FIRE BREATHER | needitată

XXVIII

Alessandra's POV

Stăteam întinsa pe un câmp acoperit de flori albe, îmbrăcată intr-o rochie albă, de mireasa.Era foarte pompoasă si avea un corset fara bretele care imi arata talia mult prea subțire, urmare a zilelor întregi in care m-am înfometat.Totusi, ma simteam...frumoasa.Daca asta nu era raiul, nu stiu ce era.Cerul era atat de senin, iar briza ușoară imi mângâia pielea rece si provoca florile sa producă un fosnet liniștitor.Ma simteam...in siguranța.

Nu am inchis ochii de mult timp cand am simtit o picătura de apa lovindu-se de pleoapa mea, îndemnându-ma sa-mi deschid ochii.O picătura mi-a aterizat pe buzele întredeschise, aproape ca un sărut.

Cerul era întunecat, iar picături mari cădeau din cer, pătandu-mi rochia de un alb imaculat de parca ar fi fost vin.Mi-am lins buza si gustul de rugina mi-a înjunghiat limba.Aerul curat de dinainte mirosea a disperare si durere si...sânge proaspăt.Era un miros înecăcios si neplacut.Florile delicate din jurul meu s-au transformat in trandafiri negrii.

Am inceput sa aud niște suspine in din depărtare si m-am ridicat imediat.Am inceput sa fug spre direcția suspinelor cu greu, datorită spinilor care mi se agățau de rochie de parca nu voiau sa ma lase sa ma apropii de acele suspine pe care, de fapt, nu le puteam auzi, dar...le simteam.Era dureros si de aceea...trebuia sa le fac sa taca.Am continuat sa fug sfâșiindu-mi rochia si zgâriindu-mi picioarele.

Suspinele au inceput sa devină insuportabil de dureroase cu cat mai mult ma apropiam de ele.Cand am ajuns in fata unui rau de sânge, am știut de unde veneau suspinele.In acel rau, se afla o figura întunecata, aproape ca o umbra.Plutea pe fata, înecându-se, dar nu se lupta sa trăiască.Am intrat fara nicio ezitare si am întors acea ființa pe care simteam ca o cunosc.S-a agățat de brațul meu si si-a deschis ochii largi, trăgând tot aerul in plămâni pe care il putea lua.Se simțea de parca am inspirat viata inapoi in el.Cand s-a uitat in ochii mei si mi-a luat obrazul in palma am realizat cine era.

"Bill..."am șoptit, nefiind in stare sa imi găsesc vocea.

"Iubirea mea..."a șoptit la rândul lui, dar cu o tandrețe in voce care mi-a facut sufletul sa se strângă."Te-ai întors la mine.Am crezut ca o sa mor fara tine."

Pentru un anume motiv, am simtit nevoia sa in strâng si mai tare in brate.Ceva era diferit la el.Ochii lui nu mai erau roșii si necruțători.Erau căprui, calzi si puteam vedea clar iubirea din ei.

"O sa ma părăsești din nou?"a spus de data asta cu un suspin, urmat de niște lacrimi sângerii care i se împrăștiau in albul ochilor si care ii traversau tâmplele datorită poziției in care se afla.Am simtit ceva înjunghiindu-ma in inima atunci.

"Sunt aici..."am spus temătoare, fara ca macar sa stiu ce trebuia sa fac.

"Nu, iubirea mea.Am nevoie sa te trezești.Am nevoie de tine cu adevarat...O sa ma sinucid daca o sa mai îndur încă o zi fara tine."

L-am zdruncinat involuntar la auzul vorbelor absurde.

"Ce fel de vorbe sunt alea?!Cum poti sa imi spui asa ceva?!O sa ramân aici.Nu o sa te părăsesc."lacrimi de frica mi-au încețoșat vederea atunci cand mi l-am închipuit făcându-si rau din cauza mea.

"Nu aici, iubirea mea.Nu aici."a repetat, inchizandu-si ochii si apropiindu-si sprâncenele de parca îndură niște dureri cumplite.