Waiting for the sunrise

28

M-am oprit pentru câteva secunde. Nu știu ce să fac. Îmi las privirea în pământ și încerc să îmi rețin lacrimile.

Simt un nod în gât și incep să merg încet și să mă fac neobservată. Când ies pe poartă fac imediat colțul aproape lovindu-mă de marginea porții și grăbesc pasul îndepărtându-mă de cei doi. Când ajung destul de departe mă strijin de gard și îmi intorc privirea încețoșată de lacrimi spre ei. Acum Dylan a rămas singur, normal... nu vrea să îi văd. Dar e prea târziu, nu știu de ce dar acum trăiesc cu frica că Vanessa va interveni între noi.

Privesc în pământ din nou și văd cum două picături cad pe asfalt, îmi șterg ochii și când mă uit din nou spre mașina lui, îl văd venind spre mine iar Becca stă la poartă privind spre noi. Îmi trag nasul și îmi șterg și ultimile urme de lacrimi, nu vreau să știe că am plâns. Probabil e o prostie. Rămân în același loc și cu privirea în pământ până ajunge în dreptul meu.

- Mia! De ce ai plecat? Spune cu vocea blândă, iar eu nu spun nimic.

Se apropie de mine și mă îmbrățișează, iar eu stau cu brațele pe lângă corp. Nu știu cum să reacționez, să îi spun ceva sau să o las baltă?

- Ești bine? Mă întreabă privind în ochii mei.
- Ar trebui să fiu? Spun sec și îmi las privirea din nou în pământ.
- Ce vrei să spui? S-a întâmplat ceva? Mă ține de umeri și coboară ușor pe braț începând să mă mângâie.
- Dylan... nu îmi place situația asta deloc. Vanessa, e noua mea colegă de bancă. Și nu e suficient că am să o văd zilnic pe fosta ta, acum am să stau cu teamă că.... Mi-am dat cu mâna prin păr și am ales să nu continui ceea ce am în minte.
- Teamă că ce? Spune el serios.
- V-am văzut când am ieșit. Și nu mi-a plăcut. Pentru că ultima oară din cauza ei ne-am certat. Nu vreau să îmi aduc aminte.
- Mia, nu trebuie să îți faci griji. Eu și Vanessa nu mai avem nimic în comun. Și acum sunt cu tine, singura mea prioritate ești tu. Nu te mai purta ca un copil. Îmi zâmbește dulce apoi mă trage în brațele lui și îmi ciufulește părul.
- Bine, dar când te văd în preajma ei o iau razna. Îi spun cu o urmă de rușine și îl cuprind cu brațele.
- Nu ai de ce! Sunt doar al tău! Îmi sărută creștetul capului și mă strânge tare în brațe.
- Doar al meu! Să știi că sunt foarte egoistă când vine vorba de ce este al meu.

Începe să râdă și încă nu realizez că e al meu. Sper să fie așa de acum încolo. M-am liniștit foarte repede în brațele lui și am hotărât să ne continuăm ziua cum am plănuit.

   Am fost împreună și am luat masa, apoi am mers și ne-am plimbat prin parc pâna i-a suntat telefonul și a spus că are ceva de făcut. Dar e în regulă, avem timp de acum încolo.

***

  Încerc să îmi ascund ochii de lumina care intră prin fereastră, dar deja a reușit să mă trezească. Deschid ochii și îl văd pe frumosul meu brunet cum doarme adânc lângă mine. Iar am adormit la el. Într-o zi mama o să mă omoare. În ultimul timp lipsesc cam mult de acasă.

   În patru luni de zile viața mea s-a schimbat radical. Trec cam rar pe acasă și petrec foarte mult timp cu Dylan. Nu i-a trebuit mult timp, în mai puțin de patru lui mi-a furat inima.

   Scot telefonul de sub pernă și zbor din pat când văd cât de târziu e. Am încercat să mă îmbrac în liniște, dar în grabă am dat peste lampa de pe noptiera care a căzut jos cu un zgomot puternic.

   Am auzit cum începe să mârâie și începe să se foiască timp în care nu m-am mișcat din loc și doar am privit să văd dacă se trezește. Din nefericire nu îi voi putea vedea ochii înainte să plec la școală, dar poate ne vom vedea după.

   Mi-am strâns restul lucrurilor, mi-am pieptănat părul cu degetele și după ce mi-am șters urmele de rimel de la ochi am ieșit ușor pe ușă apoi val vârtej am ieșit din casă. Mă bucur că de o vreme e singur acasă, așa putem petrece mai mult timp împreună.

- Blondo! Așteaptă-mă!  Strigă Vanessa din spatele meu și când mă ajunge se împinge cu fundul în mine.
- Hei! Și tu ai întârziat?  O intreb în timp ce mergem cu pași grăbiți spre intrare.
- Nu. Prima oră nu s-a făcut. E profa bolnavă, au anunțat ieri. Dar tu nu ai de unde știi pentru că nu ai fost ieri. 
- Aaa... și de ce nu spui așa? Deja mă gândeam ce scuză să spun.

  Eu și Vanessa ne-am împrietenit de când suntem colege. Deși e mai mare doar cu 2 ani ca mine, pare foarte matură, dar ne înțelegem destul de bine. Mi-a fost greu să o înghit la început pentru că e fosta lui Dylan, dar acum m-am împăcat cu ideea.

  Dylan nu e prea încântat de prietenia mea cu ea, dar nu poate hotără cu cine să fiu prietenă.

- Haide, fac cinste cu cafea.  Spun și mergem în cantină să luam două cafele.
- Iar nu ai dormit? 
- Am dormit, dar foarte târziu.   Spun ștergându-mi ochii. 

  De când este plecat tatăl lui Dylan am tot dormit la el, mi-am făcut un obicei din asta. Dar nu s-a întâmplat nimic interesant. Și asta mi se pare dubios. Sunt pregătită să îmi încep viața sexuală cu el, dar de câte ori începem să ne sărutăm și simt că urmează momentul, se oprește și mă pune la somn.

Șase ore mai târziu merg cu Becca spre casă, probabil o să imi țină iar mama morală.

- Becca, ți se pare că nu arăt bine? O întreb cu o reținere.
- De ce mă întrebi? Spune plictisită butonând telefonul.
- Nu știu... vrea să știu dacă am eu vreo problemă? Dacă e ceva în neregulă cu mine.
- Păi ce te-a apucat? Îmi răspunde cu același neinteres.
- Păi eu și Dylan încă nu...
- Încă nu ce? Mia parcă ești copil, ce s-a întâmplat? Zi odata!
- Încă nu am făcut sex. Strig fără să realizez că mai sunt și alți oameni în jur.
- Ok, ok. Am înțeles, nu trebuie să stigi așa. Spune ea râzând.

M-am uitat în jur rușinată, dar pare că nu a auzit nimeni.

- Tot aștept să se întâmple ceva, dar de fiecare dată când suntem "încinși" găsește un motiv să se oprească.
- Nu cred. Înainte să vă cunoașteți s-ar fi culcat cu tine fără ca tu să vrei și acum nu a încercat nimic?
- Nu. Au fost atingeri și chestii, dar în rest nimic. Și asta mă face să cred că ceva e greșit la mine.
- Și dacă te înșeală?

Ok, Becca m-a pus pe gânduri. La asta nu m-am gândit. Dacă are dreptate?

- Nu cred. Petrecem prea mult timp împreună.
- Dar nu tot timpul. Azi a avut timp de multe, nu spune nu.

Am incredere in el, dar daca de mine nu are chef oare merge la altele? L-am vazut cu multe fete inainte sa fim impreuna, oare sa mai aibă obiceiuri proaste? Sper să mă înșel, nu vreau sa mă comport ca o copilă din nou și să încep cu gelozii. De fiecare data când îi ceream socoteală îmi spunea că sunt o copilă, ca nu poate merge nicăieri că eu îmi fac filme în cap. Vreau să  mă schimb. Așa că am să elimin varianta asta. Mă iubește... cred. Adică nu a spus-o niciodată, dar simt că așa este. Sper să nu îmi iau vreo țeapă.