FIRE BREATHER | needitată

III

Alessandra's POV

Deci aveam sa vorbesc cu el in intuneric.Perfect.Macar am timp ca sa ma calmez pana vine el.Nu vreau sa par stresata sau speriata, pentru ca sunt.

"Acum te-ai calmat?"a spus o voce masculina din intuneric.El era.Parca mi-a citit gandurile.Nu!Trebuie sa incetez sa ma comport ca un copil in fata unui detinut.Eu sunt agent de politie.Nu are ce sa-mi faca.

"Serios?Asteptam ca tu sa fii gata."am spus increzatoare.

"Ma rog.Esti aici ca sa ma faci sa-mi destainui trecutul?"

"Sunt aici pentru ca trebuie."i-am raspuns rece."De ce nu iesi din intuneric?"

"De ce nu vii aici?Doar esti un agent de politie, nu?Sunt legat."A scuturat lanturile ca sa-mi demonstreze."Nu-ti pot face rau."

Am inghitit in sec si am pasit in intuneric.Nu am de ales.Trebuie sa-i arat ca nu-mi e frica de el.

"Acum ce..."m-a apucat de bratul drept si m-a lipit cu spatele de corpul lui.Am incercat sa ma misc si sa-mi iau arma ,dar nu am putut.Mi-a pus o mana la gura , in timp ce cu cealalta imi tinea mainile strans la spate.Si-a apropiat fata de umarul meu si l-a sarutat usor , urcand pe gat.Inima a inceput sa-mi bata haotic si m-am blestemat pentru asta.

"Iti dau posibilitatea de a alege.Ori pleci de aici si nu te mai intorci niciodata, ori o sa descarc arma ta in gatul tau frumos."mi-a soptit la ureche, apoi mi-a presat arma pe gat.Cum a reusit sa mi-o ia fara macar sa simt?"Hm...voi oamenii aveti nevoie de arme atat de jalnice ca sa va aparati?"

Voi oamenii?Am marit ochii cand m-a lovit in tampla cu arma.Sange cald mi s-a scurs pe fata si am inghetat de frica.

"Nu ti-am auzit inca raspunsul."mi-a soptit el putin enervat.

"B-bine."am spus eu si atunci mi-a luat arma de la gat si mi-a pus-o inapoi in centura mea.

"Bun.Daca o sa te mai vad, nu iti voi mai da posibilitatea sa alegi pentru viata ta."a spus si mi-a dat drumul.

Am iesit repede din camera si am fugit pana la iesire, ignorand toate tipetele care ma rugau sa ma opresc.Cineva m-a apucat de brat si mi-am intors privirea.Era Georg.S-a uitat la mine cu ochii plini de mila si am izbucnit in plans.M-a cuprins intr-o imbratisare si mi-a mangaiat spatele usor.

"Idiotii aia!Nu pot sa cred ca ti-au facut asta!"

"E vina mea!"am spus printre lacrimi.

Mi-a sters cu maneca sangele de pe frunte.

"Nu, Alex.Nu este.Sunt atat de obsedati sa-i rezolve cazul, incat au trimis in cusca leului un miel."

"Nu intelegi.Este ceva la el care ma inspaimanta!Este mult prea puternic.Dar...asta ma face sa vreau sa ma intorc."

"Gata.Nu te mai invinui.Nu te mai intorci acolo!E un psihopat!Cine stie ce are in minte?Imi e si sila sa magandesc la ce ti-ar putea face!"

"Dar..."

"Shh..."m-a intrerupt el.

"Trebuie sa ma intorc!"am spus si am incercat da plec.Simteam cum mi se inmoaie picioarele si Georg m-a strans mai tare de brate , smucindu-ma usor.

"Nu te duci nicaieri.Te vei duce acasa si vei dormi.La naiba!Este a doua oara azi cand mai ai putin si lesini."

M--a luat in brate si m-a dus in masina lui.Am vrut sa-mi pun centura, dar mi s-au impleticit degetele.Georg a observat asta si m-a ajutat.Ma simteam atat de rau.Mi-am rezemat capul de usa masinii si am inchis ochii, in speranta ca nu imi voi mai simti capul invartindu-se.

Cand am deschis ochii era intuneric.Adormisem.Eram invelita cu o patura in patul meu.Am incercat sa ma ridic si am auzit niste voci agitate.Erau mama si tata care se certau.

"Nu o mai putem lasa aici!"

"Imi pare rau, Elizabeth.A primit ordine si nu le poate incalca."

"Dar este puiul meu!Nu vreau sa aiba inima ta de gheata!"

"Mama?"am spus eu cu lacrimi in ochi.

Tipetele s-au oprit si pasi grabiti s-au indreptat spre camera mea.Mama a venit la mine si m-a strans in brate de parca m-am intors din morti.

"Am zburat pana aici imediat ce am auzit ce s-a intamplat.Cum te simti?"

"S-unt bine, mama.Nu ai de ce sa-ti faci griji.C-cat am dormit?"

"Aproape 10 ore."a spus tata rece.

"E in regula, scumpo.Odihneste-te cat de mult ai nevoie."

"Mama ta are dreptate.Maine te vei duce iar la el."mi-a spus tata pe acelasi ton neutru.

Mama a inceput sa planga si i-am sters lacrimile, zambind.Trebuia sa fiu puternica pentru ea si sa-l fac mandru pe tata.

"E in regula.E asa cum mi-ai spus tu mereu.Nimeni nu merita sa fie singur.Nici macar el.Cine stie de ce e asa sau ce a facut?Iti promit.Te voi face mandra."

"Sunt deja.Esti puiul meu.Cred ca...nu sunt pregatita sa te vad aruncandu-te in ceva atat de periculos."

"Hai, Elizabeth.Sa o lasam sa se odihneasca."

Au plecat din camera si m-am afundat cu fata in perna.Am tipat pentru ca simteam nevoia sa ma descarc si mi-am sters lacrimile.Cum a reusit sa ma faca sa ma simt atat de rau?Nici macar nu m-a privit in ochi.Maine ne vom intalni din nou.Maine s-ar putea sa il vad cum se bucura sa ma vada cum tarasc in propriul sange.Nu pot sa adorm cu gandurile astea, dar sunt prea obosita.

***

O femeie frumoasa ma tinea in brate si ma proteja de ploaia abundenta.Paream sa ne aflam in mijlocul pustietatii, inconjurate de pietre uriase.Statea in genunchi, murdarindu-si astfel rochia neagra pompoasa.Parul ei blond, perfect, ii cadea pe umeri, iar ochii ei albastri pareau sa fie lipsiti de emotii.M-am intors si am vazut o groapa imensa in pamant care parea sa duca intr-o pestera subterana.M-am apropiat de ea, despartindu-ma de bratele femeii.Am aruncat o privire in jos, dar nu se putea vedea nimic.Sunete au inceput sa se auda din adanc.Pareau sa fie sunetele unei lupte.Mi-am intins micutele maini catre groapa, iar femeia m-a tras inapoi.

"Nekomata, fugi!"o voce disperata de barbat s-a auzit din adancul pesterii intunecate.

Pe obrazul femeii s-a scurs o lacrima, fata ei ramanand lipsita de grimasa.M-a luat in brate si s-a ridicat.S-a intors cu spatele la groapa si a sarit spre cer, aterizand pe stanci.Parca zburam.

***

"Alex, trezeste-te.Trebuie sa mergi."a spus mama, scuturandu-mi umarul usor.

"Hmm...am avut un vis...ciudat."

"Iar ai avut unul din cosmarurile acelea oribile?Credeam ca hipnoza functioneaza."

"Nu...functioneaza.Am visat aceeasi femeie, dar de data asta nu a fost un cosmar, si acel barbat nu mai era."

"Hmm...este bine si asa."mi-a mangaiat obrazul.

De cand ma stiu, visez mereu aceeasi femeie ,un barbat si un castel urias inconjurat de o gradina de trandafiri rosii si statui ce inchipuiau femei frumoase si triste.Mereu ii visam cum se luptau cu altii la fel de frumosi ca ei.Parca zburau cand faceau asta.Mereu castigau.Mereu ii vedeam pe cei care voiau sa le infiga o sabie in inima cum cadeau pe pamant si tipau "Intr-o zi veti pierde, iar Alessandra va muri!".Nu stiu ce insemna.Nu stiu de ce le visez mereu aceleasi chipuri perfecte sau acelasi castel.Acum a fost atat de diferit!Barbatul nu mai era si femeia parea sa ma protejeze.Inainte imi era frica de ea, de ce putea sa faca, dar acum ma simteam in siguranta.