Waiting for the sunrise

14

Am ajuns în fața case mele. Luminile sunt stinse. Se pare că mama nu a ajuns de la serviciu. Sau poate doarme.
L-am privit pe brunet și fără să îmi dau seama am început să zâmbesc.

- Mulțumesc că m-ai condus acasă.

M-am aplecat spre el și i-am plasat un sărut pe obraz.

- Asta-i tot? Mă întreabă punându-și palma pe obraz și face botic de cățeluș.

- Mai mult mâine. Ok?

Am deschis portiera și înainte să închid i-am zâmbit, apoi m-am aplecat cu mâinile pe scaunul de pe care tocmai m-am ridicat.

- Noapte bună!

   Am spus în șoaptă, iar acesta s-a aplecat ușor spre mine, și când a ajuns în dreptul buzelor mele m-am ridicat, am închis portiera și am plecat spre ușă fără să mă întorc. Am ajuns la ușă, și am început să zâmbesc. De ce mă simt așa?
   Am descuiat ușa cu cheia din buzunar, și imediat ce am închis ușa în urma mea, am aprins lumina și am auzit motorul mașinii lui.
M-am uitat la ceasul de pe perete, care indică ora 21. Nu e atât de târziu. Dar afară deja s-a întunecat.

Am făcut rapid un duș, și m-am pus în fața dulapului. Ok! Ce voi purta mâine?? Am început să scot diferite haine din dulap și le-am pus pe patul meu. Ahh! Nu am nimic mai frumos!
Stai! Ce e cu mine? Eu nu sunt așa. Doar pe Becca o vedea făcând asta.

Hmm... dar totuși, încep ultimul an de liceu. Poate ar trebui să mă schimb și eu puțin. Să fiu mai feminină. Mai elegantă. Iar mâine după ore mă întâlnesc cu Dylan. Trebuie să mă îmbrac mai frumos.

Telefonul m-a întrerupt. L-am ridicat de pe pat, și am deblocat ecranul unde apare acum un mesaj nou. El e! Mi-am mușcat buza și am început să zâmbesc și să mă legăn cu telefonul în mână.

'Noapte bună blondo!' Ahhh... iar mi-a spus așa. Off! Cât mă enervează apelativul ăsta.

'Nu-mi mai spune așa!!" Am privit ecranul telefonului, dar am șters mesajul. Nu îi răspund. Lasă-l să aștepte! Am pus telefonul pe pat, și imediat a început să vibreze. Acum mă sună?

Am luat telefonul și fără să privesc ecranul am răspuns la telefon. Mi-am dres vocea și am răspuns cu cel mai mare calm, și cu o voce aproape șoptită.

- Ce s-a mai întâmplat?
- Mia? Tu ești?

Am făcut ochii mari când am auzit vocea prietenei mele.

- Da! Ce s-a întâmplat? Am spus agitată și am început să mă plimb prin cameră.
- Ai spus că mă suni când ajungi acasă. Am așteptat. Încă nu ai ajuns?
- Ba da! Scuze, am uitat să te sun.
- Mia, mi-am făcut griji.
- Știu. Scuze. Ne vedem mâine la școală?
- Da, mă aduce Jake.
- Ok! Ne vedem acolo atunci.
- Bine blondina mea! Noapte bună.
- Noapte bună șateno'!

Am închis repede apelul, și m-am uitat din nou la mesaje. Off! Nu am primit altul. Să revenim la ce voi purta mâine. Mi-am aruncat telefonul pe pat, și am început să mă uit printre haine.

*

Mă chinui de o oră să îmi fac părul. E destul de lung și atât de greu de ondulat!
În sfârșit ultima șuviță. Am pus ondulatorul pe parchet după ce l-am scos din priză. Mai lipsește rujul, și sunt gata.

Am luat rujul mamei, un roz natural matt. Mi-am dat cu grijă buzele, apoi m-am privit din nou în oglindă. Perfect! Port o bluziță verde cu mânecile până la cot, umerii descoperii, și o fustiță neagră cloș de piele, nu foarte lungă dar nici scurtă. Mi-am luat o pereche de pantofi stiletto negri, pe care i-am cumpărat recent. Mi-am pus gentuța neagră, cu o baretă dintr-un lanț fin și am ieșit din cameră.