16. Emma

3.5K 140 21
                                    

Louis mi-a întins o cană de ciocolată calda ca mai apoi să se așeze înapoi unde stătea și să ofteze.

Și-a ridicat privirea și și-a muscat buza.

—Eu..

Și ăsta a fost ultimul cuvânt pe care să-l aud înainte ca bubuitura puternică și misterioasa să acapareze tot apartamentul și să mă facă să nu mai vad sau sa simt nimic.

Simțeam cum corpul mă arde dar nimic mai mult. Nu puteam să mă mișc sau să deschid ochii. Nici nu puteam să respir.

Oare am murit?
**

Louis pov.

Eram pregătit să îi zic absolut tot Emmei, simțind cum fiecare părticică din mine mă mănâncă de viu dacă o mai țin în mine, însă atunci când primul cuvânt mi-a ieșit pe gură, m-am simțit aruncat în partea cealaltă a încăperei, cum flăcările au acaparat imediat încăperea și cum Emma zăcea pe jos.

Mă simțeam atât de inconștient încât pe moment am văzut o câmpie verde pe care se afla o femeie. O femeie cu o rochie albă.

M-am ridicat din locul în care mă aflam și am urmat acea femeie.
Nu i-am putut vedea fața din cauza faptului că mergea cu spatele la mine, cu coama ei aurie în vânt și picioarele goale  prin iarba verde.

M-am oprit atunci când și ea s-a oprit și am încremenit când chipul ei s-a întors spre mine.

—Ai grijă de ea, te rog.

Femeia asta.. Femeia asta.. Este femeia care mereu mi-a apărut în vise dar niciodată nu mi-a spus cine e. Mereu îmi spunea aceiași replica "Salvează-mi fiica din infernul în care am lăsat-o" dar niciodată nu mi-a spus despre cine vorbește.

Niciodată nu am știut despre cine este fiica ei.

Încercam să vorbesc cu ea. Încercam să o întreb despre cine vorbește și despre ce vorbește, însă nimic. Mereu dispărea, la fel cum apărea.

De data asta nu pot sa o las asa. Nu pot.

Am nevoie să știu despre cine vorbește și de ce apare fix acum.

Mă uit la ea atent și mi se pare atât de cunoscuta. Simt că o cunosc de o viață dar în realitate,nu o cunosc deloc.

Cine e?

—Cine ești?

Femeia mi-a zâmbit. Un zâmbet cald care m-a făcut să simt un fior ciudat.

—Fiica mea.. Emma..are nevoie de tine. Trezește-te și ajut-o. Te rog. Nu merită să sfârșească așa. Nu pot să mă pun cu Creatorul în situația asta. Ești singura mea speranță. Te rog Louis.

Și cu astea fiind spuse, femeia dispare iar eu m-am simțit de parca am fost electrocutat atunci când m-am trezit brusc.

M-am uitat în jur și am început sa tușesc din cauza fumului necacios.
Mi-am pus toate puterile în mișcare și m-am ridicat, țipând de durere.

Am continuat să merg, scrancind din dinți, până la corpul Emmei. Îmi venea sa urlu când i-am văzut trupul. Am ridicat-o cu greu, încercând sa ies din apartament. Flăcările erau din ce în ce mai puternice, fumul devenind atât de des încât îl puteai tăia cu cuțitul.

I-am cărat trupul micuț pe scări, până am ajuns afară.

Mașinile de pompieri se auzeau tot mai puternic iar ambulanța sosise în clipa în care am ieșit din bloc.

Când unul din doctori au luat-o pe Emma din bratele mele, picioarele îmi cedase iar trupul îmi căzuse într-un abis negru.

**
Un bipăit enervant m-a făcut să-mi deschid pleoapele din cel mai bun somn pe care l-am tras vreodată.
Am vrut să mă ridic însă camera mea se transformase într-o cameră de spital, ceasul meu într-un aparat ce îmi indica bătăile inimii iar mirosul de levănțică în miros de medicamente.

Brusc momentele din ziua incendiului mi-au derulat prin cap, făcându-mă să îmi închid ochii puternic.

Emma

Emma.

Emma

Unde e Emma?

Am vrut să mă ridic însă nu puteam.
Când mi-am dat seama că eram plin de bandaje, am țipat de nervi.

O asistenta a intrat la scurt timp și mi-a spus sa ma calmez, însă îmi era imposibil. Am țipat la ea și i-am zis să mă lase dracu și sa mi-o aducă pe Emma.

—Dă-mi dracu bandajele jos și du-mă la Emma altfel nu răspund de faptele mele!tip la ea pentru a doua oară de când a intrat

La scurt timp au intrat și alti oameni necunoscuți care ma enervau din ce în ce mai mult.

Am vrut sa tip la ei însă nenorocita aia de asistenta mi-a băgat o seringă ce m-a făcut să mă debaraseze de lumea crudă și să-mi doresc să dorm.

*
—A spus de câteva ori numele"Emma". Este fata care se afla cu el în ziua incendiului. Dacă nu era el, ea ar fi murit de mult. Oricum starea ei nu este deloc bună, nu știu dacă o să supraviețuiască. Are arsuri de gradul 4.

Ochii mi se deschise dureros de repede când numele Emmei a fost auzit de urechile mele. Doi doctori purtau o discuție lângă mine și la naiba dacă încă nu m-aș simții obosit, m-aș fi ridicat și i-aș lua la bataie pe amândoi.

Simțeam cum trupul mă arde din toate părțile, scrancind de durere și atrăgând atenția doctorilor.

—Nu te mișca Louis! Îți faci rău.

I-am ascultat de data asta, nevrând sa mai primesc un căcat de seringă cu calmant.

—Trebuie să o văd pe Emma!zic spre cei doi

Aceștia se uitau la mine ca la ultimul prost ceea ce mă făcea să mă enervez.

—Este imposibil asa ceva. Și nu doar pentru ca tu nu te vei putea da jos din pat în ultimele zile, dar și pentru ca este la Terapie Intensiva.

Auzind cuvintele astea un nod mi se pune în gat.

Simțeam cum ochii mi se umezesc iar trupul îmi tremură.

—O să fie bine, nu?..

Unul din doctori a ieșit iar celălalt se uita cu milă la mine

—Facem tot ce putem băiete. Arsurile ei sunt extrem de grave. Spre deosebire de tine ea nu reacționează la medicamentele administrate. Inima ei bate foarte încet iar noi nu știm cât o să durere până se trezește. Problema este faptul ca plămânii ei sunt foarte afectați, fumul aproape reușind sa o ucidă. La tine însă ceva a fost ciudat. Deșii tu ai fost în aceiași încăpere cu ea, ai acumulat aproximativ 15% față de ce a acumulat ea. Este totuși o minune că nu a murit încă.

Și cu astea fiind spuse, doctorul pleacă, lăsându-mă singur.

Am început sa plâng și sa tip, zicându-mi ca totul o sa fie bine.

O sa fie bine, știu asta.

Emma nu o sa moara. E o luptătoare. Știu asta!

Nu o să moara..

Nu moare.. Nu-i asa?

Nu-i așa?..

***
Cred ca a trecut mai bine de o luna de când nu am mai postat și îmi pare foarte rău sincer.

P. S

O să fac un fel de Q&A deci dacă aveți vreo întrebare, mi-o puteți pune. O să vă răspund 💞

Vă pupăcesc😚



JAMESUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum