Waiting for the sunrise

38

      Au trecut săptămâni. Săptămâni în care am ocolit să îl întâlnesc pe Christian care tot ne invita la cină. Am găsit mereu scuze pentru a rămâne acasă. Mama este îndrăgostită până peste cap. Relația lor avansează și mă bucur că mama este fericită.

    — Mia! Am o veste foarte bună!

      Mama vine entuziasmată spre mine cu două foi în mână.

    — Ce s-a întâmplat? 

    — Ghici ce am aici?

      Îmi flutură acele foi în față entuziasmată.

    — Factura la lumină? 

      Râde la întrebarea mea și îmi face semn să mă așez. Mă pun pe canapea și aștept să elucideze misterul.

    — Bilete de avion la Park City, Utah! Mergem la munte.

    — Ce?

    — Christian le-a cumparat pentru noi. Vom merge cu toții, de crăciun!

    — Cu toții?

      Am rămas blocată. Nu am chef să-mi petrec Crăciunul cu ea și Christian.

    — Dar, mama, nu vreau să merg cu tine și Christian. Mă voi plictisi.

    — Nu fi prostuță, va veni și Dylan, veți petrece timp împreună, vă cunoașteți și voi mai bine.

      Oh nu! De ce Doamne? Totul merge atât de bine acum, nu vreau să-l revăd.

    — Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu merg.

    — De ce nu?

    — Am planuri de Crăciun mamă! Nu merg.

    — Și ce poate fi atât de important încât să refuzi o vacanță la munte?

    — Eu și Stephan avem planuri.

    — Sunt sigură că poate aștepta draga mea.

    — Nu, nu poate.

    — Off. Și dacă vorbesc cu Christian să vină și Stephan ești de acord?

    — Categoric nu!

    — Bine, îi voi spune diseară.

    — Mamă, nu!

    — Așa rămâne.

      Și cu asta mi-a închis ușa în nas și a plecat la serviciu. De ce îmi complică viața?

Îmi pregătesc bagajul. Da, mergem la munte! Yupi! Si Stephan merge cu noi! Dublu yupi! Oricum nu cred că aș fi scăpat de această vacanță, dar era mult mai ok dacă nu venea și Dylan. Oricum, de ce ar veni într-o vacanță la munte de Crăciun? El și tatăl său nu par să aibă o relație prea bună. Plus că ar fi preferat să bea cu prietenii lui până cade inconștient. Trecând peste, bine că vine Stephan cu mine să-i arăt idiotului că viața mea merge înainte și fără el.

      Aș minți dacă aș spune că am trecut peste. Pentru că mă chinui teribil să nu mă gândesc la Dylan atunci când mă sărută Stephan. Ohhh, Stephan... nu vreau să recunosc că e doar o modalitate de al uita pe Dylan, dar știu prea bine că așa este. Din acea zi la cafenea am știut că Stephan va fi perfect pentru a-mi distrage atenția. Am încercat să nu regret faptul că l-am lăsat pe Dylan să plece, și Stephan mi-a fost distragerea. Sunt o persoană oribilă, cum pot profita de o persoană așa?

    — Bună Stephan!

      Coboară din taxi și își lasă trolerul pe trotuar.

    — Iubito! Ești pregătită?