Waiting for the sunrise

27

- Mike! Scuză-mă.... mă gândeam la ceva și nu te-am văzut. Spun agitată și încercând să îmi abțin zâmbetul.
- Mmm... la ce mai exact?

Continui să urc scările și aud cum el pășeste în spatele meu.

- Nu contează. Pun mâna pe clanța ușii dar nu apuc să o deschid.
- La Dylan? Mă întorc mirată spre el, și nu înțeleg cum de știe? Deja i-a dat raportul? Abia dacă au trecut 2 minute de când am plecat de lângă el.
- Cum de știi deja?
- Să știu ce?
- De Dylan...
- Păi tocmai ce am vazut cum ai coborât din mașina lui.

Ochii lui par întunecați și nu pot să înțeleg motivul.

- Da... păi... încep să mă bâlbâi pentru că încă nu am coborât cu picioarele pe pământ încă.
- Lasă-mă să ghicesc... v-ați împacat? Întreabă serios.
- Da! Spun serioasă.
- Nu pot să cred... Mia, îți bați joc de mine?

Mă uit nedumerită la el, și nu înțeleg cu ce am grești.

- Acum câteva zile plângeai pe umărul meu din cauza lui și acum îmi spui că v-ați împăcat? Mia, vei suferi din cauza lui. Crede-mă!
- Mike, ce te-a apucat? E prietenul tău... ar trebui să te bucuri pentru noi.   Spun surprinsă de reacția lui.
- Fericit pe naiba! 

Spune furios apoi urcă rapid scările, și tresar imediat ce aud ușa apartamentului său trântindu-se. Oare de ce este atât de deranjat?

Intru în apartamentul scufundat în liniște și merg direct în camera mea. Mă las pe spate până simt patul sub spatele meu, și mă scufund în așternuturi. Mi se fixează privirea pe telefonul de lângă mine, tentându-mă să îl iau în mână și să îi scriu lui Dylan. Dar nu! Nu vreau să par disperată. Dar parcă de data asta mă simt diferit în legătură cu relația noastră. Sper să fie totul bine și să nu sufăr... așa cum spune Mike.

Ies din duș și primul lucru pe care îl fac e să îmi verific telefonul. Dar nu am primit nici un mesaj. Mă pun dezamăgită pe pat, cred că ar trebui să o las mai moale. Abia ne-am împăcat și deja stau doar cu ochii pe telefon. După ce îmi usuc părul și îmi iau pijamalele pe mine, mă pun în pat cu gândul că trebuie să dorm. Dar cum pot dormi dacă el se tot plimbă prin gândurile mele?

Verific telefonul care indică ora 2:50. E super târziu iar eu nu am închis un ochi. Mia, Gata! Trebuie să dormi, mânie ai școală! Îmi spune conștiința, și cred că are dreptate.

Înjur când aud soneria telefonului și încerc să descifrez unde scrie opriți. Ochii îmi sunt lipiți de somn, dar trebuie să mă dau jos din pat.

Îmi iau halatul de baie pe mine, pentru că este neașteptat de frig în dimineața asta și merg să îmi fac o cafea, nu beau de obicei, dar astăzi am nevoie.

'Mia, îmi pare rău pentru seara trecută! Nu știu ce a fost în capul meu.'

Citesc mesajul de la Mike în timp ce îmi beau cafeaua. Încă nu mă grăbesc, e abia 7:00 și deja sunt îmbrăcată. Doar trebuie să îmi iau geaca pe mine.

'Neața și ție! Cum de ești treaz la ora asta?'
' Am ceva treabă. Te duc eu la școală.'
' Mmm... ok! Ne vedem în jumătate de oră.'

Urc în mașina care stă în fața blocului, deja Mike are motorul pornit, probabil mă aștepta.

- Ai așteptat mult? Întreb în timp ce îmi pun centura.
- Nu.

Ieșind din parcare era să intrăm într-o mașină.

- Mike! Am strigat și l-am prins de braț.

M-am balansat în față la frâna bruscă, și când mi-am ridicat privirea am realizat că mașina este a lui Dylan. Oare ce face aici?

Am coborât din mașină, la fel a făcut și Mike, și am mers amândoi spre Dylan care abia coboară din mașină.

- Frate ce faci? Vrei să ne omori? Spune Mike nervos.

Dylan a început să râdă, apoi și-a dat cu mâna în păr.

- Nu asta intenționam. Am venit să îmi văd iubita.

Vine spre mine iar eu fac un pas în față și îl cuprind, apoi ridic privirea spre el căutându-i acele buze roșii și cărnoase. Mă sărută apăsat pe buze apoi ridică priverea spre Mike încă ținându-mă în brațe.

- E în regulă poți pleca unde ai treabă, o duc eu la școală.

Zâmbesc la auzul cuvintelor sale, timp în care Mike ne privește înțepător. Oare s-au certat? De ce Mike se comportă așa cu el?

- Merg să îmi iau geanta. Spun apoi merg cu pași grăbiți spre mașină, și după ce iau geanta alerg din nou spre Dylan.
- Ne mai vedem Mike. Spun în timp ce intru în mașina iubitului meu.
- Da, sigur. Ne mai vedem. Zambeste fals și imediat ce plecăm văd în oglinda cum lovește roata mașinii cu piciorul.
- El ce are?   Îl întreb pe Dylan.
- Nu știu. Nu îl lua în seama. Mai are probleme cu nervii. Iubita mea ce face? A dormit bine?
- Da! Foarte bine.   Spun zâmbind, deși nu e așa.
- Ieșim după ce termini orele? 
- Sigur!   

Oprește mașina în fața școlii și după ce mă sărută ies din mașină.

-Ne vedem mai tărziu!  Spun, apoi închid portiera și merg fericită pe aleea ce duce spre clădire.

Iar pe neașteptate, în cale îmi iese Vanessa! Oare ea ce mai caută aici? 

- Buna!  Mia, așa-i? Mă întreabă cu zâmbetul pe buze.
- Hei! Da. Ce s-a întâmplat?  Continui să îmi văd de drum cu ea lângă mine. E neobișnuit de drăguță cu mine. Oare ce vrea?
- Nimic. Doar că nu cunosc pe nimeni de pe aici. Nu știu câte ți-a zis Dylan despre mine... dar după ce am dispărut nu mi-am mai continuat școala. Și acum că m-am întors m-am reînscris și repet clasa a 12-a.
- Aa. Super! Injur în gând dar cu zâmbetul pe buze. Nu vreau să par rea, dar nu prea mă încântă ideea să fiu în aceiași clasă cu fosta iubitului meu.
- Îmi pare rău dacă nu am fost prea prietenoasă, putem să o luăm de la capăt? Îmi întinde mâna și după câteva secunde de gândire i-am strâns-o și am încercat să îi zâmbesc sincer, deși nu știu cât mi-a ieșit.
- Ar trebui să ne grăbim, să nu întârziem. Spun și grăbesc pasul la fel făcând și ea.

Ajunsă în clasă m-am pus în banca mea iar ea a rămas la ușă, din nu știu ce motiv.

Intră doamna dirigintă în clasă împreună cu ea, face prezentările, iar singura banca liberă este lângă mine.

- Super, vom fi colege de bancă. Spune cu zâmbetul pe buze și se așează lângă mine.

La finalul orelor am rămas în urmă, în sfârșit am scăpat de ea. Mi-am strâns lucrurile apoi am ieșit din clasă citind mesajul de la Dylan.

' Te aștept în fața!'

- Cine ți-a scris? Fața ta radiază de fericire.  Aud vocea prietenei mele care mă scoate din tranșă.
- Secret.  Spun continuând să zâmbesc.
- Nici mie nu-mi poți spune? 
- Nu!  Spun serioasă.
- Haide! Spune-mi!  Mă lovește cu ghiozdanul, la fel am făcut și eu, apoi am început să fug până la ușă.
- Nu îți spun.  Râd când o văd cum se chinuie să fugă cu ghiozdanul mai mare ca ea în spate, iar când ajunge în dreptul meu mergem împreună spre ieșire.
- Și cum e cu noua colegă?  Spune apoi mă ghiontește.
- Nu-mi aminti.  Mă uit sper poartă, și văd mașina lui parcată.
- După ce te uiți? 
- Am ceva de făcut! Îți povestesc mai târziu. 
- Și ce este atât de important?  Intreabă curioasă, dar grăbesc pasul și o las în urmă. 
- Vorbim. Spun mergând cu spatele.

Aud ceva din spate, dar nu bag în seama și merg spre mașina parcată în fața porților. Cu cât mă apropii îl văd sprijinit de mașină vorbind cu cineva.

Inima începe să îmi bată tot mai tare gândindu-mă cine ar putea fi, iar bănuiala îmi este confirmată când ajung în dreptul porților și o văd pe Vanessa.