JAMES

39.Louis

Am pus o frână bruscă atunci când mașina din fața mea a pierdut controlul și s-a prăbușit în prăpastie.

Eram pur și simplu blocat de imaginea pe care am văzut-o și nu știam cum să reacționez pe moment.

Am sunat cât de repede am putut la 911 și am încercat să găsesc o cale pe unde aș putea să cobor acolo, poate reușesc să scot persoana aia din mașină.

Am găsit un mic drum care mi-a dat accesul de a coborî la "locul accidentului"

Am rămas blocat pentru a doua oară.

Nu, nu mi-aș fi imaginat niciodată că persoana pe care o salvez de la moarte este James Black. Și nici că l-aș mai putea vedea vreodată.. Mai ales în condițiile astea.

Ce mică e lumea și ce ciudat e totul. Universul chiar își bate joc de mine?

Da, am reușit să-l scot dintre fiarele mașinii, cu greu, fix înainte ca aceasta să explodeze. Nici eu nu știu cum, totul s-a petrecut repede. Am fost pur și simplu șocat și am început să trag de trupul lui până am reușit să-l scot afară.

I-am luat pulsul și am constatat că încă trăiește, deșii este o mare mirare pentru că impactul a fost unul enorm, însă dacă ambulanța nu vine mai repede, o să moară aici.

Mi-am dat bluza jos și am încercat să prestez peste abdomenul lui care emana cel mai mult sânge.

Era pur și simplu terifiantă ipostaza în care mă aflam și eram șocat de cât de desfigurat e James. De ce naiba nu am putut să am o seară normală și liniștită?

După puțin timp s-au auzit și sirenele de politie, ambulanță și pompieri.

L-au ridicat și au plecat spre spital, eu fiind luat la întrebări de polițiști deșii parcă cineva mă strângea de gât, simțind cum fiecare cuvânt pe care-l spun se transforma în spini.

După jumătate de oră am ajuns înapoi la mașina mea și m am gândit intens la ce trebuia să fac. Eram în continuare foarte blocat, având încă imaginea cu James aproape mort, în bratele mele.

Pe cine trebuia să anunț?

Extraordinar, mă gândesc după doi ani să vin într-o scurtă vizită în New York și deja am parte de o situație de căcat.

Am oftat și am băgat piciorul în accelerație, gonind spre casa familiei Black.

Am dat drumul la radio și am apăsat violent frâna când vocea unei reportere spunea despre accidentul lui James.

Și tu prost.. Chiar crezi că familia lui nu a aflat deja?

Am dat un pumn în volan și am schimbat traseul, mergând spre spital.

A dracu vacanță.

*

Și uite așa am ajuns să stau în fața Emmei ca un stâlp, fără să zic sau să fac ceva.

Șocul a fost prea mare atunci când am văzut cum intră speriată în camera de așteptare, fiind plânsă și cu moralul la pământ.

S-a oprit atunci când m-a văzut, scăpând paharul de apă din mână și privindu-mă la fel de șocată ca mine.

Anii și-au pus amprenta peste ea, devenind una din cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată și nu pot să cred că mă gândesc la asta în așa situație, însă ăsta era adevărul la dracu.

O tonă de amintiri, emoții și sentimente mi au trecut prin cap, fiind complet paralizat.

-Ce cauți aici?

Întrebarea ei parcă mă plesnise peste față, trezindu-mă la realitate.

Stătea tot acolo, nemișcată. Mă privea cu ochii ei mari și puteam doar să-mi imaginez ce era în sufletul ei acum că m-a văzut pe mine.

Știu că mă disprețuiește și că mă crede cel mai mare trădător, deci îmi pot da seama că prezența mea aici o incomodează.

Oricum, întrebările sunt altele..

Ce caută Emma aici? Ea.. James?.. Oare au o relație?

O doamne eu chiar am fost plecat mult timp.. Însă știam că și ea plecase... Oare s a întors pentru el?

Îmi elimin toate întrebările astea din cap, neavând dreptul de a primii răspuns la ele, și mă focusez pe întrebarea ei.

"Ce cauți aici? "

Exact

Ce dracu caut aici?

-Doar nu..

O opresc. Știam ce voia să spună

-Nu. James nu a făcut accident din cauza mea. Întâmplarea face să fi fost în spatele lui atunci când a pierdut controlul mașinii și a căzut în prăpastie. L-am scos din mașină înainte ca aceasta să explodeze și am venit să văd care e starea lui.zic repede, neluându-mi ochii de la ea

Dă să spună ceva însă o fată intră, oferindu-i un pahar de cafea

Emma nu-mi mai zice nimic, lasă capul în jos și se așează pe scaun, împreună cu cealaltă tipă care mă fixase cu privirea.

Am decis să ies din spital și să îmi aprind o țigară pentru a mă calma.

Eram o explozie de sentimente și resentimente, iar totul părea un coșmar.

Emma.. Aici..
James...Accident

Tot trecutul meu mă plesnește brusc, toate conversațiile dure revin în capul meu.

Am încercat să o uit. Am încercat să trec peste faptul că mă urăște. Am încercat să mă împac cu ideea că nu mai e în viața mea... Însă acum, când e aici, și nu pot observa altceva decât iubirea ei față de James, mă face să-mi dau seama că nu am uitat-o .

Îmi scot telefonul și observ câte apeluri pierdute am de la iubita mea..

Mda.. Iubita mea..

Cât de jeg să fiu să îi zic unei fete că o iubesc , când de fapt fata pe care o iubesc stă într-o încăpere și-și plânge iubitul.

Ironic cum s-au schimbat lucrurile.

Îmi bag telefonul înapoi în buzunar și mi termin țigara.

Observ cum parchează și mașina familiei Black, ieșind toți speriați, plânși și îngroziți.

Îmi dau seama că nu mai am ce căuta aici, și pot doar să sper că totul o să fie bine.

Urc în mașină, dau drumul la muzică, și pornesc mașina, plecând departe de spitalul ăsta, încercând să uit evenimentele din seara asta.

****

V-ați așteptat la asta? :))
Sincer, ideea asta mi-a venit în timp ce scriam la franceză și am zis de ce să nu scriu repede un capitol. Brusc mi-au venit multe idei și sper că or să vă placă.

Și apropo dragilor, dacă aveți întrebări la care vreți să vă răspund, o fac cu mare drag.

Acum pot răspunde și la mesajele voastre deci puteți să-mi lăsați și acolo ❤️🤗