Waiting for the sunrise

13

    Mâinile deja îmi tremură! Am ridicat din nou privirea spre Becca, care acum își mușcă buza în timp ce mă privește. În ochii ei pot citi îngrijorare, teamă, deci e adevărat. E ceea ce cred eu.

- Citește conținutul.

   Mi-a făcut semn din cap spre foaia din mâna mea. Am dat negativ din cap și am lăsat plicul împreună cu scrisoarea în poala mea. O lacrimă mi s-a scurs pe obraz, nu cred că pot face asta! Nu știu de ce este așa dureros. Credeam că am trecut peste.

- Mia, te simți bine?  Vocea îngrijorată a lui Jake s-a auzit spărgând liniștea.

- Da. Sunt bine.  Am răspuns cu o voce stinsă, apoi am privit spre foaia care acum era lângă genungnchiul meu.

   Inima îmi bate cu putere, și ochii îmi sunt plini de lacrimi. Nu pot să citesc! Mai bine nu o fac! Dar vroiam să știu dacă este adevărat. Dacă conține ceea ce cred eu. Am prins din nou foaia între două degete, cu cealaltă mână am deschis-o și am început să citesc. O lacrimă a căzut pe suprafața perfectă a invitației, lăsând în urmă o pată.  Deja văd în ceață numele lor, ochii mei sunt plini de lacrimile cauzate de vestea care nu am crezut că mă va afecta atât de tare. Am închis ochii și obrajii mei s-au umplut de lacrimile fierbinți. Mi-am tras nasul și am pus invitația de la nuntă din nou lângă mine. Am început să îmi șterg lacrimile de pe față, dar altele apăreau în loc.

    Am ridicat capul spre Becca și Jake care mă priveau cu o urmă de regret în ochi. Am zâmbit fals cu lacrimi în ochi, și mi-am șters din nou obrajii.

    Mia, ce faci? Iar plângi? Nu îți mai arăta slăbiciunea în fața celorlalți!! Gata! Încetează! Fii puternică! Trebuia să te aștepți la asta!  Îmi repet în gând încercând să mă încurajez singură, în timp ce îmi șterg ultimile lacrimi de pe față.

- Asta...  Mi-am dres vocea pentru că era răgușită, apoi am continuat.    Asta este o veste minunată! Mă bucur pentru ei!  Am zâmbit cât de frumos am putut, și am pus invitața în coșul pentru picnic.
- Mia, îmi pare rău.

    Continui să zâmbesc, deși inima mea e ruptă în bucăți! De ce? De ce această veste mă afectează atât de tare? Am crezut că am terminat cu copilăria asta! Am crezut că mi-au trecut acele sentimente ciudate!

- Pentru ce Becca? Este o decizie importantă, pe care fratele tău a decis să o i-a. Mă bucur că este fericit, și că va avea în curând o familie.
-Mia, este forțat să facă asta! Nu vrea ca copilul lui să crescă fără un tată.

   Fata șatenă încearcă să îmi dea o explicație pentru ceea ce a făcut fratele ei. Dar nu are de  ce. Îl înțeleg perfect.

- Știu! Și îl respect pentru asta!
- Offf! Micuța mea! A spus cu vocea pițigăiată și s-a apropiat de mine îmbrățișându-mă strâns.

   Nu face asta! Voi plânge din nou! Am împins-o subtil, să nu o fac să se simtă prost, și m-am ridicar de pe pătură.

-Sunt bine Becca. Doar că am fost șocată. Atâta tot!

- Bine draga mea!  Mi-a răspuns cu un ton scăzut. Sunt sigură că nu mă crede. Ea mă cunoaște cel mai bine, și știe când mint și când nu.
- Ar trebui să mergem, nu credeți?  În curând se ca întuneca. Jake ne întrerupe iar Becca se duce din nou în brațele lui.
- Da iubitule. Mâine începem prima zi de școală. Trebuie să ne pregătim.

   M-am uitat spre cei doi care acum au început să strângă lucrurile. Oare când voi putea fi și eu fericită?

- Mia, ne ajuți?  Jake m-a trezit la realitate, și imediat m-am apropiat de cei doi.
- Da... scuze.