Waiting for the sunrise

4

Știu că momentele fericite nu durează pentru totdeauna, dar nu credeam că se sfârșesc atât de repede. Am așteptat momentul ăsta mult timp. Și când am crezut că totul va fi bine, lumea s-a prăbușit, iar sufletul meu a rămas singur printre ruine.

Părinții lui Kail ne-au invitat la cină pentru un anunț important. Nu credeam că această seara avea să îmi distrugă fericirea atât de curând. Am crezut că el chiar mă iubește, dar acum înțeleg că și-a bătut joc de mine. Și nu înțeleg de ce? Cu ce am greșit? Și mai ales, de ce eu? Care am fost mereu lângă el, ca o soră, am crescut împreună.

— Kail, iubitule ce vrei să fie? Fată sau băiat?

O văd pe fata de lângă el cum îi atinge obrazul, ca apoi să îl sărute în acel loc. Kail ridică privirea spre mine trist. 'Nu face asta! Știu că am fost doar un joc pentru o seară. Dar de ce exact înainte de asta?'

— Mă scuzați, nu mă simt foarte bine! Becca, vii cu mine un moment?

Șatena de lângă mine a încuviințat și ne-am ridicat împreună de la masă. Am ieșit în grădina casei și ne-am pus în leagăn. Mă abțineam să nu plâng, lucru care mi se pare imposibil de făcut în acest moment.

Închid ochii și îmi amintesc momentul când m-a sărutat, când mi-a spus că mă iubește, și când mi-a promis că nu îmi va da drumul niciodată. Dar totul a fost o minciună, o joacă pentru el. Nu doar că mi-a dat drumul prea devreme, pur și simplu m-a folosit, m-a dezamăgit. M-a urcat până la nori, pentru prea puțin timp, doar ca să îmi de-a drumul! Să mă distrugă! Îl urăsc pentru asta.

— Mia, nu pot să cred ce tocmai s-a întâmplat! Fratele meu, v-a avea un copil? Cum s-a putut întâmpla așa ceva?

Șatena s-a așezat lângă mine uitându-se într-un punct fix. Parcă încercând să se desprindă de realitate! Este șocată, la fel ca mine!
S-a ridicat încet de pe leagăn, și a început să se miște dintr-o parte în cealaltă.

— Nu pot să cred că voi fi mătușă.

Și-a ridicat privirea spre mine. Încă stau cu capul în jos, privind cum îmi frământ degetele de la mâini. Ochii mei sunt plini de lacrimi, dar nu le dau voie să cadă. Mă abțin cu greu să le țin frâu.

— Mia, crezi că e adevărat? Poate fi copilul lui?

O aud pe prietena mea foarte clar, dar nu mă pot concentra pe ceea ce spune. Încă stau și mă uit în același loc. Încerc să nu clipesc, să nu îmi cadă lacrimile pe față. Încerc să îmi înghit nodul din gât, care simt că mă lasă fără aer, dar în zadar.

— Mia! Am auzit strigătul înăbușit al prietenei mele.

Mi-am ridicat mâna și mi-am șters nasul, imediat simțind cum alte două picături se scurg. Mi-am tras nasul, și am ridicat privirea plină de lacrimi spre Becca. Dar nu puteam vedea clar, totul era în ceață din cauza lacrimilor adunate în ochii mei. Nu îmi place să plâng în fața cuiva! Prefer să fiu singură, să nu mă abțin, să scot afară din mine toată durerea și suferimța prin lacrimi. Să plâng în hohote fără să mă gândesc că cineva mă poate vedea, sau auzi!

— Hei, ești bine?

Am privit-o în timp ce buza de jos îmi tremura puternic, am închis ochii și imediat obrajii mei s-au umplut de lacrimile fierbinți pe care nu le-am mai putut ține în frâu. Am simțit brațele ei mici cum mi-au cuprins gâtul, și mângâierea pe creștetul capului.
Nu am mai putut rezista, am prins-o intr-o îmbrățișare băgâmdu-mi capul în scobitura gâtului ei, și am început să plâng în hohote, eliberând toată durerea, dezamăgirea. Becca îmi mângâie părul și încearcă să mă liniștească, dar încă nu am terminat! Nu pot să mă opresc încă.