JAMES

28. Emma

2 ani mai târziu

Am închis ușa dulapului și am plecat spre ora doamnei Simpson, profesoara mea de economie . Mă uit rapid la ceasul de pe mână și îmi dau seama că am întârziat deja 5 minute, ceea ce mă duce deja la lista persoanelor ascultate.

Oftez și grăbesc pasul, fiind pur și simplu frustrată că deja am întârziat la prima mea oră de pe semestrul 2.

Intru în clasă cu discursul pregătit pe vârful limbii.

-Îmi pare rău de întârziere doamna Simpson doar că -

Mă opresc atunci când îmi îndrept privirea spre așa-zisa "doamnă Simpson" .

Imi mușc buza de stânjeneala căpătat și încerc să ascund cât de ciudat mă simt acum. În fața mea nu era nicio doamnă Simpson, ci un bărbat la vreo 25 de ani, bine făcut, cu puțină barbă și care care la dracu de nu-mi părea foarte puțin cunoscut însă.. Mnah, cred că probabil îl confund. Îmi scutur puțin capul și sunt atentă mai mult sau mai puțin la bărbatul din fața mea.

-Tu trebuie să fii Emma Moore, singura studentă care nu a ajuns la timp la acest curs .se aude vocea sa puternică

Dau din cap robotic, neștiind ce să zic. Am întârziat la prima oră cu un profesor nou, care pe lângă că pare al dracu de înfumurat, pare și că îl deranjează mai mult decât mă așteptam că i-am întrerupt ora.

-Poți să îți găsești un loc să te așezi dar este ultima dată când te primesc la ora mea dacă mai întârzii.

Încerc să mă abțin să nu îmi dau ochii peste cap și pornesc din loc, căutând un loc unde să mă așez.

Ochiesc o bancă liberă și mă pun în ea, începând să-mi scot materialele necesare.

-Revenind, se aude vocea ciufutului, eu sunt noul vostru profesor, White Michel și am 23 de ani. Este primul meu an când predau eco-

Și atunci a fost suprema pentru mine. Am început să râd sarcastic, fiind dispusă să văd în continuare cât timp își mai bate viața joc de mine.

Era un râs sarcastic și în același timp dureros.
Dureros pentru faptul că trecutul mă bântuie mai mult decât mi-aș fi imaginat.
Sarcastic pentru că niciodată nu m-aș fi așteptat să-l mai văd vreodată pe Michel.

-Ce ți se pare așa amuzant domnișoară Moore?

Vocea lui era una groasă și putin nervoasă, privirea lui fiind ațintită către mine. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că băiatul drăguț poate să devină atât de enervant.

-Nimic.zic încercând să nu mai râd
Mi-am adus aminte de o glumă și am început să râd.inventez repede ceva

Zâmbesc fals și tușesc ca să-mi opresc râsul. Respir și expir ca mai apoi să îmi dau ochii peste cap când îmi întorc privirea spre fereastră

-E cumva vreo piesă de teatru cu tentă comică în fața ta și eu nu știu?

Cu cât vorbea mai mult și cu cât era și mai serios, îmi venea și mai mult să râd. Mi-am muscat interiorul obrazului să nu râd ca să mă întorc înapoi cu fața spre el

E trist totuși că acest zâmbet sarcastic ascunde o ploaie de lacrimi care de doi ani își doresc să iasă din mine.

-Nu tolerez un asemenea comportat la ora -

-Pot să merg la baie?îl întrerup eu

Acesta se oprește din vorbit și se uită la mine mult mai urât ca până acum. Sigur am reușit să-l enervez.