Waiting for the sunrise

35

Din perspectiva lui Dylan

— Ești bine iubitule?

— Da. Îi răspund sec Vanessei dar gândul meu zboară la Mia.

— Te-ai schimbat de când a venit Mia. Te gandești la ea nu?

— Nu.

— Acum cinci luni mi-ai spus că mă iubești, că mă vrei inapoi. Acum că știi adevărul putem fi împreună. Ce s-a schimbat Dylan? De ce nu te mai simt ca înainte?  Mă întreabă cu lacrimi în ochi mângâindu-mi spatele.

    — Totul s-a schimbat Vanessa. Nu mai e nimic la fel.

    — O iubești?  După ritmul respirației și vocea șoptită îmi pot da seama că acum plânge.

    — O iubesc, la naiba! Dar nimic nu mai poate fi la fel acum. 

Mă ridic de pe pat și fără sa o privesc ies din dormitor. O vreau înapoi. Acum că știu ce simte și ea nu pot lăsa lucrurile așa. Dar nu pot să îmi scot privirea ei din minte când a văzut-o pe Vanessa. M-a privit cu ură. Și o înțeleg, i-am garantat ca totul între mine și Vanessa s-a terminat. Mai idiot nu pot fi. De când ne cunoaștem o tot fac să sufere.

    — La naiba!  

Iau o sticlă de Whisky din barul tatălui meu și fără să mă gândesc duc sticla la gură consumând aproape jumatate de sticlă odată.

    — Dylan! Nu face vreo prostie. 

Ignor vocea Vanessei și ies din casă cu sticla în mână. Intru în mașină și conduc cu viteză spre apartamentul unde locuiește Mia. Trebuie să o văd! Nu pot să o pierd.

    — Mia! 

Încep să strig când cobor din mașină. Urc scările până la etajul ei, mă împiedic de câteva ori până să ajung. Simt cum alcoolul ia stăpânire asupra corpului meu și abia mă pot controla. Bat la ușa apartamentului ei și în timp ce aștept beau și restul de alcool ce a rămas în sticlă.

Din perspectiva Miei

Am închis ușa după mine și fără să îmi pot controla corpul cad în genunchi lipsită de puteri.

    — Te urăsc Dylan Cooper! Mi-ai distrus viața! Îmi doresc să șterg trecutul nostru, să nu te fi cunoscut niciodată!   

Lacrimile îmi curg șiroaie pe obrajii ce simt că îmi iau foc.  Simt o durere în piept ce nu mă lasă să respir. Dezamăgire, dispreț, iubire, ură... simt că o iau razna. De ce mi-a făcut asta? Credeam că va fi diferit de data asta! 

M-am ghemuit pe podea și am continuat să îmi vărs amarul. Nu știu cât timp a trecut, dar în final mă ridic și merg tarâș la baie, intru în duș fără să îmi scot hainele și las apa rece să îmi cadă în cap. Lacrimile mele fierbinți se contopesc cu stropii de apă rece. Încep să tremur imediat ce frigul pune stăpânire pe întregul meu corp. Vreau să simt frigul, să nu mai simt durerea din suflet! Să-mi amorțească inima.

Bătăi puternice în ușă mă fac să mă trezesc la realitate dar le ignor. Nu am putere să plec de sub jetul de apă rece. Mi-e frică că dacă voi ieși încep să simt din nou.

    — Mia! Deschide!

Vocea lui mă face să tresar. Închid apa și merg ca un zombi spre ușă lăsând în urmă șiroaie de apă. Deschid ușa și îl văd pe brunet cu o sticlă goala în mână. Plânge! La fel fac și eu și încep să îl lovesc cu pumnii în piept atunci când se apropie de mine.

    — Ești un gunoi! Te urăsc! Nu vreau să te mai văd! Pleacă! De ce ai venit? Să vezi cât sufăr? Aici sunt, ești mulțumit? 

Mă cuprinde cu ambele mâini forțandu-mă să intru în apartament, așezându-mă pe canapea. Se așează în genunchi în fața mea cuprinzându-mi fața cu mâinile.

   — Iartă-mă! Sunt un prost. Dar te iubesc Mia! Te rog, iartă-mă!

— Pleacă Dylan! Te așteaptă Vanessa. Ți-ai dorit atât de mult să te împaci cu ea. Eu nu-ți mai stau în cale. Fiți fericiți.

I-am spus cu inima în bucăți când m-am mai liniștit.

— Decizia a fost a mea de a ne despărți. Ce faci cu viața ta dupa nu mă privește.

Mă ridic de pe canapea și intru în baie apoi încui ușa. Inima mea bate cu putere și durerea în piept nu mi-a dispărut. Trebuie să-l las să plece. E dureros să știu că s-a împăcat cu Vanessa, dar până la urmă e vina mea. Copilăriile mele ne-au distrus relația. Trebuie să îmi asum greșelile.

Încerc să ascult ce se întâmplă pe partea cealaltă a ușii. Dar nimic. Sper să insiste, să-mi spună că nu o vrea pe Vanessa și că eu sunt tot ce își dorește. Dar nu se întâmplă nimic. Îmi șterg lacrimile și încerc să mă calmez, dar lacrimile curg și curg fără control.

Îmi scot hainele ude leoarcă și intru în duș, de data aceasta pornesc apa fierbinte, cat de fierbinte pot suporta. Îmi relaxez corpul sub stropii de apa și las toate sentimentele să mă răvășească.

— Trebuie să mergi mai departe Mia, s-a terminat.

Îmi repet printre lacrimi. E mai bine așa, fiecare pe drumul lui.

Ies cu inima în gât din baie sperând să îl găsesc acolo așteptându-mă. Dar tot ce găsesc e o încăpere goală, o canapea udă și stropi de apă pe podea. El... el nu mai e.

...

— Mia, te aștept în mașină!

Aud glasul mamei și incep să grăbesc ritmul. Îmi iau geanta și ies din apartament coborând scările în grabă. Astăzi îl voi cunoaște pe iubitul mamei, ne vedem la un restaurant din centru.

— Wow! Mama, arăți superb!

O privesc din cap până în picioare, rochia roșie mulată îi vine superb.

— Mulțumesc iubita mea.

Văd cum îi tremură mâna atunci cand bagă cheia în contact.

— Totul va fi bine mama.

Mă privește cu un zâmbet mare și pornim spre restaurant.

Intrăm în încăperea plină de oameni, cupluri, familii fericite si oameni de afaceri. Restaurantul este unul de lux, ceea ce ma face să mă gândesc că iubitul mamei își permite.

    — Aceea este masa noastră.

Mama face semn cu capul spre o masă de lângă fereastră, caut cu privirea bărbatul ce îmi face mama să zâmbească și coincidența asta mă omoară. Ce caută Dylan Cooper în același restaurant în această seară? Inima începe să îmi bată cu putere și abia reușesc să merg în spatele mamei mele.

Se oprește în dreptul unei mese și aproape mă ciocnesc de ea. Bărbatul de la masă este îmbrăcat la costum, foarte galant și familiar. Se ridică când ne vede și zâmbește.

    — Bună seara! Arătați minunat!

Dylan stă în fața iubitului mamei mele și rămâne șocat atunci când mă vede. Ochii lui mă străpung și încep să mă simt goală pe interior.

    — Mia, el este Christian. Christian, ea este fiica mea Mia.

    — Îmi pare bine Mia!

Bărbatul din fața mea se apropie și îmi pupă ambii obraji. Încep să tremur vizibil gândindu-mă că Dylan este prezent, și neliniștea crește tot mai mult atunci când îmi dau seama de ce se află aici.

    — Dylan! Ridică-te, întâmpină aceste frumoase domnișoare. 

Dylan se ridică stângaci aproape răsturnând paharul cu vin din fața lui.

    — Dylan este fiul meu.

Ne-am privit în tăcere și am simțit că mi se face rău. Tensiunea îmi crește și simt cum venele sunt pe cale să-mi explodeze. Picioarele mi se înmoaie, am auzit bine? Ce joc mizerabil îmi mai rezervă viața?