Waiting for the sunrise

18

    Nu știu de ce mă simt atât de agitată. Mai bine mai rămâneam puțin în casă. L-am căutat atâta timp cu privirea și acum când îl văd vreau să fug. Ce e cu mine?

    Mi-am lăsat privirea în jos prefăcându-mă că nu îl văd. Dar fără nici o șansă. Am auzit cum motorul mașinii s-a oprit în dreptul meu.
    Încă continui să privesc pietrele de pe alee, acum părândumi-se ciudat de interesante. Am auzit portiera mașinii lui închizându-se, tresar, dar rămân în aceiași poziție.

Simt cum corpul meu s-a încălzit, și inima îmi bate tot mai alert. Nu pot să cred că simt asta doar cât e prezent. Ce se întâmplă cu mine? Nu îmi place acest sentiment.

- Ce faci? Pleci undeva?  Îmi ridic privirea din pământ imediat cum îi aud vocea. Mă opresc în dreptul ochilor săi verzi, ochii pe care i-am căutat două săptămâni!
- Nu e treaba ta...  am răspuns sec apoi m-am uitat în partea stângă căutând vreun semn al taxiului apelat, care se pare că se lasă mult prea așteptat.
- Ești cam arțăgoasă. Ce ai pățit?  Mă întreabă cu un zâmbet enervant pe față.

  Cum îndrăznește să mă întrebe ce am pățit? A dispărut două săptămâni, și acum, ca și cum nu s-a întâmplat nimic, mă întreabă ce am pățit?

- Așa sunt eu de obicei. 
- Ai dreptate. Am uitat.
- De două săptămâni cred și eu...  spun mai mult șoptit.
- Ce e blondo? Ți-am lipsit?  Ii privesc zâmbetul arogant pe care îl afișează. Cât de enervant poate fi.
- Cine ai fi tu să îmi lipsești?  I-am zis nepăsătoare privindu-l în ochi.
- Știu că ți-am lipsit. Dar mă revanșez diseră.

  M-am uitat la el ridicând o sprânceană. Ce tocmai a zis? Cât tupeu are băiatul ăsta!

- În visele tale poate!  M-am ridicat de pe troler la apariția taxiului, și i-am prins mânerul.
- Vrei să te duc undeva? Nu degeaba ai iubit cu mașină.  Am trecut pe lângă el și am început să râd.
- Iubit? Ia-ți gândul.  Am pufnit și i-am înmânat trolerul șoferului, apoi m-am îndreptat spre portieră.
- Mai vedem noi blondo.
- Pa arogantule.  I-am spus în timp ce am deschis portiera și m-am pus pe scaun.
- Ne mai vedem pacoste. Aud vocea lui în timp ce închid portiera.  Cine se crede? Apare după atâta timp, și vrea să fie totul bine?  Are impresia că sunt marioneta lui? Că sunt la dispoziția lui când are el chef?

   Stau cu capul sprijinită de geamul taxiului,  și nu mi-l pot scoate din cap! Offf! Ieși odată din mintea mea! Bine că nu vom mai fi vecini! Măcar nu îl voi mai vedea atât de des.

  Am coborât din taxi în fața unui bloc de 5 etaje, cu tencuiala căzută, lăsând la vedere cărămizile. Hmm... se pare că vom locui la bloc. Mi-am luat trolerul și am călcat în față. Am intrat pe ușa din metal, simțind un miros de mucegai, combinat cu alte mirosuri ciudate. Scările sunt sparte la colțuri și pe pereți sunt desenate lucruri și cuvinte vulgare. Mi-am făcut curaj și am călcat prima treată, mi-am ridicat trolerul, simțind toată greutatea în mâna dreptă. Mă chinui să urc cu bagajul pe scări, ceea ce este mult prea greu. Dar e bine că stăm la etajul 1.

   Am văzut cu coada ochiului o siluetă intrând pe ușă. Aud pașii grăbiți a persoanei, oprindu-se imediat în dreptul meu.

- Lasă-mă să te ajut.   Am auzit vocea groasă a băiatului.  Mi-am ridicat ochii de pe geanta foarte grea și am dat de doi ochi cunoscuți. Mi-am ridicat sprânceana și am încercat să îmi amintesc unde ne-am mai întâlnit.  Hmm... pot să jur că am mai văzut acești ochi negri.

- Sigur!  A prins mânerul trolerului și l-a ridicat foarte ușor, trecând pe lângă mine.

   Am urcat în spatele lui în timp ce mă gândesc unde l-am mai văzut. S-a oprit la primul etaj și s-a întors spre mine.