Iadul va îngheța pana sa mai am o șansă la fericire.
Alessandra iubeste persoanele care o ranesc pentru ca nu intelege ca iubirea se castiga.Isi iubeste parintii care i-au distrus copilaria si isi iubeste prietenul care o batea ca si sport.Vrea doar...
L-a ales pe el.Dupa tot ce i-a facut a fugit in brațele lui pentru alinare.Nu pot sa o învinovățesc, pentru ca eu am respins-o.Atunci...de ce ma simt de parca am pierdut ultimul motiv care ma mai ținea sănătos la cap?
Nu pot pleca nicăieri de data asta.Va trebui sa stau lângă usa si sa ii aud gemetele, la fel ca atunci cand mama ei ii avea locul.Nu s-a schimbat nimic, cu excepția ca de data asta Bill va primi ce vrea.Eu o sa fiu forțat sa le vad copilul crescând si sa-i vad chipul Alessandrei din ce in ce mai clar in fiecare zi.
Stăteam in genunchi in fata ușii, cu fruntea sprijinita de peretele coridorului, plângându-mi sufletul afara.Puteam sa o aud sărutându-l.O puteam auzi descheindu-si fermoarul de la rochie.O puteam auzi gemand.Nu ii pasa ca sunt acolo.Normal.De ce i-ar pasa?Doar sunt un idiot care nu a vrut sa mai aibă nimic de-a face cu ea.
Mi-am mușcat mâneca de la geaca de piele atat de tare, încât am simtit cum mi se rupe osul.Eram atat de disperat sa incep sa zbier sau sa sfărâm peretele, încât am inceput sa imi sfărâm oasele de la brațul stâng in loc.
*** "Bill o sa fie foarte nervos ca ai plecat."a apărut Sebastian in tocul ușii.
"Si?Nu mai puteam sa ii aud!"m-am uitat la el cu ura, regretând imediat.Mi-am sters lacrimile, deși continuau sa curgă."Imi pare rău.Nu am vrut sa tip la tine."
"Stiu."s-a apropiat de mine si s-a lăsat pe vine."Sentimentele tale pentru Nekomata...Trebuie sa scapi de ele.O sa iti facă doar rău."
"Nici daca as vrea nu as putea renunța la ele.Am ajuns prea departe ca sa pot sa fac asta."
S-a încruntat, dar nu era nervos.Ochii lui verzi s-au umplut de vină.Ca de obicei, el lua vina pentru idioțeniile pe care le făceam.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Nu mai plânge, frățioare."mi-a sters lacrimile si mi-a mângâiat obrazul."Stii ca nu suport sa iti vad ochii aia frumoși ai tai întristați."mi-a zâmbit.
L-am luat in brate si mi-am împins urechea in pieptul lui, imaginându-mi ca încă mai avea o bătaie de inimă.Am inceput sa plang si mai tare, fara sa pot sa ma mai opresc.Mereu ma simteam protejat in brațele lui.
"Lasa tot afara, frățioare.O sa fie bine."
"Ce m-as face fara tine?!"am țipat eu printre suspine."Sa nu îndrăznești sa ma lași singur!"
"Va veni ziua in care o sa mor..."a inceput el.
I-am luat fata in palme si l-am facut sa se uite in ochii mei.
