Waiting for the sunrise

15

    Au trecut deja 4 ore în care ne-am revăzut cu toții după o lungă vacanță. Mi-a fost dor de toți colegii mei. Gândul că voi termina în curând liceul mă încântă, dar îmi va fi dor de persoanele cu care am format prietenii. Îmi va fi dor de colectivul nostru. 

   Acum suntem în clasă, așteptăm să vină doamna dirigintă, apoi vom pleca acasă. E ora 12:15, probabil la ora 13 vom termina. 

   Mi-am scos telefonul din geantă și i-am scris un sms brunetului în care l-am anunțat că la ora 13 termin programul. Mi-am îndesat imediat telefonul în geantă când am auzit ușa clasei, și doamna dirigintă a intrat în clasă.
  Nu ne-a ținut foarte mult, e abia 12:50 iar noi ne strângem lucrurile. Am ieșit din clasă și Becca a mai rămas câteva minute în clasă cu fetele. Ea mereu s-a înțeles bine cu ele, au lucruri în comun despre care să vorbească, în care eu nu mă regăsesc niciodată. Și decât să mă simt dată la o parte mai bine plec și îmi văd de treabă.
  Mi-am scos telefonul din gentuță când am auzit soneria care mă anunță când primesc sms. Am zâmbit când am văzut mesajul lui.

'În 10 minute sunt acolo.'

  Merg spre porțile mari ale liceului, privind telefonul, dar imediat mă lovest de un corp rigid, telefonul îmi sare din mână și eu mă trezesc în brațele cuiva. Nu am reușit să îi văd fața, l-am văzut aplecâmdu-se, mi-a ridicat telefonul și când s-a ridicat am rămas nemișcată.

- Mia, ar trebui să fii mai atentă.   Îmi spune el cu o voce amuzată în timp ce stă cu telefonul meu în mână.  Mi-a întins telefonul, iar eu l-am luat imediat privind ecranul care acum este spart. Grozav!

- Mulțumesc Kail.   Am răspuns lăsându-mi privirea spre telefonul meu.
- Îmi pare rău pentru telefonul tău.
- E în regulă. Ar trebuit să fiu mai atentă.

   Mi-am ridicar privirea, și am dat de cei doi ochi albaștri, acei ochi albaștri, care acum mă privesc cu regret.

- Arăți super azi!  L-am văzut cum mi-a zâmbit, apoi și-a mușcat buza de jos. Gestul ăsta mă omoară. Ador când face asta.
- Mulțumesc... apropo, felicitări pentru nuntă. Mă bucur pentru tine.  I-am spus încercând să zâmbesc cât mai sincer. Adevărul e că această veste mă întristează teribil.
- Mia, știi foarte bine de ce o fac... nu am încotro. 
- Kail, nu trebuie să îmi dai explicații. Serios! Chiar mă bucur pentru tine. 
- Iubitule! Ai venit! 
   Am auzit o voce din spatele meu, și când m-am întors am văzut-o pe Claire care fugea spre noi. A trecut pe lângă mine și a sărit în brațele lui Kail, care pare foarte fericit la vederea ei.  Mi-am lăsat privirea în jos, nu îmi place să îi văd atât de apropiați. Și apropo, ce caută ea aici?

- Mia, ce mai faci? Nu te-am văzut de mult. 

   Abia a venit, și deja mă enervează foarte tare! Mă uit la ea cum îl ține pe Kail de talie, la fel și el, și îmi zâmbește cu gura până la urechi. Ce mi-ar place să îi șterg acel zâmbet de pe buze.

- Bine, doar ce am terminat orele. Tu ce faci? Te-ai mutat la liceul nostru?

- Da! Deja mi-am făcut o mulțime de prieteni noi. Chiar îmi place aici. Poate ne vom mai vedea.

   I-am zâmbit fals, apoi l-am privit serioasă pe Kail.

- Sigur! Ne mai vedem.

    Stau în fața celor doi îndrăgostiți, și îmi vine să intru în pământ doar ca să nu îi mai văd! Și Kail pare fericit! Orice urmă de regret de pe fața lui s-a înlocuit cu acest zâmbet sincer. Am văzut mâna lui cum s-a pus pe burtica ei, care apropo deja începe să se cunoască, apoi a sărutat-o pe obraz. Face asta special ca să îi văd eu cât de fericiți sunt? Ahh! Îi urăsc pe amândoi!