Waiting for the sunrise

31

Stau cu telefonul în mână și apelez numărul pentru a suta oară astăzi, dar înainte să înceapă să sune intră căsuța vocală. De o săptămână tot așa se întâmplă. Mă întorc pe partea cealaltă și încep din nou să plâng. Nu pot să cred că l-am pierdut! De ce am fost atât de proastă?

Ne tachinam mereu și de câte ori ne certam tot el mă căuta. Acum știu că nu se va mai întâmpla, și mă doare acest adevăr. Cum îl pot uita? Când închid ochii văd doar acei ochi verzi privindu-mă, simt acele buze care mă sărută.

Aud ciocănitul din ușă și fără să răspund se aude ușa deschizându-se. Nu mă întorc, doar strâng perna în brațe și încep să plâng în hohote.

— Mia, cât ai de gând să o mai ții așa? Nu suport să te văd în halul ăsta! Simt două brațe care mă trag mai aproape, mă întorc spre el și îl îmbrățișez încă plângând.
— Viața merge întainte, cu sau fără Dylan. Mă ridic în fund și îl îmbrățișez mai tare.
— Mulțumesc că îmi ești alături din nou Mike! De ce faci asta pentru mine? Îi spun încercând să îmi stăpânesc suspinul.
— Cum aș putea să te las singură? Ești importantă pentru mine, nu știi asta?
— Chiar sunt? Îl întreb ștergându-mi lacrimile.
— Da, ești foarte importantă. Mă strânge cu putere în brațe și mă sărută pe creștetul capului. Mă simt în siguranța în brațele sale.
— Ai aflat ceva despre el? Îi întreb lăsând ochii în pământ.

Liniștea se așterne, nu aud nici un răspuns din partea lui, deci să înțeleg că nu.

— Mia, știi că el a mai fost plecat așa. Asta face când este supărat. Haide, trebuie să dormi, ai nevoie și de odihnă, te rog nu mai plânge.
— Stai cu mine te rog?
— Sigur că da îngeraș, haide întinde-te.

Mi-am pus capul pe pernă iar Mike m-a îmbrățișat pe la spate, simt oboseala cum mă cuprinde iar gândul meu tot la Dylan este.

M-am trezit de dimineața, Mike încă doarme. M-am dat jos din pat și mi-am luat ceva de îmbrăcat din dulap. De astăzi voi renaște, voi deveni altă Mia. Aud telefonul sunând, este Rebecca. Și ea mi-a fost alături în această săptămână.

— Mia! Kail a devenit tată! Țipă în difuzorul telefonului.
— Serios? Becca, asta este minunat! Felicitări! Ești mătușă!

Mă bucur nespus de mult pentru Kail! Între timp ne-am împăcat, el este fericit cu Clare, iar eu eram fericită cu Dylan. Dar nu asta contează, abia aștept să le întâlnesc îngerașul.

Am ieșit de la ore și acum mă îndrept spre spital împreună cu Rebecca, care este foarte fericită.

— Pari mai bine azi, s-a întâmplat ceva? Mă întrabă și mă ghiontește
— Nu, ce să se întâmple? Doar că am încheiat acel capitol din viața mea, mă voi schimba de nu ai să mă recunoști.
— Și ce te-a făcut să te trezești? Sau cine?

Mă lovește în umăr apoi sare în fața mea mergând cu spatele și dând din sprâncene.

— Tu m-ai ajutat foarte mult fiindu-mi alături, la fel și Mike.
— Daa. Și nu ți se pare că Mike e cam drăguț cu tine? Și că profită de fiecare dacă când te cerți cu Dylan.
— Ce vrei să spui?
— Haide Mia, ești oarbă sau ce? E clar că lui Mike i s-au aprins călcâiele după tine.
— Becca, nu mai aiuri.
— Fii serioasă! Acum 5 luni când te-ai certat cu Dylan a fost lângă tine până să vă împăcați, apoi a dispărut din preajmă, acum la fel... spune-mi că nu ai observat asta.
— Știu Becca, dar asta nu înseamnă nimic, suntem doar prieteni.
— Bine... mai vedem noi. Știi că mereu am dreptate.