JAMES

20. Emma

—Sigur nu vrei nimic? As putea să..

—Nu Louis.îmi întrerup prietenul
Chiar nu am nevoie de nimic. Îți tot repet asta de cinci minute.zic oftând

Louis oftează și el și se așează pe pat, lângă mine, privindu-mă adânc în ochi.

—Nu m-aș fi iertat dacă.. Știi tu.. Eu.. Mie.. Îmi pare rău.. Nu..

—Nu a fost vina ta. Ok? Te rog nu te mai învinovăți atât.

Eram obosită. Eram tristă. Eram distrusă. Voiam să fiu lăsată în pace. Voiam să fiu singură. El de ce nu vede asta? De ce nu pleacă?

—James a fost aici.zice brusc, făcându-mă să îmi alung gândurile și să stau atentă la el.

Un nod mi se puse în gât iar inima îmi bătea nebunește. Nu înțeleg de ce am stările astea când e vorba de el și îmi e frică să descopăr, dar sper să se termine mai repede.

—Să nu ai încredere în el Emma. Eu nu am. Nici tu nu ar trebuii să ai.imi zice ca mai apoi să se ridice din pat, vrând să plece

—De ce?îl întreb, el oprindu-se.
De ce nu ai încredere în el?repet întrebarea, arătându-i că eu chiar vreau un răspuns de la el

De ce îmi zice asta? Știe ceva ce eu nu știu? Sincer cred ca ar trebuii sa fie invers. El nu trebuie să aibă încredere în mine. Nici măcar 1%.

—Pur și simplu nu-mi inspiră încredere.zice ca mai apoi să plece

Îmi închid ochii și îmi strâng pumnii pe lângă corp. Nu m-a lămurit. Sigur îmi ascunde ceva și o sa aflu eu ce.

Oftez

Ce vrei de la mine James de ai venit în spital?
Ce vrei?
Cine ești de vii tu pentru mine în spital să te interesezi de starea mea? Unde e latura ta adevărată? De băiat rău fără sentimente?
Nu ești băiatul pe care l-am cercetat ani întregi. Te-ai lăsat copleșit de milă și o confunzi cu sentimentele. Dar de ce le confunzi? Credeam că ești mai inteligent de atât.

Aș vrea să dau timpul înapoi și să uit de tine, de existenta ta, de familia ta.

Aș vrea s-o iau de la 0.

Dar nu pot

Răul a fost făcut

Ura a fost prezentă

Nu pot scăpa de toate astea.

Oftez

Când a ajuns viața mea un asemenea căcat?

Inspir

Expir

Aud cum ușa se deschide și văd o silueta cum își face apariția pe ea.
Inima îmi îngheață imediat. Mâinile îmi erau înfipte în saltea iar ura a dat năvală peste mine.

El..

—Bună Emma.

Vocea lui a trezit în mine demoni ce vor să iasă la suprafață dar care parcă sunt ținuți.
Îl privesc.
Cu ură
Cu dezamăgire
Cu dispreț.

Persoana pe care ar fi trebuit să o numesc "tată", se află în fața mea, după tot ce a făcut, după tot ce mi-a zis, după atâta timp.

Ce caută aici? Ce vrea? Nu vreau să-l vad! La naiba, nu.

—Știu că mă urăști dar aș vrea să vorbim.vocea lui era una calmă dar atât de falsă pentru mine

Îmi întorc fața în alta parte, neputând să-l mai privesc și pufnesc. Să vorbim? Ce avem de vorbit la dracu?

—Am făcut anumite greșeli și am aruncat niște cuvinte la nervi pe care le regret. Nu meriți asta. Îmi pare rău.

Îmi dau ochii peste cap și îmi întorc iar privirea spre el, fiind foarte nervoasă.

—Îti pare rău? Îți pare rău? Pentru ce îți pare rău "tată"!? Pentru ce? Pentru cuvintele aruncate atunci? Pentru copilăria pe care nu mi-ai oferit-o? Pentru ura pe care mi-ai dat-o pentru o familie pe care nici nu o cunoșteam? Pentru toate minciunile? Pentru faptul că nu m-ai căutat atâta timp? Pentru asta îți pare rău? Pentru că nu știi să fii tată și nu ai știut vreodată? Pentru ce mai exact îți ceri scuze?
E cam târziu să știi. Te rog, pleacă de aici. Nu te mai întoarce. Nu mă mai căuta. Lasă-mă. Lasă-mă și pe mine și lasă și familia Black. La dracu, îmi doresc o Explicație. Îmi doresc să știu de ce urasti familia aia atât de mult încât i-ai distrus copilăria fiicei tale pentru asta. Îmi doresc atât de mult. Dar îmi e că dacă aflu adevărul, o să uit definitiv că ești tatăl meu și o să-mi regret mai mult soarta decât o fac acum.
Doar.. Pleacă.zic,lăsând lacrimi să-mi curgă pe obraji

E prima dată când plâng în fața lui.
E prima dată când văd milă în ochii acestui om care nu are sentimente.
E prima dată când mi-aș dorii cu adevărat să nu fie tatăl meu

—Nu pot să las familia Black. Nu ai înțelege. Nu ai avea cum. Dacă asta înseamnă să te pierd, o să accept. Dar familia aia o să primească răzbunarea meritată!

Vocea lui era atât de dură și încărcată cu ură și deșii cuvintele lui mă dureau enorm, preferam să nu arăt.

—Știi ce înțeleg eu? Că am un tată mizerabil, un om josnic care preferă să își piardă copilul pe care oricum nu l-a iubit niciodată, și să se răzbune pe o familie fericită. Ești gelos cumva că nu ai avut o asemenea familie? Ești gelos că ei sunt fericiți și tu nu? De ce vrei să le faci rău?! Ești un nebun la naiba. Nu mă miră de ce a plecat mama de lângă tine și de ce te-a părăsit. Ești un nimeni.zic cu atâta scârbă

Se îndreaptă spre mine, ridicând palma, însă exact atunci, ca în prima zi când am plâns pe umărul cuiva după mult timp, când mi-am deschis ochii, tata era pe jos, iar James peste el.

James îl lovea cu atâta putere, auzind cum oasele ii trosnesc iar omul din mâinile lui cum scrâncea de durere.

Eu nu schițez nimic.
Nu schițez milă. Nu schițez teamă.

Vreau doar să se termine totul o data.

Doi polițiști intră, despartindu-i. Nu știu cum a avut James norocul de a fi sub tata fix în momentul când polițiștii au intrat, astfel încât doar pe tata l-au scos din cameră.

James venii la mine, luându-mi fața în palme și având o expresie îngrijorată.

—Ești bine?! Ți-a făcut ceva? Ți-a zis ceva nenorocitul care să te rănească? Cum te simți?

Întrebările veniră una după alta. Îl priveam și îi observam ochii cum sclipesc. Eram hipnotizată de ce vedeam.

Mi-am scuturat capul pentru a-mi revenii și am dat din cap.

Nu eram bine dar nu i-aș zice lui asta niciodată.

James nu zice nimic, doar mă ia în brate, luându-mă complet prin surprindere.

Îmi mușc buza și simt că plâng doar atunci când obrajii mei erau calzi.

Mi-am închis ochii și m-am afundat în îmbrățișarea caldă oferita de băiatul care până acum ceva timp era dușmanul meu.

*****
Crăciun fericit cu întârziere 😂❤️🌲