Waiting for the sunrise

16

   Mi-a dat drumul din îmbrățișare, apoi am văzut un zâmbet blând pe fața lui care mi-a încălzit inima.

- De ce te comporți atât de frumos cu mine?   L-am întrebat stând în fața lui.
- Nu știu. Nu pot fi altfel cu tine.  Vocea lui e calmă, aproape șoptită.
- La început erai diferit. 
- Atunci nu te cunoșteam. Am crezut că ești la fel ca toate celelalte fete cu care am ieșit.
- Cum mai exact?
- Că vei fi încântată când vei vedea sticluța în dreptul tău, că ai să sari pe mine imediat ce plecam din acel loc. Dar mi-am schimbat părerea când am văzut că ești așa încăpățânată, și că nu vroiai să mergi cu mine.
- Nici nu știam cine ești. Păreai așa un arogant. Nu scuze! Ești așa un arogant!    Am început să râd, la fel și el, apoi a venit spre mine și mi-a pus mâna după gât.
- Și tu așa o pacoste!  M-am încruntat și mi-am împins findul în el, imediat începând să râdem, mergând amândoi în parcare.
- Haide, lăsăm asta pe altădată. Unde vrei să mergem?  Am ajuns în dreptul mașinii și am urcat amândoi la locurile noastre.
- Păi, lasă-mă să mă gândesc... o cafenea ar suna drăguț.
- Ahh! Bine! Credeam că ai să zici bibliotecă! Uhh! Am scăpat. 

   M-am uitat urăt la el, iar acesta a început să râdă cu poftă.

- Putem merge și acolo dacă vrei.  Am spus începând să râd.
- Cafeneaua sună mai bine. Ai preferințe?   M-a întrebat în timp ce a pornit motorul și a plecat din parcare.
- Nu, poți alege tu.  Am răspuns zâmbind, lăsându-mi capul pe geam. Simt cum oboseala mă apasă. Nu m-am odihnit suficient noaptea trecută.

    Peste 10 minute a oprit în fața unei cafenele foarte colorate. Panther Coffee, clădirea este pătată de culoare, culorile deschise, o terasă cu câteva persoane la masa, mi se pare chiar interesant. Nu am mai fost aici până acum.

- Ce părere ai?  Am auzit întrebarea brunetului din dreapta mea, și m-am întors spre el cu zâmbetul pe buze.

- Îmi place!  Am deschis portiera și am ieșit admirând frumusețea clădirii. Chiar e ceva deosebit. 

- Mă bucur. Ăsta este un alt loc în care îmi place să merg.  Am ajuns în dreptul lui, iar acesta mi-a prins mâna în a lui, apoi m-a sărutat fugitiv pe obraz.

   Am intrat împreună în cafeneaua micuță, și imediat nările mi-au fost invadate de un miros puternic de cafea. Locul este decorat cu gust, din exterior pare mai mic, dar interiorul este destul de încăpător.  Ne-am pus amândoi la o măsuță după ce ne-am comandat fiecre băutura.  Acum stau față în față cu Dylan, dar nimeni nu spune nimic. Mă găsesc la un subiect de discuție, acum pare momentul potrivit să îmtrb de Kile..

- Cum de îl cunoști pe Kail?  L-am întrebat pe brunetul din fața mea, care s-a blocat la auzul acestei întrebări.
- Poveste lungă... Răspunsul lui a fost scurt, ceea ce nu mă mulțumește.
- Sunt ochi și urechi.  M-am uitat la el cu ochii mari, l-am văzut zâmbind a dat din cap în semn că nu, lăsându-și privirea în pământ.
- Nu e momentul potrivit acum. Hai să nu ne stricăm prima noastră întâlnire vorbind despre idiotul ăla.   Am tăcut... nu vreau să îl presez. Dar sper că îmi va spune în curând. Deja sunt curioasă.
- Bine...  Am răspuns scurt și mi-am lăsat privirea în pământ. 
- Dylan?
   Am auzit o voce feminină venind dinspre ușa care este deschisă. Mi-am întors privirea și am văzut o șatenă cu ochii de un albastru la fel ca cerul, cu părul ondulat ce purta o perche de blugi albaștri, un top alb cu un sacou kaki asortat și o pereche de stiletto de aceiași culoare cu un șnur scurt pe picior. S-a apropiat cu un mers de divă de masa noastră zâmbind. 

   Mi-am întors privirea spre Dylan care stă șocat în fața mea privind spre fata care tocmai a ajuns.

- Vanessa!   A spus scurt și s-a ridicat de pe scaun, diferența de înălțime cunoascându-se imediat. 
- Ai venit în locul nostru cu alta?  Vocea ei pițigăiată mi-a intrat direct în creier.  Locul lor? Ce vrea să spună?
- Care loc Vanessa? Nu mai există așa ceva!