Waiting for the sunrise

7

     M-am trezit foarte odihnită într-o cameră albă. Simt mirosul puternic de pastile, m-am ridicat în fund și am văzut perfuzia din brațul meu. M-am panicat când mi-am amintit de mama.

     M-am uitat in stânga și am văzut-o pe Becca și pe Kail pe o canapea. Becca dormea cu capul in brațele lui, iar el cu capul pe marginea canapelei.

     —  Becca!

    Au tresărit amândoi când mi-au auzit vocea, iar Becca a sărit de pe canapea și a venit la mine.

     —  Ești bine? Pare îngrijorată, și eu aș fi în locul ei.

     —  Mama, unde este?

     —  E într-o altă camere. Nu-ți face griji, e bine. S-a trezit inantea ta.

    Mi-am lăsat capul pe spate și i-am mulțumit lui Dumnezeu. Mi-au trecut prin minte momentele din seara trecută. Lacrimile mi-au invadat fața, și am simțit o usturime pe obraz. Mi-am pus mâna și am simțit un bandaj ce îmi acoperea rana.

     —  E un nemernic! Cum a putut să facă asta?

    Becca mi-a șters lacrimile și m-a sărutat pe creștetul capului. Kail stătea în picioare lângă sora lui, nu zicea nimic.

     —  Acum totul e bine, suntem aici.

   Un doctor a intrat în salon iar Becca s-a ridicat de pe pat.

     —  Vom veni după ce vei fi consultată, bine?

   Mi-a zâmbit iar eu am aprobat din cap, imediat i-am văzut pe cei doi ieșind din salon iar doctorul s-a apropiat de patul meu.

     —  Domnișoară Miller, cum vă simțiți?

Are un dosar în mână pe care îl răsfoiește rapid, apoi îmi dă cu un laser în ochi, m-a pus să deschid gura, punând ceva pe limba mea.

     —  Mă simt bine, odihnită.  Doctorul mi-a zâmbit după care a notat ceva pe dosarul lui.

     —  Cred și eu, ați dormit ceva vreme, începusem să ne facem griji când am văzut că nu vă trezești?
     —  Ce vreți să spuneți?
     —  Dormiți de când ați venit, adică de marți dimineață. Deja e miercuri dimineață. Aveți 24 de ore de când sunteți aici.
     —  Și e ceva normal?
     —  Da, probabil corpul dumneavostră era prea obosit, și avea nevoie de odihnă. Astăzi puteți pleca acasă, totul este în regulă. Analizele au ieșit bine, doar să vă îngrijiți rănili cu unguientul pe care vi l-am scris aici, și să puneți comprese de apă rece pe cap dacă aveți amețeli sau dureri, împreună cu pastilele pe care de asemenea le voi scrie aici.

     Am luat hârtiuța din mâna domnului doctor și mi-am dat picioarele jos de pe patul incomod.

     —  Vă mulțumesc frumos!

Doctorul a zâmbit încă odată și a ieșit din cabinet.

      M-am ridicat în picioare și am amețit pe moment, dar mi-am revenit repede. Am tras perfuzia după mine și am mers în fața micuței oglinzi de pe perete. Am un bandj în jurul capului, unul pe obrazul drept, și mâna dreaptă bandajată. Ciudat, nu îmi amintesc cum m-am lovit la mână. Probabil când m-a izbit de perete? Mi-am întors capul când am auzit ușa deschizându-se. Kail a intrat, și nu am nici un chef să vorbesc cu el, sau să îl văd.

     —  Kail, nu am chef acum.
     —  Mia, ce vrei să fac? Nu pot sta departe de tine.

    Mi-am luat perfuzia și m-am pus din nou în pat. Am oftat, și l-am privit în ochii triști.