FIRE BREATHER | needitată

IV

Alessandra's POV

Parintii mei au refuzat sa plece inapoi in Berlin.Vor pleca diseara, cand voi ajunge acasa in siguranta si dupa ce mi-am indeplinit ordinul de a discuta cu probabil cel mai periculos detinut din tara.A trebuit sa folosesc mai mult machiaj ca de obicei din cauza cercurilor negre din jurul ochilor care imi infatisau tristetea si oboseala.

"Vino.Voi conduce eu."mi-a spus tata din usa baii.

"Nu este nevoie.Ma pot descurca.Tu ramai aici si linisteste-o pe mama."i-am raspuns rece.

A oftat, incuviintand din cap.A plecat si m-am grabit spre iesire, in speranta sa nu se razgandeasca.

"Alex, nu ai mancat nimic."mi-a spus mama din bucatarie.

Imi pregatise micul dejun si aproape imi parea rau ca nu aveam de gand sa-l mananc.Arata atat de bine in comparatie cu "micul dejun" cu putine calorii pe care sunt obrigata sa-l mananc de obicei pentru a ma mentine in forma. Am luat un mar din cosul cu fructe  si am muscat din el.

"Arata splendid, mama, trebuie sa plec imediat daca nu vreau sa imi supar pacientul."

"Am sperat ca te voi pacali de data asta.Ai grija de tine, Alex."mi-a zambit ea timid.

Am fugit spre masina, uitandu-ma ingrozita la ceas.Nu pot intarzia azi.Am condus ca o nebuna, nepasandu-mi de trafic.Range Roverul meu era sa o incaseze din cauza ca era sa nu vad la timp o curba.Pe ploaia asta imi era apoape imposibil sa vad prea multe.Ma bucur totusi ca la ora aia nu era nimeni pe autostrada.

In timp ce mergeam pe drumul laturalnic care ducea spre inchisoare, am simtit cum stomacul mi se introarce pe dos.Era mult mai intunecat decat pe autostrada din cauza copacilor cu coroane imense care se aliniau de-a lungul drumului.M-am uitat din nou la ceas.Era aproape 5.Am fost atat de speriata, incat am uitat sa dau drumul la caldura si aproape ca mi-au intepenit mainile pe volan.Diminetile de octombrie sunt destul de reci aici, mi-am spus in timp ce observam nuanta de mov a mainilor mele.

Am ajuns la poarta imensa si s-a deschis imediat, lasandu-ma sa intru in curtea inchisorii asteia blestemate.Am parcat-o langa restul masinilor si m-am grabit spre vestiare.Nu era nimeni acolo si am inceput sa ma intreb de ce.Macar nu eram nevoita sa ma simt ciudat pentru ca eram singura femeie.M-am schimbat in salopeta neagra de munca si mi-am pus centura in care imi tineam arma si gloantele de rezerva.Usa de la vestiare s-a trantit si am auzit pasi grabiti care se apropiau de mine.

"Alex!"i-am recunoscut vocea lui Tom, care a aparut cateva secunde mai tarziu, de dupa dulapuri.

"Ce s-a intamplat?"

"Detinutul de ieri...a...a luat-o razna.A atacat cativa ofiteri.A fost impuscat de cateva ori...dar nu s-a oprit.Nu am mai vazut asa ceva in viata mea!"a spus, respirand greu din cauza alergatului.

"Poftim?"am spus cu gura cascata.

"Esti ultima sansa.O sa omoare pe cineva in curand, daca nu faci ceva."

"Eu....d-dar ce as putea eu sa fac?"

"Ce ai facut si ieri.Te rog, incearca macar!"

Am inspirat adanc ca sa-mi fac curaj."Sa mergem!"am spus hotarata, fugind in directia zgomotelor.Nu am de ales.Trebuie sa fac asta.Vietile unor oameni nevinovati sunt mai pretioase decat viata mea mizerabila.

Zeci de ofiteri inarmati formasera un cerc dupa care nu puteam vedea nimic.

"Vezi-ti de locul tau, javra!"a spus unul din ofiteri.

"Nu, tu sa ai grija, om bun de nimic!"

El era.Avea atat de multa furie in voce.M-am impins in interiorul cercului cu toata forta.M-am lovit de cineva si am simtit ca mor de rusine.Perfect.Acum mi-am gasit momentul sa fiu neindemanatica.M-am uitat in sus ca ca-i intalnesc privirea.Nu era furios, asa cum ma asteptam.Era uimit.