Waiting for the sunrise

30

- La ce oră termini orele? Mă întreabă mama când ajungem în fața liceului.
- La 14, te sun când ies. Spun și ies din mașină.
- Pa, să fii cuminte.

Îmi dau ochii peste cap și merg înainte fără să îi răspund. Am mințit în legătură cu orele, doamna dirigintă este bolnavă și nu va reuși să ajungă la ultimile 3 ore pe care le avem cu ea. Nu vreau să o mai dezamăgesc, dar trebuie să rezolv ceva.

Flashback

- Vanessa, nu cred că este bine să fiu aici. Spun mergând pe urmele ei.
- Mia, nu e nimic rău în asta. Nu va afla nimeni. Uite, 2 locuri libere.
- Ne așezăm îmreună pe bancă și privesc spre mașinile care stau la linia de start asteptând să înceapă cursa.
- Nu pari genul de fată căreia îi plac cursele de mașini.
- Nu îmi plac, dar am avut mulți prieteni care participau și am fost mereu alături de ei. Și în plus nu puteam pierde cursa asta.
- Cine participă?
- E un tip cu care ies de ceva vreme. Îl vei cunoaște după ce se va termina cursa.
- Ieși cu cineva? Eu de ce nu stiu despre asta?
- Am să îți povestesc dupa, ok?

Nu am mai adăugat nimic, mi-am luat telefonul și l-am butonat până când am auzit motoarele mașinilor care se apropiau de linia de start. Inima mi-a stat în loc atunci când am văzut mașina galbena a lui Dylan. Am privit-o cu ochii mari pe șatena din dreapta mea.

- Mia... nu am crezut că...
- El ce caută acolo? O întreb cu inima în gât.
- Am crezut că a renunțat.
- Că a renunțat? Stai... de cât timp face asta? O întreb în timp ce inima îmi bate tot mai tare.
- De câțiva ani.... îmi răspunde stângace.
- Ani? Spun uimită, iau telefonul și îi dau un mesaj.

" Ce faci iubitule?"

Îl văd ieșind din mașină, se sprijină de mașina lui, își scoate telefonul când primește mesajul meu, îl citește și fără să răspundă îl îndeasă înapoi în buzunar.

Inima îmi bate cu putere și simt cum fața îmi i-a foc. Mă ridic și cobor până la al doilea rând dar cineva mă lovește cu umărul în timp ce coboară pe lângă mine, mă dezechilibrez dar mă prinde de umeri și mă ajută să îmi găsesc din nou echilibrul.

- Spuză-mă păpușă. Îi privesc ochii întunecați bărbatului din fața mea care purta o geacă de piele și o șapcă pe cap dându-i un aer de bad boy.
- E în regulă, spun privindu-l cum se îndreaptă spre o mașină de un albastru mat, dar nu înainte să îi dea o privire plină de ură iubitului meu.

- Mia, ce ai de gând? O aud pe Vanessa în spatele meu.
- Să sprivesc cursa. Trec pe lângă ea și mă așez la locul meu.

Văd mașina albastră ajungând la linia de sosire înaintea lui Dylan. Îl văd pe Dylan mergând spre mașina tipului, acesta coborând și el din mașină. Pare că cei doi se împung din priviri, își aruncă câteva vorbe apoi Dylan urcă în mașină și plecă cu viteză de pe arenă.

Vanessa se ridică și merge spre un tip îmbrăcat cu un tricou negru mulat și îi sare în brațe. Merg dupa ea și doar stau și îi privesc pe cei doi.

- Ce caută o fată ca tine la o cursă de mașini?
Îl văd pe tipul de mai devreme venind însre mine.

- Ce vrei să spui prin 'o fată ca tine'?
- Nu pari genul de fată obraznică.
- Aparențele înșală. Îi răspund sec, gândindu-mă doar la Dylan. Cum de nu mi-a spus așa ceva?
- Hugo! Îmi întinde mâna pentru a face cunoștință.
-Mia!