns nesigură lăsând privirea în pământ.

Tocmai am mințit... dar poate este mult mai bine așa. Să ne vedem fiecare de viața sa, așa este cel mai bine.

— Prieteni? i-am întins mâna iar el s-a uitat zâmbind la mine, apoi a întins și el mâna spre mine.

— Sigur, da.... Mi-a răspuns ridicându-se de pe pat și îndesând mâinile în buzunarele din față ale blugilor.

Hmmm... asta face când este emoționat... am observat asta la el. M-am ridicat de pe pat și m-am dus la ușă.

— Noapte bună!

— Noapte bună micuțo! Dacă ai nevoie de ceva sunt aici.

Am dat afirmativ din cap și am închis ușa în urma mea. Mai bine prieteni decât să îl pierd de tot! Țin foarte mult la el!
Am mers în cameră, este ora 2 deja. Becca nu s-a întors și nici nu a dat vreun semn. Am luat telefonul de pe noptieră și mi-am apelat prietena. Dar nu răspunde.

    M-am dus în fața oglinzii și am văzut câteva urme pe partea dreaptă a gâtului. Cum de nu am observat până acum. Doamne, cât îl urăsc! Mi-am mângâiat de câteva ori partea vineție de piele, apoi mi-am dat capul pe spate.