JAMES

23. James

—Mi-am făcut griji pentru tine om cu tatuaje.

Vocea micuțului Mike mă întâmpină imediat ce-mi deschid ochii. Zâmbesc din instinct, fiind chiar bucuros să-l văd aici.

—Ce faci amice?zic, ciufulindu-i părul

El își dă ochii peste cap și zâmbește

—Am aflat de accidentul tău și voiam să știu dacă ești bine. În același timp m-am interesat și de fata ta, e cam groasă treaba. Cică a înnebunit dintr-o dată și a început să-și rupă bandajele.

Fac ochii mari și îl ascult cu atenție. Nu pot să cred că puștanul chiar s-a informat de mine și în același timp și de Emma.

—E bine acum?îl întreb, fiind destul de.. Îngrijorat.

—Da. Doarme acum. A și mai era o femeie ciudată pe hol care tot întreabă de starea ei. Nu a vrut să își dea numele dar a spus că e o rudă mai îndepărtată. A și părinții tăi abia au plecat dar în schimb sora ta stă pe un scaun încă de când a pășit în spital. Pare pierdută și.. Tristă.

—De unde știi că e sora mea? Poate să fie altcineva? Și de unde știi cum arată părinții mei? La naiba sper că nu ești obsedat de mine și de familia mea, nu?

Copilul începe să râdă, eu doar încrutându-mă.
E destul de dubios cum mi-a dat niște informații pe care nu i le-am cerut dar care într-un fel îmi sunt necesare.

Și.. Femeia ciudată? Oare despre cine e vorba? Oare..? Mnah, nu cred că s-ar expune atât de mult după atâta timp..

—Sunt un copil și în caz de ai uitat, noi suntem foarte curioși. În plus i-am auzit spunând că sunt părinții tăi și că fata aia e sora ta doar că acum e prea afectată de situație ca să poată intra la tine. Și ca să nu mă întrebi de ce am întrebat de Emma, e pentru că știam că primul lucru pe care îl vei face este să întrebi de starea ei.

Mike încetează din vorbit și se uită serios la mine. Eu doar ascultam fiecare cuvânt rostit de el și încercam să-mi dau seama cum poate un copil să fie atât de isteț și în același timp ciudat.

—Ești un geniu mic.zic spre el, dându-mă jos din pat

—Hei, ce faci?tipă el în urma mea

—Mă duc să-mi văd sora și poate și pe Emma.zic făcându-i cu ochiul și ieșind din salon

Pustiul m-a pus pe gânduri puțin în legătură cu sora mea. Abătută? Maia? Ea niciodată nu e așa. Mereu e cu zâmbetul ei molipsitor pe buze, făcându-mi ziua mai bună.

Încep să merg spre locul unde ar putea fi și spre norocul meu, o văd. Stă ghemuită pe scaunul ăla, uitându-se în gol.

Incep să grăbesc pasul și să mă opresc în dreptul ei.

—Maia?

Maia tresare și își întoarce privirea spre mine. Ochii ei erau umflați de la cât a plâns iar privirea ei era încă pierdută. Buza ii tremura iar ochii ei se umpleau de lacrimi.

Nu am stat pe gânduri și am luat-o în brate, fiind speriat de starea ei. La cum o cunosc pe sora mea, accidentul meu nu a adus-o în starea asta.

O țin în brațe până simt că nu-i mai tremură corpul. Mă desprind încet de ea și o privesc în ochi.

—O să mă duc acum să mă schimb iar apoi plecăm de aici. O să-mi spui cine sau ce te-a adus în starea asta și la dracu dacă o să încerci să mă minți sau să îmi ascunzi ceva. Ok?

Maia dă robotic din cap așa că mă ridic de pe scaun și merg în salon, începând să mă îmbrac cu hainele pe care părinții mei mi le-au adus.