3. James

5.1K 228 17
                                    

Sunt nervos. Foarte nervos.

Nu înţeleg cine e.

Nu înţeleg care-i interesul ei.

Nu înţeleg cine dracu se crede.

Efectiv apare dintr-o dată,îl bagă pe Ramses în spital,mă ameninţă pe mine și acum îndrăznește să mă provoace la o luptă?

Nu știe că bătaia doare?

Îmi las pumnii pe lângă corp în timp ce ies din încăpere și intru în Audi.

Parker văd că s-a făcut nevăzut,sărutându-se probabil cu vreo târfă. Tipic lui

Îmi pornesc prinţesa,mușchii relaxându-se imediat iar adrenalina ajungându-mi deja în sânge.

Calc acceleraţia,acul ducându-se imediat la 210 pe străzile N.Y.

Râdeam.

Mă simt ca un maniac ce se pregătește de luptă.

O să te distrug Smith.

                        
                               ***

O bătaie repetată în ușă mă face să mă ridic enervat din pat,pregătit să încep un război cu persoana care a îndrăznit să mă trezească.

Deschid cu gândul de a zice ceva,dar mă opresc când o observ pe Maia tremurând. O iau in brate imediat,mirosul de alcool si tutun invadându-mi nările.

Ce-ai făcut copilă..

O pun pe canapeaua din sufragerie,invelind-o cu o pătură.

Ea se cuibărește și se uită la mine speriată.

Îmi pare rău James.

Vocea ei îmi zdrobește sufletul. Este tristă. Îndurerată. Rănită.

Mă arde curiozitatea de a știi cum și de ce a ajuns așa.

Oare a păţit ceva? Sau i-a făcut cineva ceva?

—Ce ai făcut Maia?întreb cu un oftat sincer

I-am minţit pe părinţi zicând că dorm la Marisa dar defapt noi am fost în club. Am băut câteva shoturi apoi ne-am împrietenit cu niște băieţi...

Se oprește și trage  aer în piept,lacrimi curgându-i pe faţă.

Dacă aflu că acei băieţi i-au făcut ceva,îi caut pânâ îi găsesc și ii fac dispăruţi de pe această planetă .

Și stai,stai. Maia tocmai a ieșit în club la 16 ani?

Ne-au oferit din băutura lor,ei cumpărându-și sticle,iar noi am acceptat. Am acceptat James. Realizezi cât de proastă să fiu?
Am băut cu ei. Eram intr-o stare mare de adrenalină. Apoi ei au scos niște chestii rulate. Am înţeles imediat că era iarbă iar din cauza alcool-ului am tras și eu James. Am fumat un joint întreg. Realizezi asta?

Lacrimile ei curg si mai alert pe faţă. Se vede cât de dezamăgită e de ea și de comportamentul ei.

Sunt șocat de ce aud. Nu pot să cred că în faţa mea chiar stă Maia. Maia,copilul modern cu 10 pe linie. Maia care nu minte,nu bea,nu fumează.

Când a ajuns surioara mea așa?

Când am scăpat totul de sub control și am lăsat-o liberă?

Refuz ca Maia să ajungă ca mine!

Refuz să cred că s-a schimbat așa drastic.

—La 4 am rămas doar noi în club. Eu si Marisa eram bete complet,neștiind nici să mergem.
Băieţii ne-au întrebat dacă vrem să ne ducă acasă iar noi am refuzat. Nu puteam merge acasă. Părinţii Marisei știau că dorm la mine,iar ai noștrii că dorm la Marisa. Cam așa copilăresc ne-am purtat.
În fine..ei au propus să mergem la ei dar noi am refuzat. Eram bete dar nici așa incompetente.

Am încercat să plecăm de acolo dar nu ne puteam mișca. Cădeam și vomitam unde apucam.
Realizezi cum mă simţeam și cum eram?

Ei au venit după noi. Ne-au luat în braţe și ne-au băgat in masina lor zicând că nu ne pot lăsa acolo.

—Aţi ripostat?zic repede,fiind deja nervos și agitat

—Nu. Nu puteam. Nu aveam forţă în membre. Am decis să îi lăsăm să ne ducă unde vor ei. Nu ne gândeam la consecinţe.
În momentul ăla nici nu mă gândeam că există consecinţe

Zice începând să plângă și mai tare.

Ne-am trezit după câteva ore  într-un apartament. Era în jur de 8.continuă ea

Mă uit la ceas...La naiba,e 12.

—Ce s-a întâmplat apoi?zic curios și deja abţinându-mă de la multe

Maia se uita la mine. Speriată.
Văd o reţinere în a-mi zice iar asta îmi cauzează o stare de neliniște.

—Zi-mi odată!ţip deja nervos

—Am făcut sex cu Ramon,James! Am făcut sex cu o persoană pe care am cunoscut-o la club. Am făcut sex și nu m-am opus! Eram încă beată. Nu știam ce se întâmplă si cu toate astea nu l-am îndepărtat când a venit la mine în cameră.

Iar atunci tot universul îmi picase în cap. Vedeam negru în faţa ochilor iar cărămizile mi se spărgeau una câte una în cap.

M-am ridicat de pe canapea,uitându-mă cu atâta dezamăgire la persoana pe care o iubesc cel mai mult.

Am luat vaza și am aruncat-o în perete,luând și alte lucruri pe care le auzeam cum se sparg.

Îi aud vocea Maiei ca prin ecou,dar oricum,nimic clar.

Sunt nervos,dezamăgit.

Cum a putut să facă asta?

—James îmi pare atât de rău.

Trupul ei se lipește de al meu,implorându-mă s-o iert.

O desprind de pe mine,uitându-mă din cap până-n picioare la ea.

Mi-e rușine că e sora mea

Dar în același timp..cum aș putea s-o judec? Și eu mi-am pierdut virginitatea exact la fel. Mort de beat cu o târfă mai mare decât mine.

Dar ea nu trebuia să ajungă așa.
Nu pot s-o privesc cum se distruge.
Nu pot să accept că o să ajungă ca mine

—Sunt așa dezamăgit Maia. Mă așteptam la mai mult de la tine. M-am înșelat. Ar trebui să pleci.zic de data asta calm

Nu cred că pot s-o privesc si  sa nu ii dau două palme pentru ce a făcut.

—James nu pot pleca. Cum mă duc eu așa acasă? Or să mă omoare părinţii. Te rog James,nu le zice nimic. Te rog!

Mă uit la ea și observ cum e pe cale să plângă iar. Deșii a dovedit cât de proastă e, e totuși sora mea. Nu pot să îi fac rău.
Și-a făcut ea destul

—Du-te și fă un duș. Ia-ţi haine din camera amenajată special pentru tine. Sigur vei găsii.zic calm,așezându-mă pe canapea.

Ea dă din cap și pleacă,lăsându-mă în păcatele mele.

Când am ajuns să pierd controlul în viaţa mea?

JAMESUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum