Waiting for the sunrise

24

Din perspectiva Miei

   Mă privesc încă o dată în oglindă înainte să ies, și îmi iau cel mai frumos zâmbet posibil cu mine, apoi ies din camera mea. În sufragerie îl zăresc pe Mike, care se pare că mă așteaptă de prea mult timp. Poartă un costum negru, și este foarte chipeș și elegant.

- Wow! Arăți superb!   Aud complimentul său, apoi îl prind de brațul care era deja pregătit pentru mine.
- Mulțumesc, dar nu exagera, și tu arăți bine. Te prinde bine costumul.
- Scumpo, nu exagerează deloc. Ești minunată! O poză?  Spune mama care deja era pregătită cu telefonul să ne facă poză.
- Mamă, nu! Te rog!  Spun întinzând mâna spre cameră sperând să o pot opri.
- Nu mergem până nu vă fac o poză.

Am cedat și am stat amândoi frumos la poză, apoi am ieșit cu toții din apartament.

- Sunt onorat să am la braț o domnișoară așa frumoasă.
- Mike, termină cu lingușelile.

Îl lovesc peste umăr apoi mă pun în locul din dreapta al mașinii. Încerc să îmi ascund foarte bine sentimentele dar în inima mea este un război, iar eu trebuie să par cea mai fericită la nunta lui Kail. Groaznic! Nu poate fi ceva mai rău de atât. Dar soarta mi-a dat peste nas, iar seara mea devine tot mai groaznică.

- Felicitări! Casă de piatră sper să vă iubiți toată viața!   Le spun celor doi miri, apoi îi pup pe fiecare în parte.

Merg mai departe dar o voce care îmi dă fiori mă face să îmi întorc privirea.

- Felicitări Kail!
- Mulțumim Dylan. Nu mă așteptam să apari.
- Sincer să fiu, nici eu.
- Distracție plăcută!

Ochii lui se întâlnesc cu ai mei pentru câteva secunde, dar Mike are grijă de mine, ca în ultimele zile, și mă trezește la realitate.
- Mergem?   Mă întreabă privindu-mă îngrijorat.

Am făcut semn din cap și am continuat drumul până la masa noastră. Câteva zile în care am stat mai mult împreună ne-au apropiat foarte mult. Deși este prieten cu Dylan, a avut grijă să uit de ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile. E un prieten grozav.

La câteva mese distanță este Becca, spre surprinderea mea singură. Mă așteptam să fie și Jake cu ea. Am cam ocolit-o în ultima vreme, și chiar îmi lipsește.

- Mike, merg să o salut pe Becca, ok?
- În regulă. Mergi liniștită, eu sunt chiar aici.

Am mers spre prietena mea, care se uită destul de surprinsă la mine.

- Wow! Nu pot să cred! Arăți minunat. Îmi spune ea, apoi soarbe din paharul cu șampanie.
- Mulțumesc, mi-a fost chiar foarte greu să îmi aleg o rochie fără prietena mea cea mai bună.

Am râs amândouă apoi ne-am îmbrățișat. Măcar un lucru bun s-a întâmplat.

- Te-ai descurcat destul de bine.
- Putea fi mai bine. Și tu arăți minunat.
- Mulțumesc.
- Îmi pare rău Becca, te-am ocolit zilele astea. Mi-ai lipsit!
- Și tu mie! Am atâtea să îți spun.
- Și eu!
- Am văzut că și tu. Cine-i tipul? Mă întreabă dând din sprâncene și arâtând spre Mike.
- Mike? E doar un prieten.
- Doar prieten? Pfff, mie îmi părea a fi mai mult.
-Nu Becca. Nu începe cu prostiile tale. Te rog. Îți povestec mai târziu. Acum haide cu mine, să vă fac cunoștință.

Mergem spre Mike, dar înainte să ajungem, Dylan îl salută și se așează la un scaun distanță de el, adică lângă scaunul meu.

- Nu, nu, nu! O trag de mână și o opresc, iar ea se uită ciudat la mine.
- Ce s-a întâmplat?
- Crezi că aș putea să schimb masa la care stau? Sau să merg într-o altă încăpere, eventual într-un alt univers?
- Mia, ce e cu tine?
- Uită-te la masa noastră.