Waiting for the sunrise

20

- Bine, acum că am lămurit lucrurile, ai putea să îmi spui ce cauți aici?  Îl întreb amintindu-mi de fata cu care era acum câteva ore.
- Mike, prietenul meu locuiește aici. Și foarte rar își petrece nopțile în apartament. Și de obicei veneam eu seara aici. 
- Aa, ok. Cuibușorul tău de nebunii să înțeleg. 

Simt cum golul din stomac devine tot mai adânc când mă gândesc cu câte fete a fost.

- Bine, cred că e suficient. Tu ce faci aici? 

Îi privesc ochii care nu mă scapă din priviri. Mi se pare ciudat de romantică situația. Stând amândoi în noapte, singuri, la lumina lumânărilor, cu muzica telefonului meu pe fundal.

- Aici locuiesc.  I-am răspuns scurt apoi mi-am mutat privirea în alt loc.
- Dar abia te-ai mutat în cartierul meu. 

Îmi spune nesigur apoi se apropie de mine. Stăm față în față ghemuiți pe canapea. Își pune picioarele pe lângă mine, ajungând la o distanța aproape inexistentă, mă trage mai aproape de el, punându-mi genunchii la piept. Îmi dă o șuviță rebelă de păr după ureche apoi îmi mângâie obrazul cu degetul mare.

- Ce s-a întâmplat? 

Aud întrebarea lui șoptită care îmi transmie un fior în stomac, sentiment nou pentru mine. Nu am mai simțit cu nimeni ceea ce simt lângă el. Oare ce se întâmplă cu mine?

- Am avut ceva probleme, și a trebuit să ne mutăm.

Mi-am lăsat privirea în jos, mi-e rușine cu situația asta.

- Hei, poți să îmi spui orice, bine? Dacă ai nevoie de ceva, eu sunt aici. 

Am zâmbit, apoi am primit un sărut fugitiv, deși buzele mele tânjesc după mai mult de atât.

- Nu mă așteptam la asta din partea ta...  
- La ce mai exact?   Tot încerc să îmi feresc privirea de a lui, dar de câte ori îmi las capul în pământ el îmi ridică bărbia obligându-mă să îl privesc în ochi.
- Ești diferit, față de prima dată când ne-am văzut.
- Încă nu mă cunoști. Și nici eu pe tine. Dar sper că vom avea ocazia. Mia, vreau să te cunosc cu toate defectele și calitățile tale. Dar trebuie să ai încredere în mine.
- Va trebui să-mi câștigi încrederea. Și până acum pot spune că nu te-ai descurcat deloc.  

Un zâmbet frumos și sincer apare pe chipul său, și fără să îmi dau seama colțurile gurii mele s-au ridicat până la urechi.

- Mă simt onorat să primesc această șansă. 

Obrajii încep să îmi ardă, iar eu devin tot mai agitată.

- Sunt doar o fată simplă. Sincer nu înțeleg ce te atrage la mine.   Spun frămâtându-mi mainile.
- Ești mai mult de atât. 
- Ok, gata cu atâtea minciuni!  

Mă ridic de pe canapea trăgându-l de mână până se ridică și el.

- Cred că a venit timpul să pleci. E super târziu, iar eu mâine am școală. Sau azi, în fine...  Spun în timp ce îl împing până la ușa apartamentului. 
- Ne mai vedem!  Îi spun când deschid ușa. Înainte să plece, se întoarce spre mine și îmi plasează un pupic pe frunte.
- Somn ușor blondo!

Spune, apoi se face nevăzut pe holul întunecat. Un zâmbet tâmp îmi rămâne pe față, până când realizez că din nou am rămas singură în întuneric.

***
Nu știu de ce mă gândesc doar la seara trecută! Toată ziua am fost cu capul în nori, nu știu ce se întâmplă cu mine. Mă gândesc doar la acei ochi de culoarea smaraldului, și acele buze de care devin tot mai dependentă. Măcar funcționează ce mi-am propus. Acum nu mă mai gândesc atât de mult la Kail. Capul meu e ocupat acum de altcineva.