Waiting for the sunrise

23

Din perspectiva lui Dylan

   Mă îndrept spre spitalul unde încă se află Vanessa. Starea ei s-a înbunătățit. Astăzi îi vor da drumul, iar eu m-am gândit să merg să o iau. Este ora 8 dimineață, cred că deja este gata.

- Ce cauți aici?   Aud vocea Vanessei, imediat ce mă vede intrând în salon.
- Am venit să te iau.   Îi spun relaxat apoi pun mâna pe bagajul de pe patul ei.
- Nu e nevoie. Mă descurcam cu un taxi. 
- Deja sunt aici. Nu mai e nevoie acum.
- Nu te-ai schimbat deloc.
- Nici nu intenționez. Îi răspund în timp ce ies pe ușă.
- Vin și eu imediat. Îmi zice ea, iar eu îmi continui drumul spre mașină.

***

Muzica răsună în boxe, nici unul dintre noi nu spune nimic. Mă simt cam încordat în acest moment. Probabil prezența ei e de vină.

- Îmi pare rău că nu te-am ascultat atunci la cafenea.

Văd cum își întoarce privirea spre mine, apoi și-o îndreaptă spre pământ.

- E în regulă. Am fost prea insistentă. Acum am înțeles că nu vrei să auzi ce am de spus.
- Vanessa, dacă vrei să îmi spui ceva, cred că acum e momentul. Sunt ochi și urechi.
- Nu e nevoie. Cred că e mai bine ca lucrurile să rămână așa.

O privesc încruntat și opresc mașina într-o parcare.

- Nu plecăm până nu îmi spui ce aveai de zis. O ating pe braț, iar aceasta tresare făcându-mă să îmi retrag mâna.
- Nu era nimic important.
- Dacă nu era nimic important, atunci de ce am ajuns în situația asta?
- Dylan, tu crezi că se învârte totul în jurul tău? Deschide ochii! Analizează bine situația. Dacă întradevăr îți pasă, sau dacă ți-a păsat vreodată de mine, atunci ar trebui să descoperi singur.

Văd cum deschide portiera dar înainte să iasă o prind de mână.

- Vanessa, spune-mi ce s-a întâmplat exact?
- Dylan Cooper, nu vreau să te mai văd în viața mea! Te rog lasă-mă în pace.

Îi privesc ochii înlăcrimați, și nu pot să îmi dau seama ce se întâmplat de fapt. Ce am spus greșit acum?

Văd cum izbește portiera și aleargă spre un taxi, făcându-i semn să stea.

Flash back

- Kail, ești aici? Merg încet spre vestiare, căutându-mi cel mai bun prieten.

Ne antrenăm împreună pentru meciul de box de diseară, dar de jumătate de oră fac asta singur.

- Frate, m-ai chemat aici să ne antrenăm și acum chiulești?

Cu cât mă apropii de vestiare, încep să aud o voce feminină foarte cunoscută.

Mă îndrept ușor spre sursa zgomotului, și o văd pe Vanessa în vestiar împreună cu Kail.

- Kail, nu mai pot face asta. Trebuie să îi spunem despre noi.

Rămân în tăcere, continuând să ascult ceea ce vorbesc. Deja pulsul inimii îmi crește, doar gândindu-mă despre ce este vorba.