JAMES

7. James

Să ieși din celula în care stai o săptămână ca mai apoi să vezi cum un dobitoc care îsi ia titlul de "tată" vrea să își lovească fiica,este deranjant chiar si pentru mine.

Aveam atâţia nervi când am văzut încât nu m-am putut abţine să nu-l lovesc.

Prima dată nu i-am văzut faţa bietei fetei ,dar și când am văzut-o am zis că Dumnezeu își bate joc de mine.

Puteam să feresc mii de fete de acest scandal și eu fix pe ea am apărat-o.

Chiar credeam că n-o să o mai văd niciodată și s-a întâmplat contrariul.

Acum stau pe un scaun într-ul salon de spital,încercând să aflu de ce a leșinat Emma.

Părea slăbită și poate asta i-a cauzat starea de leșin.

Mă ridic de pe scaun și caut un doctor care să îmi zică în ce stare e.

Vreau să plec acasă ca să pot să dorm

Patul din celulă mi-a cauzat doar crampe.

Observ un doctor așa că îl opresc,nepăsându-mi că purta o conversaţie.

—Cum se simte Emma Smith?zic spre băiatul din faţa mea,care se intitulează doctor,dar nu are mai mult de 25

Acesta își dă ochii peste cap,fiind deranjant că l-am deranjat,apoi caută în niște foi răspunsul la întrebarea mea.

—Se pare că tânăra a suferit un atac de panică care s-a acumulat cu nervi și oboseală. Și pare că nu a mâncat de ceva timp,fiind foarte palidă și slăbită.
Oricum este stabilizată iubita ta deci te poţi duce la ea.zice nepăsător

—Nu e iubita mea.i-o întorc repede ca mai apoi să plec spre salonul ei

Ajuns acolo nu știam dacă să intru sau să plec naiba acasă.

Aș pleca dar îmi aduc aminte că fata asta nu are pe nimeni momentan în acest spital,deci probabil e lăsată în voia Domnului.

Apăs clanţa și o pot vedea cum doarme,liniștită.

Era conectată la diferite aparate și asta era destul de straniu.

Nu am mai fost într-un spital de o tonă de timp.

Urăsc spitalele.

Ochii ei se deschid încet,aţintindu-mă cu privirea.

Îmi e milă de ea puţin,sincer.

Nu cred că merită cineva să treacă prin ce trece ea acum.

—De ce sunt aici?se aude vocea ei stinsă,fiind derutată

—Ai leșinat și te-am adus la spital.zic calm,oftatul ei auzindu-se imediat

—Vreau să plec.zice vrând să se ridice dar o opresc

—Ai nevoie de odihnă. Așa a spus...doctorul. Și a mai spus că este posibil să nu fii mâncat de ceva timp. Este adevărat?zic de parcă mi-ar păsa

—Eu..Nu e treaba ta!se răstește,devenind iar fata pe care am cunoscut-o

—Foarte bine. Oricum nici nu știu de ce dracu mi-a păsat de starea ta. Defapt nu mi-a păsat,mi-a fost doar milă.zic cu scârbă,părăsind salonul.

Se aude o bubuitură dar nu mă mai întorc înapoi. Vreau acasă.

Ies din spital,aruncându-i o privire urâtă doctorului care nu îmi inspiră deloc încredere,apoi pornesc spre casă.

Ajuns acasă mă pun în pat și încerc să dorm dar nu pot,gândurile mele bântuind spre abis.

Ce caută ea în blocul meu?