JAMES

18.Emma

O lumină albă îmi blochează vederea, făcându-mă să-mi închid înapoi ochii.
Încerc să mă foiesc însă simt că nu pot. Speriată, îmi deschid ochii de data asta mult mai rapid, nelăsând nimic să mă facă să-i mai închid.

M-am uitat la trupul meu din instinct, fragmente dureroase derulându-mi prin minte.

Iar apoi îmi pică fisa..

Spital

Foc

Fum

Louis

Am dat să mă ridic însă corpul meu nu reacționa. Lacrimile mi se strânsese în ochi, știind de ce nu mă pot misca.

Bandajele.

La naiba, sunt plina de bandaje!!

Aud niște voci. O voce mai groasă. Una subțire. Un suspinat. Un oftat.
Nimic nu e clar.

Nici nu știu dacă în momentul ăsta visez sau nu, dar îmi doresc să visez si să mă trezesc din acest coșmar.

Mi-am întors capul spre.. fereastra dacă nu mă înșel, și am văzut o siluetă. Ochii mei nu o puteau descifra. Dar era acolo. Stând rezemată de perete, cu privirea ațintită spre mine. Îi simt privirea pe mine

Îmi închid ochii, poate deschizându-i la loc totul o să fie mai clar, însă nu era. Era totul atât de blurat și neclar.

Mi-am simțit obrajii calzi.

Plângeam.

Vedeam persoanele cum se strâng în jurul meu dar nu știam cine sunt și nu le descifram vocile

Capul începea să mă doară iar corpul să îmi tremure.

Simțeam.. Simțeam cum corpul mă arde. Simțeam fiecare părticică cum vrea să iasă.

Și am țipat.

Am țipat de durere

Am țipat de spaimă

Am țipat de ce urma să se întâmple

Era un țipăt dureros. Era tot ce puteam scoate în momentul ăla din mine. Eram speriată de situație. Voiam să plec. Să dau Bandajele jos de pe mine și să plec cât mai departe de orașul ăsta blestemat.

Am simțit un ac care mi-a calmat tremuratul și mi-a oprit dorința de a mai țipa.

AM închis ochii și mi-am lăsat durerea să se prelingă pe fața mea.

Sunt slabă.

La naiba sunt atât de slabă.

Mi-am întors capul spre fereastră pentru a doua oară. Trupul acela era acolo,cu privirea ațintită spre mine.

Mi-am întins mâna spre direcția aia, deșii fiecare mușchi din mine urla iar carnea parcă era sfâșiată, am arătat spre persoana aia. Cine era? Ce voia? De ce era acolo? De ce doar ea mi-a atras atenția din toată camera?

Mi-am forțat privirea să pot vedea ceva însă nu puteam, pleoapele mele se închideau încet, încet. Iar trupul ăla era tot acolo. Stând ca o statuie și privindu-mă. Am încercat să-mi mișc buzele însă cuvintele nu erau de partea mea. Uitasem să vorbesc în momentul ăla.

Mi-am strâns pumnul atunci când oboseala a pus stăpânire pe mine, iar în următoarea secundă totul se făcuse negru, căzând în același loc unde am fost până acum.

****

-Din câte ați putut observa, medicamentele au fost destul de puternice pentru pacientă, astfel fiindu-i greu la început să audă, să vadă și să vorbească. Acum e într-o stare stabilă. O să își revină cu timpul. Este un miracol că a supraviețuit și că s-a trezit după o lună.